Papa Francisc, la audiența generală de miercuri, 26 august 2015, în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului. – OSS_ROM

RV 26 aug 2015. Cu o amplă cateheză despre rugăciunea în familie și cu un apel în vederea primei Zile mondiale de rugăciune pentru ocrotirea creației, marcată începând din acest an la 1 septembrie, papa Francisc a continuat la audiența generală de miercuri seria reflecțiilor dedicate raportului dintre familie și sărbătoare, muncă și rugăciune.

Deseori, a remarcat Pontiful, creștinii recunosc dorința de a se ruga mai mult, dar afirmă că nu au timp să se roage. În fața acestei situații e bine să ne punem o întrebare simplă: cum este iubirea noastră față de Domnul, simțim vreo emoție atunci când ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu? Nu întâmplător, a reluat Sfântul Părinte, porunca pe care se bazează toate celelalte spune: ”Să-l iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău” (Dt 6,5; Mt 22,37).
• «Expresia recurge la limbajul intens al iubirii, revărsând-o în Dumnezeu. Iată, spiritul rugăciunii locuiește mai întâi de toate aici. Și dacă locuiește aici, locuiește întregul timp și nu pleacă niciodată. Reușim să ne gândim la Dumnezeu ca la o mângâiere care ne ține în viață, înaintea căreia nu se află nimic? O mângâiere de care nimic, nici chiar moartea, nu ne poate despărți? Sau îl gândim doar ca pe marea Ființă, Atotputernicul care face orice, Judecătorul care controlează toate faptele? Totul este adevărat, natural, dar numai când Dumnezeu este iubirea iubirilor noastre, semnificația acestor cuvinte devine deplină. Atunci ne vom simți fericiți, și chiar un pic derutați, pentru că El se gândește la noi și, mai presus de toate, ne iubește».

”Dacă iubirea față de Dumnezeu nu aprinde focul, spiritul rugăciunii nu încălzește timpul”, a spus mai departe papa Francisc, remarcând că rugăciunea autentică nu are nevoie de vorbe multe sau de multe rituri (cf Mt 6,5.7). ”O inimă în care locuiește iubirea față de Dumnezeu face să devină rugăciune chiar și un gând fără cuvinte, o invocație în fața unei imagini sacre, sau un sărut trimis înspre biserică”.

A transforma inima omului într-un loc de rugăciune este lucrarea Duhului Sfânt, care spune în inimile noastre ”Abba!” – ”Tată!” Acest dar al Duhului Sfânt este prezent în familia care învață să-l ceară și să-l prețuiască. ”Dacă îl înveți cu aceeași spontaneitate cu care înveți să spui «tată» și «mamă», l-ai învățat pentru totdeauna. Când se întâmplă acest lucru, timpul întregii vieți familiale este învăluit în sânul iubirii lui Dumnezeu și caută cu spontaneitate timpul rugăciunii”.
• «Timpul unei familii, o știm bine, este un timp complicat și aglomerat, ocupat și preocupat. Este întotdeauna puțin, nu este îndeajuns niciodată. Cine are o familie învață curând să rezolve o ecuație pe care nici cei mai mari matematicieni nu știu să o rezolve: în 24 de ore face să intre de două ori mai mult. Există mame și tați care, pentru aceasta, ar putea să câștige Premiul Nobel. Din 24 de ore, ei fac 48. Nu știu cum fac, dar se mișcă și reușesc. Există multă muncă în familie!».

”Spiritul rugăciunii îi restituie lui Dumnezeu timpul, iese din obsesia unei vieți din care lipsește timpul, regăsește pacea lucrurilor necesare și descoperă bucuria unor daruri neașteptate”. O bună călăuză, în această privință, primim din exemplul celor două surori, Marta și Maria, despre vorbește Evanghelia (Lc 10, 38-42): ele învață de la Dumnezeu armonia ritmului în viața de familie, frumusețea sărbătorii, seninătatea muncii și spiritul de rugăciune.
• «Vizita lui Isus, pe care îl iubeau, era sărbătoarea lor. Într-o zi, însă, Marta a învățat că munca ospitalității, deși este importantă, nu este totul, și că a-l asculta pe Domnul, cum făcea Maria, era lucrul cu adevărat necesar, ”partea cea mai bună” a timpului. Rugăciunea izvorăște din ascultarea lui Isus, din lectura Evangheliei, din confidența cu Cuvântul lui Dumnezeu».

Papa Francisc a încheiat cu o serie de întrebări, la care o familie este chemată să răspundă pentru sine și înaintea lui Dumnezeu: ”Există această confidență în familia noastră? Avem în casă Evanghelia? O deschidem câteodată ca să o citim împreună? O medităm recitând rozariul? Evanghelia citită și meditată în familie este ca o pâine bună care hrănește inima tuturor. Și dimineața și seara, și când ne așezăm la masă, să învățăm să spunem împreună o rugăciune, cu multă simplitate: este Isus cel care vine între noi, așa cum odinioară mergea în familia Martei, Mariei și a lui Lazăr”.

În fine, Sfântul Părinte a făcut un apel la rugăciune în vederea «Zilei mondiale de rugăciune pentru ocrotirea creației», pe care a înființat-o în contextul enciclicei sale ”Laudato sì”, Zi care trebuie să fie marcată anual la 1 septembrie în toată Biserica:
• «Marțea viitoare, 1 septembrie, se va celebra ”Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației”. În comuniune de rugăciune cu frații noștri ortodocși și cu toate persoanele de bună voință, vrem să oferim contribuția noastră la depășirea crizei ecologice pe care o trăiește omenirea. În toată lumea, diferitele realități bisericești locale au programat inițiative oportune de rugăciune și reflecție, pentru a face din această Zi un moment forte și în vederea asumării unui stil de viață coerent. Cu episcopii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii laici din Curia Romană ne vom întâlni în bazilica San Pietro la ora 17.00 pentru Liturgia Cuvântului, la care, încă de pe acum, îi invit să participe pe romani, pelerini și pe toți cei care doresc».

Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de papa Francisc la încheierea audienței generale de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia