Papa Francisc, la Sfânta Liturghie de dimineaţă celebrată în Domus Sanctae Marthae, 11 noiembrie 2015. – OSS_ROM

 RV 06 noiembrie 2015. Episcopii şi preoţii să învingă tentaţia unei «vieţi duplicitare», Biserica este chemată să servească, nu să fie «afaceristă»: a spus papa Francisc vineri, 6 noiembrie a.c., la Sfânta Liturghie  de dimineaţă celebrată în capela Casei „Sf. Marta” din Vatican. Pontiful a avertizat pericolul persoanelor ariviste, a „căţărătorilor sociali” ataşaţi de bani, care fac atât de mult rău Bisericii.
«A servi – a se servi»: Papa Francisc a construit predica sa folosindu-se de cele două tipuri de servitori prezentate în Liturghia zilei din calendarul latin. Întâi de toate, figura Sfântului Pavel care „s-a dăruit întru totul slujirii, întotdeauna”, pentru a ajunge la Roma trădat de câţiva dintre oamenii săi, iar în cele din urmă fiind condamnat.
„De unde vine măreţia Apostolului Neamurilor?” – se întreabă papa Francisc. De la Isus Cristos, răspunde acelaşi Succesor al lui Petru, remarcând exemplul Mântuitorului, care „a pretins doar să servească”; Paul „a fost ales şi a avut forţa Spiritului Sfânt”.

Creştinul este chemat să servească, nu să se folosească de ceilalţi
Acesta a fost slujitorul care a servit, a reiterat Papa, el a „administrat stabilind terenul, adică anunţându-l pe Isus Cristos” și „nu a contenit niciodată să beneficieze de un loc, de o autoritate, pentru a fi servit. El a fost un ministru, „servitor pentru a servi”, nu ca să se folosească în scopuri personale:
• „Vă împărtăşesc cât de multă bucurie simt în această Sfântă Liturghie – spune Papa – când vin la mine preoţi şi îmi spun: «Părinte, am venit să îmi revăd familia, pentru că de 40 de ani sunt un misionar în Amazonia» şi o călugăriță care zice: «Lucrez de 30 de ani într-un spital din Africa» sau când mă întâlnesc cu călugăriţa care de 30, 40 de ani îngrijeşte în spital persoanele cu handicap şi este mereu zâmbitoare. Aceasta înseamnă «a sluji», aceasta este bucuria Bisericii: de a merge mai departe, întotdeauna; de a merge dincolo de aparenţe şi de a purta Viaţă. Aceasta este ceea ce a făcut Pavel: a slujit”.

«Nu» ariviştilor din Biserică
În Evanghelie, continuă Pontiful, Domnul ne arată imaginea unui alt servitor care „în loc să fie în serviciul celorlalţi, se foloseşte de aceştia”.  Și, a subliniat el, „am citit ce a făcut acest servitor, cu câtă viclenie a acţionat pentru a rămâne pe locul său”.
• „Si în Biserică – a avertizat papa Francisc – sunt cei care în loc să slujească, să se gândească la ceilalți, să pună bazele pentru ceva folositor, se folosesc de Biserică. Sunt „căţărătorii” arivişti, lacomi de bani. Câţi preoți şi episcopi nu au văzut  aşa?! Este trist să spunem aceasta… Natura radicală a Evangheliei, prin chemarea lui Isus Cristos este aceea de a servi, de a fi în slujba cuiva, de a nu se opri, de a merge întotdeauna mai departe, uitându-se pe noi însuşi. Prin confortul statutului atins mulţi îşi spun «eu am ajuns la un anumit nivel și pot trăi confortabil». Aceştia sunt fără onestitate, sunt asemeni fariseilor care spune Isus că se plimbau pe străzi, făcându-se văzuţi de ceilalți”.

Biserica care nu servește devine o Biserică afaceristă
Două imagini, a reluat papa Francis: „două modele de creștini, două imagini de preoți, două imagini de maici. Două imagini”.  Isus  ne-a arătat „modelul Sf. Paul, a acestei Biserici care nu se opreşte niciodată”, care „merge întotdeauna  înainte şi ne arată care este calea de urmat”.
• „Dar când biserica este fără vlagă, închisă în sine însăşi, ba chiar afaceristă de multe ori, aceasta nu poate fi considerată o Biserică care slujeşte, care este în serviciul oamenilor, ci doar se foloseşte de ceilalţi. Fie ca Domnul să ne dea harul care i-a fost dat Sfântului Pavel, acel punct de onoare de a merge întotdeauna mai departe, renunțând mereu la propriul confort și comoditate, şi să ne salveze pe noi de ispită, din aceste tentaţii care sunt de fapt ispitele unei vieţi duplicitare: să mă arat ca ministru, adică cel care serveşte, dar în realitate să mă folosesc de alţii”.

(rv–M. Caba– A. Gisotti)

 

Exprimaţi-vă opinia