Papa Francisc, în mijlocul credincioșilor de la audiența generală de miercuri, 30 septembrie 2015 – REUTERS


 RV 30 sep 2015. ”Familia, legământul fecund dintre bărbat și femeie, este răspunsul la provocările societății contemporane”: a spus papa Francisc la cateheze audienței generale de miercuri, în Piața Sfântul Petru, vorbind despre recenta sa călătorie apostolică în Cuba și Statele Unite ale Americii, de la 19 la 28 septembrie. Zeci de mii de credincioși care au venit la Roma în aceste zile au sfidat temperaturile reci din cursul dimineții pentru a participa la tradiționala întâlnire cu Sfântul Părinte. La saluturile în alte limbi, Pontiful a menționat beatificarea, duminică, 27 septembrie în Polonia, a slujitoarei lui Dumnezeu Clara Ludovica Szczęsna, călugăriță, și a binecuvântat o statuie impunătoare a Sfintei Rita din Cascia.
În cadrul catehezei, papa Francisc și-a exprimat recunoștința față de autoritățile religioase și civile din Cuba și Statele Unite ale Americii, unde a efectuat o călătorie apostolică de zece zile cu ocazia Întâlnirii mondiale a familiilor de la Philadelphia, desfășurată sub semnul milostivirii divine.
• «”Misionar al milostivirii”: așa m-am prezentat în Cuba, o țară cu o bogată frumusețe naturală, cultură și credință. Milostivirea lui Dumnezeu este mai mare decât orice rană, conflict și ideologie. Cu această privire a milostivirii am avut posibilitatea să îmbrățișez întregul popor cubanez, din patrie și din afară, dincolo de orice dezbinare. Simbol al acestei unități profunde a sufletului cubanez este Fecioara Carității de la Cobre, care cu exact o sută de ani în urmă a fost proclamată ocrotitoarea Cubei. M-am dus ca pelerin la sanctuarul acestei Maici a speranței, Maica care călăuzește pe drumul dreptății, al păcii, libertății și reconcilierii.

Am împărtășit cu poporul cubanez speranța împlinirii profeției sfântului Ioan Paul al II-lea: Cuba să se deschidă față de lume și lumea să se deschidă față de Cuba. Să nu mai fie închideri, să nu mai fie exploatarea sărăciei, ci libertate în demnitate. Aceasta este calea care face să vibreze inima atâtor tineri cubanezi: nu o cale de evadare, de câștiguri ușoare, ci de responsabilitate, slujire a aproapelui, de grijă a fragilității. O cale care prinde tărie din rădăcinile creștine ale acestui popor, care a avut multe de suferit. O cale pe care am încurajat în mod special preoții și persoanele consacrate, studenții și familiile. Duhul Sfânt, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, să facă să crească semințele pe care le-am aruncat”.

Din Cuba, în Statele Unite ale Americii. O trecere pe care Pontiful a numit-o ”emblematică”, ”o punte care mulțumită lui Dumnezeu se reface. Dumnezeu vrea întotdeauna să construiască punți, noi suntem cei care construim ziduri, iar zidurile întotdeauna se prăbușesc”. Sfântul Părinte a menționat cele trei etape ale călătoriei efectuată în Statele Unite: Washington, New York și Philadelphia.

În cadrul întâlnirilor din Washington cu autoritățile politice, lumea de rând, episcopii, preoții și persoanele consacrate, cu cei mai săraci și marginalizați, Pontiful a spus că a dorit să scoată în evidență o certitudine: ”cea mai mare bogăție a acestei țări și a oamenilor ei constă în patrimoniul spiritual și etic”.
• «Am vrut să încurajez astfel continuarea construcției sociale în spirit de fidelitate față de principiul ei fundamental, potrivit căruia toți oamenii sunt creați de Dumnezeu egali și înzestrați cu drepturi inalienabile, precum viața, libertatea și căutarea fericirii. Aceste valori, care pot fi împărtășite de toți, își găsesc în Evanghelie împlinirea lor autentică, după cum a evidențiat bine canonizarea părintelui Junipero Serra, franciscan, mare evanghelizator al Californiei. Sfântul Junipero arată calea bucuriei: a merge și a împărtăși cu ceilalți iubirea lui Cristos. Aceasta este calea creștinului, dar și a fiecărui om care a cunoscut iubirea: a nu o ține pentru sine ci a o împărtăși cu ceilalți. Pe această bază religioasă și morală s-au născut și au crescut Statele Unite ale Americii, și pe această bază acestea pot continua să fie țara libertății și a primirii și pot conlucra la o lume mai justă și fraternă».

Vorbind de întâlnirile pe care le-a avut la New York, atât la nivel bisericesc cât și la sediul Națiunilor Unite, papa Francisc a menționat că, pe linia predecesorilor săi, a reînnoit ”încurajarea Bisericii catolice față de această instituție și de rolul acesteia în promovarea dezvoltării și a păcii, amintind în particular necesitatea unui efort concertat și faptic în privința ocrotirii mediului”; totodată, ”apelul la oprirea și prevenirea violențelor împotriva minorităților etnice și religioase și a celor îndreptate împotriva populațiilor civile”.

Momentul culminant al călătoriei apostolice a fost Întâlnirea familiilor la Philadelphia, de unde lumea întreagă era văzută, pentru a spune astfel, cu ”ochii familiei”:
• «Familia, adică legământul fecund dintre bărbat și femeie, este răspunsul la marea provocare a lumii noastre, o dublă provocare: fragmentarea și masificarea, două extreme care conviețuiesc și se susțin una pe alta, și împreună susțin modelul economic consumist. Familia este răspunsul pentru că este celula unei societăți care echilibrează dimensiunea personală și pe cea comunitară, și care în același timp poate fi modelul unei gestiuni sustenabile a bunurilor și a resurselor creației. Familia este subiectul protagonist al unei ecologii integrale, pentru că este subiectul social primar, care conține în interiorul ei două principii de bază ale civilizației umane pe pământ: principiul de comuniune și principiul de fecunditate. Umanismul biblic ne prezintă această icoană: cuplul uman, unit și fecund, pus de Dumnezeu în grădina lumii, ca să o cultive și să o păzească”.

Mulțumind, în fine, celor care au organizat și au asigurat buna desfășurare a călătoriei sale apostolice în Cuba și Statele Unite ale Americii, Sfântul Părinte a subliniat că ”nu este o întâmplare ci providențial faptul că mesajul, sau mai bine spus, mărturia Întâlnirii mondiale a familiilor a venit în acest moment din Statele Unite ale Americii, din țara care în secolul trecut a ajuns la cel mai înalt nivel de dezvoltare economică și tehnologică fără a renega rădăcinile ei religioase”. În timpul de față, a încheiat Pontiful, ”aceleași rădăcini cer să se pornească din nou de la familie pentru a regândi și schimba modelul de dezvoltare, pentru binele întregii familii umane”.

Primiți Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la încheierea audienței generale de miercuri, 30 septembrie 2015, în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia