Angelus de duminică 25 octombrie 2015 – RV
Pornind de la cuvântul sinod, care înseamnă “a merge împreună”, Pontiful a definit adunarea sinodală ca pe o experiență a Bisericii aflată pe cale, “mergând în special alături de familiile poporului sfânt al lui Dumnezeu răspândit pe întreg pământul”. “De aceea” – a spus – “m-a impresionat Cuvântul lui Dumnezeu care ne întâmpină prin profeția lui Ieremia (n.n. din prima lectură a liturghiei zilei ). ‘Iată, îi aduc înapoi din ţara de nord, îi adun din colţurile pământului; printre ei sunt orbi, şchiopi, femei însărcinate şi care nasc: o mare adunare se întoarce aici.’ Și profetul adaugă : ‘Ei vin plângând şi rugându-se; îi conduc să meargă la torente de apă, pe un drum drept pe care nu se vor poticni’.(Ier 31,7-9).
Făcând un paralelism între poporul suferind din fragmentul profetului Ieremia și familiile care au de suferit, Papa a dar asigurarea că “aceste persoane aflate în căutare de demnitate, aceste familii în căutare de pace rămân încă cu noi, Biserica nu le abandonează, pentru că fac parte din poporul lui Dumnezeu care vrea să elibereze din sclavie și să conducă la libertate”.
Printre grupurile de credincioși salutate de Pontif la Angelus s-au aflat și participanții la o procesiune în cadrul căreia a fost adusă în Piața Sfântul Petru imaginea Maicii Domnului cinstită la Lima, în Peru, cărora Papa le-a mulțumit pentru mărturia de credință.
RV/AM