Papa Francisc la Sfânta Liturghie în bazilica vaticană (arhivă) – ANSA

 RV 30 oct 2015. ”Milostivirea este numele lui Dumnezeu. O conversație cu Andrea Tornielli”: este titlul primei cărți-interviu a papei Francisc care va fi publicată în 12 ianuarie 2016, în contextul Anului Sfânt al milostivirii. Potrivit unui comunicat de presă, cartea-interviu va apărea simultan la editura Piemme din Italia și la diferite edituri din alte țări.
«Pentru prima dată, într-un volum interviu cu semnătura sa», se citește în comunicatul de presă, «papa Francisc se adresează oricărui bărbat și oricărei femei de pe planetă într-un dialog simplu, intim și personal. Papa abordează tema milostivirii, atât de centrală în învățătura și mărturia sa, prin intermediul experienței sale personale de preot și păstor de suflete. Prezintă motivele Anului Sfânt extraordinar pe care el l-a voit cu determinare, vorbind tuturor sufletelor, din interiorul și din afara Bisericii, care caută un sens în viață, o cale de pace și reconciliere, o cură pentru rănile trupești și sufletești. Este sinteza magisteriului și a pontificatului său».

În România drepturile de publicare a cărții-interviu ”Milostivirea este numele lui Dumnezeu” au fost achiziționate de Editura Trei din București.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia