Papa Francisc în Sala Papilor din Palatul Apostolic – L’Osservatore Romano

 RV 18 sep 2015. Vineri, 18 septembrie, în Sala Papilor din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte a primit în audiență participanții la simpozionul organizat de Observatorul Astronomic al Vaticanului (Specola Vaticana).  Cu aceeași ocazie, papa Francisc l-a numit director al Observatorului Astronomic al Vaticanului pe fratele Guy Joseph Consolmagno, S. I., până acum membru al acestei instituții științifice și președinte al Fundației Observatorul Vatican (Vatican Observatory Foundation).
În discursul său, papa Francisc a preluat cuvintele ”Deum creatorem, venite adoremus” (Veniți să-l adorăm pe Dumnezeu creatorul), întipărite pe lespedea de marmură de pe zidul unei cupole de la telescoapele din reședința papală de la Castel Gandolfo, cuvinte alese de predecesorul său, papa Pius al XI-lea pentru discursul de inaugurare, la 29 septembrie 1935, a noului Observator Astronomic al Vaticanului.
• «Într-adevăr, universul este ceva mai mult decât o problemă științifică de rezolvat, este un mister de bucurie pe care îl contemplăm în spirit de tresăltare și preamărire (cf. Laudato si’, 12). ”Întregul univers material este un limbaj de iubire a lui Dumnezeu, a afecțiunii sale nemărginite față de noi” (ibid., 84)».

Sfântul Ignațiu de Loyola, a continuat papa Francisc, înțelegea foarte bine acest limbaj. El însuși povestește că mângâierea lui cea mai mare era să privească cerul și stelele pentru că acest fapt îl făcea să simtă o dorință foarte mare de a-i sluji Domnului (Autobiografia, 11).

Prin reînființarea Observatorului Astronomic de la Castel Gandolfo Pius al XI-lea a stabilit ca gestiunea acestuia să fie încredințată Societății lui Isus, din rândul căreia s-au evidențiat astronomi și matematicieni iezuiți de la Colegiul Roman. În acest moment aniversar, însă, papa Francisc a ținut să amintească de discursul adresat de Benedict al XVI-lea Părinților Iezuiți cu ocazia ultimei congregații generale a Societății lui Isus. Cu acea ocazia, predecesorul său ”semnala că Biserica are urgent nevoie de persoane consacrate care să-și dedice viața pentru a sta chiar la frontierele dintre credință și cunoașterea umană, dintre credință și știința modernă”.

Referindu-se la comunicările științifice ale simpozionului organizat în aceste zile, papa Francisc a subliniat că temele abordează dialogul dintre știință și religie. În această privință, Sfântul Ioan Paul al II-lea afirma: ”Ceea ce este important este dialogul care trebuie să continue și să înainteze în profunzime și în amploare” (Scrisoare către pr. George V. Coyne, 1 iunie 1988). Și se întreba: ”Este pregătită comunitatea religiilor lumii, inclusiv Biserica, să intre într-un dialog tot mai aprofundat cu comunitatea științifică, un dialog care, salvgardând integritatea atât a religiei cât și a științei, să promoveze în același timp progresul amândurora?” (cf. ibid.).
• «În contextul dialogului inter-religios, astăzi mai urgent ca niciodată, cercetarea științifică a universului poate oferi o perspectivă unică, împărtășită de cei care cred și de cei care nu cred, care să ajute la dobândirea unei mai bune înțelegeri religioase a creației. În acest sens, Școlile de Astrofizică, pe care Observatorul astronomic le-a organizat în ultimii treizeci de ani, sunt o prețioasă oportunitate în care tinerii astronomi din toată lumea dialoghează și colaborează în căutarea adevărului».

Pontiful a remarcat că la simpozionul din aceste zile s-a subliniat importanța ca Biserica și păstorii ei să îmbrățișeze, să încurajeze și să promoveze autentica știință, după cum sublinia Leon al XIII-lea (cf. Motu proprio ”Ut mysticam”). ”Este foarte important – a spus papa Francisc – ca voi să împărtășiți darul cunoașterii voastre științifice despre univers cu oamenii, dând gratis ceea ce voi gratis ați primit”.
• «În spirit de gratitudine față de Domnul, pentru mărturia de știință și credință pe care membrii Observatorului au dat-o în aceste decenii, aș dori să vă încurajez să continuați drumul alături de colegii voștri și de cei cu care împărtășiți entuziasmul și efortul de explorare a universului. (…) Da, toți suntem în călătorie spre casa comună a cerului, unde vom putea citi cu bucurie și admirație misterul universului (cf. enc. Laudato si’, 243)».

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia