Papa Francisc, în vizită de curtoazie la președintele american Barack Obama și soția sa, Michelle, 23 septembrie 2015 – EPA

RV 23 sep 2015. ”Ca fiu al unei familii de emigranți, sunt bucuros să fiu oaspetele acestei națiuni, care în mare parte a fost clădită de familii de acest fel”: a spus papa Francisc în discursul de la ceremonia oficială de bun venit miercuri, 23 septembrie 2015, la Casa Albă, în prezența președintelui american Barack Obama. Suveranul Pontif a sosit marți după amiază la Washington, după o călătorie apostolică de patru zile în Cuba. Papa efectuează o călătorie apostolică în Statele Unite ale Americii de la 22 la 27 septembrie, cu ocazia celei de-a VIII-a Întâlniri mondiale a familiilor, organizată anul acesta la Philadelphia.

Suveranul Pontif a ajuns miercuri la Casa Albă în jurul orei locale 9.15 (ora României 16.15) unde a fost primit de președintele Barack Obama și soția sa, Michelle. Oaspetele a fost condus de cuplul prezidențial la podiumul amenajat în parcul din partea de sud a Casei Albe, unde erau prezenți aproximativ 20 de mii de invitați. Printre aceștia se aflau cardinalii americani și prezidiul Conferinței Episcopale a SUA, alături de arhiepiscopul de Washington, card. Donald W. Wuerl, și episcopii auxiliari de Washington.

După onorurile militare și imnurile celor două state, a luat cuvântul președintele Barack Obama, care a elogiat misiunea spirituală și morală a papei Francisc în lumea contemporană. În același timp, președintele american și-a exprimat gratitudinea pentru ”sprijinul de neprețuit” al Suveranului Pontif la construcția unui ”nou început” în relațiile cu poporul cubanez, ceea ce promite ”relații mai bune între țările noastre, o colaborare mai intensă în emisfera noastră și o viață mai bună pentru populația cubană”. De asemenea, Obama a evidențiat în discursul său contribuția papei Francisc la apărarea libertății religioase în lume și a creștinilor persecutați din cauza credinței, precum și ”obligația sacră” de a ocroti planeta, ”darul minunat pe care Dumnezeu l-a făcut fiecăruia dintre noi”. ”Vom sprijini apelul pe care Sanctitatea voastră l-a adresat liderilor lumii de a susține comunitățile mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice și de a coopera la păstrarea lumii noastre prețioase în beneficiul generațiilor viitoare”, a încheiat Obama.

La rândul său, papa Francisc a spus în discursul prezentat în engleză că vine ”cu bucurie” în Statele Unite ale Americii, unde speră ca în ”aceste zile de întâlnire și dialog, să asculte și să împărtășească multe din visele și speranțele poporului american”. Pontiful a subliniat momentele de vârf ale călătoriei sale apostolice în Statele Unite, printre care ”onoarea de a se adresa Congresului, unde sper, ca frate al acestei țări, să spun un cuvânt de încurajare celor care sunt chemați să conducă viitorul politic al națiunii în spirit de fidelitate față de principiile ei fondatoare”. Referindu-se la Întâlnirea mondială a familiilor de la Philadelphia, Sfântul Părinte a spus că ”scopul acesteia este acela de a celebra și susține instituțiile căsătoriei și familiei, într-un moment critic pentru istoria civilizației noastre”.

”Catolicii americani – a reluat papa Francisc în discursul de la Casa Albă – sunt angajați, alături de concetățenii lor, în construcția unei societăți care să fie cu adevărat tolerantă și inclusivă, în apărarea drepturilor indivizilor și comunităților,  în respingerea oricărei forme de discriminare injustă. Împreună cu nenumărate persoane de bună voință din această mare democrație, ei se așteaptă ca, în efortul depus pentru construcția unei societăți juste și orânduite cu înțelepciune, să fie respectate preocupările lor cele mai profunde și drepturile inerente libertății religioase. Această libertate rămâne una din cele mai prețioase cuceriri ale Americii. Și, după cum ne-au amintit frații mei episcopi ai Statelor Unite, cu toții sunt chemați să vegheze, ca buni cetățeni, la ocrotirea și apărarea acestei libertăți de tot ceea ce ar putea să o pună în pericol sau să o amenințe”.

