Faptele de milostenie, la care le îndeamnă Papa, ne umanizează: interviu cu mons. Matteo Zuppi, episcop auxiliar de Roma – RV

19 august 2015. Cine este încercat să simtă “căldura prezenței, a prieteniei și fraternității noastre”: astfel scrie Papa Francisc în Bula de proclamare a apropiatului Jubileu al Milostivirii, aceleași cuvinte repetându-le și în mesajul trimis președintelui Serviciului Sacerdotal de Urgență, Manuel Martín Sjöberg. Inițiativa acestei opere își are originea în 1952, în Argentina, în orașul Córdoba, cu scopul de a le asigura credincioșilor, mai ales bolnavilor și muribunzilor, Sacramentele și în acele ore în care nu este ușor de găsit un preot. Despre valoarea operelor de milostivire, considerate uneori chiar și în mediul creștin ca fiind o veche practică de credință, i s-a solicitat monseniorului Matteo Zuppi, episcop auxiliar de Roma, să exprime o reflecție în legătură cu acest subiect:

Mons. Matteo Zuppi: Este foarte adevărat că există impresia potrivit căreia operele de milostivire ar fi ceva accesoriu, rezervat profesioniștilor în domeniu, specialiștilor, dacă se poate spune astfel. De fapt, am putea spune că un creștin nu poate să nu fie un “specialist” al milostivirii, întrucât noi suntem și vom fi judecați în funcție de milostivire. În esență, operele de milostivire sunt cele indicate în capitolul 25 al Evangheliei după Sfântul Matei, în care Isus ne prezintă modul în care vom fi judecați. Însă, în realitate le luăm prea puțin în considerație, ca și cum milostivirea ar fi ceva ce i-ar privi în special pe unii. În schimb, ne privește pe toți. Nu există Evanghelie fără milostivire, deoarece Evanghelia este rod al milostivirii. Dacă ne întrebăm ce-ar trebui făcut, personal cred că acest An Sfânt, acest An Jubiliar ne va ajuta foarte mult să înțelegem modul în care milostivirea ne ajută să trăim ca buni creștini. Faptele de milostenie nu sunt asemenea unei “taxe” de plătit, ci reprezintă o eliberare de noi înșine, de propriile temeri, ajutându-se să-l întâlnim pe aproapele.

Faptele bune, de milostenie, nu reprezintă un subiect rezervat perioadei Postului Mare, cum consideră unii, apropiatul Jubileu al Milostivirii putând oferi o lărgire a orizontului, o schimbare a percepției privind milostivirea, care nu este legată de o perioadă anume…
Mons. Matteo Zuppi: Dintr-un anumit punct de vedere, itinerariul Postului Mare este văzut din perspectiva penitenței, însă penitența nu are scopul de a ne face să ne simțim rău, ci este destinată să ne facă să ne simțim mai bine, iar medicamentul “milostivirii” îndepărtează de la noi tentația de a ne umfla de mândrie, de a ne lăsa cuprinși de temeri și de manifestări paranoice. Când nu practicăm milostivirea, ajungem să alimentăm practici inumane, cu adevărat inumane.

Referindu-se la cuvântul “căldură”, folosit de Papa Francisc în Bula de proclamare a Anului Jubiliar, episcopul auxiliar de Roma Matteo Zuppi, a spus:
Mons. Matteo Zuppi: Fără căldură sufletească ar fi ca și cum cineva ți-ar spune “țin la tine” într-un  mod de parcă ar exprima un ordin de serviciu. Și, din păcate, milostivirea este practicată uneori ca pe un act funcționăresc dar, dacă lipsește implicarea inimii, atunci nu vom mai fi în măsură să-l vedem pe acela căruia îi este foame, sete, pe cel închis, bolnav, străin. (…) Când, prin harul Domnului, mi-am asumat trăirea căii milostivirii, atunci mi-am găsit inima, căci privind și identificându-ne cu situațiile de lipsuri din inimile altora, ajungem să  descoperim starea de sărăcie din propriile inimi, și atunci când dăruim milostivire ajungem să o dobândim la rândul nostru.

R.V./A.M.

Exprimaţi-vă opinia