FFL_6091

Pr.  Iosif Şandoru, SJ a celebrat prima sfântă Liturghie în satul natal Lespezi, duminică, 6 septembrie, în biserica parohiala “Sfânta Ana” din localitate.

Pr. Iosif Şandoru, SJ s-a născut la 27 octombrie 1979. A petrecut mai bine de 20 de ani în satul natal Lespezi, unde a absolvit Şcoala generală în anul 1994. În anul 1999 a absolvit Şcoala profesională şi Liceul industrial “Henri Coandă” din Bacău. În 2001, la recomandarea pr. Marcelin Mititelu, a făcut pentru prima dată exerciţiile spirituale cu iezuiţii din România, această experienţă fiind germenul vocaţiei sale. În 2006, după absolvirea Facultăţii de Teologie Romano-Catolică (secţia pentru laici), din cadrul UAIC Iaşi, a fost acceptat în Ordinul Iezuiţilor. A făcut noviciatul la Genova şi studiile filozofice la Padova. Între anii 2010-2012, a coordonat, la Satu Mare, un program de integrare socio-profesională pentru tinerii defavorizaţi, colaborând, de asemenea, într-un program de educaţie pentru copiii rromi. În 2014, a terminat licenţa în teologie la Universitatea Pontificală “Comillas” din Madrid, iar în 2015, masterul în spiritualitate ignaţiană în cadrul aceleiaşi instituţii. A fost hirotonit diacon la 7 martie 2015, de către Carlos Osoro, arhiepiscop de Madrid.

În biserica Calvaria din Satu Mare, sâmbătă, 29 august 2015, în solemnitatea “Martiriului Sfântului Ioan Botezătorul”, la ora 10.00, Iosif Şandoru, SJ a fost hirotonit preot prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a Excelenţei sale Jenő Schönberger, episcop de Satu Mare.

Uniţi în rugăciune să-l implorăm pe Dumnezeu să ducă la îndeplinire planul său pe care l-a început în pr. Iosif, pentru ca acesta să fie un lucrător statornic în secerişul său!

FFL_6152

Drum bun mai departe, Iosif,  in directia lui Isus!

mt

Exprimaţi-vă opinia