ziua creatiei

O Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei: este cea instituită de papa Francisc la 6 august 2015 şi care se va celebra mâine, 1 septembrie 2015, pentru prima dată. La ora 17.00, în bazilica vaticană, Sfântul Părinte va prezida Liturgia cuvântului.

Ziua Mondială de Rugăciune, dimensiunea ecumenică. A trăi vocaţia de a fi “păzitori” ai lucrării lui Dumnezeu este “parte esenţială” a vieţii fiecărui creştin, chemat la o adevărată “convertire ecologică”. Cu Scrisoarea de la începutul lunii august adresată cardinalilor Peter Turkson şi Kurt Koch, preşedinţi – respectiv – al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii şi al Unităţii Creştinilor, papa Francisc a instituit Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, la 1 septembrie în fiecare an, aceeaşi zi în care este celebrată şi de Biserica Ortodoxă.

Contextul lui Laudato si’. Deci un caracter tipic ecumenic, subliniat cu referinţă în scrisoare la contribuţiile patriarhului Bartolomeu şi a mitropolitului Ioannis la Laudato si’. Dar şi o voinţă precisă, aceea a pontifului, care se inserează în contextul ultimei enciclice, reafirmând că salvgardarea “casei noastre comune” nu are numai o dimensiune legată de mediu, ci include o adevărată ecologie integrală pentru o nouă paradigmă de dreptate, în care rezultă indisolubile de preocuparea faţă de natura echitatea faţă de cei săraci, angajarea în societate, dar şi bucuria şi pacea interioară.

Urgenţa unei ecologii umane. Teme îndrăgite de Francisc, de mai multe ori tratate în intervenţiile sale, ca atunci când – la audienţa generală din 5 iunie 2013 – afirmă că se “trăieşte un moment de criză”: “vedem asta în ambient, dar mai ales vedem asta în om. Persoana umană este în pericol: acest lucru este sigur, persoana umană este astăzi în pericol, iată urgenţa ecologiei umane! Şi pericolul este grav deoarece cauza problemei nu este superficială, ci profundă: nu este numai o problemă de economie, ci de etică şi de antropologie”.

Viaţa netutelată. Ceea ce domină, afirmă papa, sunt “dinamicele unei economii şi ale unor finanţe care nu au etică”, deoarece astăzi cine comandă “nu este omul”, ci banii. Şi totuşi, adaugă el, Dumnezeu “a dat misiunea de a păzi pământul nu banii, ci pe noi: bărbaţii şi femeile”, care sunt însă jertfiţi “idolilor profitului şi consumului” de “cultura rebutului”. “Viaţa umană, persoana nu mai sunt simţite ca valoare primară care trebuie respectată şi tutelată, în special dacă este săracă sau neputincioasă, dacă încă foloseşte, cum ar fi cel care urmează să se nască, sau nu mai foloseşte, ca bătrânul”.

Dialog despre viitorul planetei. Invitaţia pontifului este aşadar de a lua “în serios” angajarea de “a respecta şi a păzi creaţia”, promovând “o cultură a solidarităţii şi a întâlnirii”. Concept reluat şi lărgit în Laudato si’, cu preocuparea de “a uni toată familia umană în căutarea unei dezvoltări sustenabile şi integrale”, printr-un “dialog despre modul în care construim viitorul planetei”, având certitudinea “că lucrurile se pot schimba”: Creatorul – reafirmă Francisc – “nu se întoarce niciodată înapoi în proiectul său de iubire, nu-i pare rău niciodată că ne-a creat”. Tocmai în vederea “asumării de stiluri de viaţă coerente”, papa a stabilit aşadar Ziua Mondială pentru Îngrijirea Creaţiei. La audienţa generală din săptămâna trecută a amintit că în toată lumea diferitele realităţi ecleziale locale au programat iniţiative de rugăciune şi de reflecţie, pentru ca să fie celebrarea un “moment forte”: “În comuniune cu fraţii noştri ortodocşi şi cu toate persoanele de bună voinţă, vrem să oferim contribuţia noastră la depăşirea crizei ecologice pe care o trăieşte omenirea”.

Reportaj de Giada Aquilino.

(După Radio Vaticana, 31 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Exprimaţi-vă opinia