În aceste timpuri când ne sunt puse la încercare disponibilitatea și fraternitatea, în contextul în care din ce în ce mai mulți semeni de-ai noștri caută un loc al păcii, părinţii iezuiți Florin și Olivo ne-au invitat la câteva momente de liniște și reflecție ca să aprofundăm misterul aproapelui venit de departe.
Aproximativ 50 de tineri s-au retras la Centrul Manresa pentru meditație iar materialele prezentate au predispus și facilitat interiorizarea.
Respectând metoda ignațiană, am meditat asupra ospitalității lui Abraham, asupra chipului ascuns al lui Dumnezeu din spatele fiecărui om; am ascultat mărturiile celor aflați în nevoie și am împărtășit în cercuri restrânse lucrurile care ne-au atins.
Toți am plecat după liturghia de duminică hotărâți să fim mai atenți la ce se întâmplă în jur, mai deschiși să-l întâlnim pe Dumnezeu în aproapele și să rămânem în prezența Lui.
Ioana Bulai, Ionuţ Palcău și Delia Petrea din grupul MAGIS

