De la Rerum novarum la Laudato si’

Publicatla 25 August 2015

De la Rerum novarum la Laudato si’   laudato si papa

Enciclică socială

De Gualtiero Bassetti

La puţine zile de la instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, după prezentarea recentă din partea preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, a Clean Power Plan, şi la puţine luni de la a 21-a Conferinţă de la Paris despre schimbările climatice, nu se poate să nu se sublinieze actualitatea extremă a lui Laudato si’. O enciclică, deşi “tânără”, dar care a desfăşurat deja o funcţie importantă: să încredinţeze chestiunii mediului o demnitate publică mondială care nu se limitează numai la ambientele ştiinţifice restrânse, ci depăşeşte orice polemică jurnalistă şi depăşeşte ţarcurile ideologice ale arenelor politice.

O provocare uriaşă, aceasta a lui Laudato si’, despre care vreau să subliniez două aspecte. Primul constă în noutatea istorică a acestei enciclice care coincide, nu întâmplător, cu momentul excepţional de tranziţie pe care-l trăieşte lumea contemporană. În schimb, al doilea este “rădăcina umană a crizei ecologice”, adică o analiză a puterii pe urma reflecţiilor lui Romano Guardini.

Fără îndoială, importanţa acestei enciclice este comparabilă cu relevanţa pe care a avut-o publicarea lui Rerum novarum în 1891 din partea papei Leon al XIII-lea. Acea enciclică a papei Pecci a deschis privirea maternă a Bisericii asupra unei lumi care era pe atunci neexplorată încă de magisteriul pontifical: cea a problemei muncitorilor. Cu Rerum novarum s-a făcut lumină asupra unei faze de tranziţie foarte importante: trecerea de la o societate agricolă la una industrială, de la ogor la fabrică şi, în definitiv, de la notabilităţi la societatea de masă.

Astăzi există o altă trecere. Societatea de masă a devenit o societate globală tot mai pulverizată şi lichidă. În enciclica lui Leon al XIII-lea referinţele ambientale erau “clădirea” în care muncitorii lucrau şi “solul” ocupat de acea fabrică, în timp ce subiecţii care acţionau acolo erau muncitorii şi patronii. Astăzi aceste realităţi s-au schimbat profund. Sistemul productiv este prezent pretutindeni. Şi fiecare aspect al creaţiei poate să fie în mod potenţial utilizat şi manipulat de tehno-ştiinţe cu repercusiuni foarte profunde în viaţa fiecărei fiinţe umane.

De fapt, nu este o întâmplare – şi ajung la al doilea aspect – că papa în enciclică citează de mai multe ori o carte a lui Romano Guardini, Sfârşitul epocii moderne, pentru a sublinia această trecere istorică foarte delicată pe care teologul german a intuit-o deja la jumătatea secolului al XX-lea: adică e vorba de criza lumii moderne şi de începutul unei noi umanităţi orânduite de tehnică. O nouă societate în care omul – definit ca “om-non-uman” – domină asupra naturii în mod nelimitat, aproape tiranic, fără a pune o limită propriei puteri. Şi astfel “fie natura, fie omul însuşi” sunt “tot mai mult la cheremul pretenţiei imperioase a puterii, economice, tehnice, organizatoare, statale”.

Iată provocarea cea mai importantă lansată de Laudato si’: să pună o frână acelui soi de “putere neguvernabilă” – pe care Francisc a numit-o ca “paradigma tehno-economică” – ce-l reduce pe om şi mediul la simple obiecte de exploatat în mod nelimitat şi fără îngrijire.

(După L’Osservatore Romano, 21 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Exprimaţi-vă opinia