Pontiful a elogiat propunerea președintelui Obama de a contribui la reducerea poluării aerului. ”Schimbările climatice sunt o problemă care nu mai poate fi lăsată în seama unei generații viitoare. Istoria ne-a pus într-un moment crucial în ce privește grija «casei noastre comune». Dar încă mai avem timp să înfruntăm schimbările pentru a asigura «o dezvoltare sustenabilă și integrală, căci știm că lucrurile pot fi schimbate» (enc. Laudato sì, 13). Schimbările cer din partea noastră o recunoaștere serioasă și responsabilă a felului de lume pe care o putem lăsa nu doar fiilor noștri dar și milioanelor de persoane supuse unui sistem care le-a neglijat. Casa noastră comună a fost o parte din acest grup de excluși care strigă la cer și care astăzi bate cu putere la casele noastre, la orașele și societățile noastre. Reluând cuvintele înțelepte ale reverendului Martin Luther King putem spune că am fost delăsători în ce privește unele îndatoriri și că acum a sosit momentul să le onorăm. Prin credință știm că «Creatorul nu ne abandonează, nu dă niciodată înapoi în planul său de iubire, nu regretă că ne-a creat. Omenirea încă mai are capacitatea de a colabora pentru a construi casa noastră comună» (enc. Laudato sì, 13). Ca creștini însuflețiți de această certitudine, să căutăm să ne angajăm pentru grija conștientă și responsabilă a casei noastre comune”.

Discursul papei Francisc a făcut referință și la noua pagină din istoria relațiilor bilaterale dintre Statele Unite ale Americii și Cuba. Pontiful a spus că ”eforturile depuse recent pentru reconcilierea relațiilor care au fost rupte și pentru deschiderea de noi căi de cooperare în sânul familiei umane, reprezintă pași înainte pozitivi pe calea reconcilierii, a justiției și a libertății. Este de dorit ca toți oamenii și femeile de bună voință din această mare și prosperă națiune să sprijine eforturile comunității internaționale în ocrotirea celor mai slabi din lume și să promoveze modele integrale și inclusive de dezvoltare, astfel încât frații și surorile noastre să cunoască pretutindeni binecuvântarea păcii și prosperității pe care Dumnezeu o dorește pentru toți fiii săi. (…) Dumnezeu să binecuvânteze America!”.

După discursurile oficiale, papa Francisc și președintele Obama au urcat la primul etaj al Casei Albe și s-au prezentat în fața celor care au urmărit de la distanță, cu ajutorul maxi-ecranelor, ceremonia oficială de bun venit. Succesiv, pontiful și președintele au mers în Salonul Albastru unde a avut loc prezentarea delegațiilor, după care papa Francisc a scris un scurt mesaj în Cartea de aur.

Ceremonia oficială de bun venit a fost urmată de vizita de curtoazie a Suveranului Pontif la președintele american. Cei doi s-au dus în Biroul Oval pentru un colocviu privat, dialogul fiind realizat cu ajutorul respectivilor traducători. Aici a avut loc tradiționalul schimb de daruri în care Pontiful i-a oferit gazdei o placă ornamentală de bronz reprezentând emblema celei de a VIII-a Întâlniri mondiale a familiilor. Vizita de curtoazie s-a încheiat cu prezentarea familiei prezidențiale și o ședință de fotografii oficiale.

În timpul vizitei de curtoazie a avut loc, în Camera Cabinetului, întâlnirea dintre secretarul de stat american, John Kerry, și cardinalul secretar de stat Pietro Parolin. La colocviile celor doi secretari de stat au luat parte substitutul Secretariatului de Stat, secretarul pentru raporturile cu statele și nunțiul apostolic la Washington.

În fine, papa Francisc a făcut un tur în elipsa din zona Casei Albe unde peste o sută de mii de persoane au urmărit ceremonia cu ajutorul maxi-ecranelor.

Din agenda de miercuri, 23 septembrie, a călătoriei apostolice, menționăm întâlnirea și rugăciunea papei Francisc, la ora locală 11.30, cu episcopii americani în catedrala Sf. Matei din Washington. La ora 16.00 (ora României 23) papa Pontiful prezidează Sfânta Liturghie și ceremonia de canonizare a Fericitului Junipero Serra, apostolul Californiei.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia