Skorka

De Elena Dini

Anul acesta se sărbătoreşte a 50-a aniversare a declaraţiei conciliare despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine Nostra aetate, care a marcat un moment important în cadrul dialogului interreligios şi ecumenic şi, îndeosebi, cu lumea ebraică. Pentru a celebra această aniversare, în această vară conferinţa anula a International Council for Christians and Jews s-a ţinut la Roma şi a avut posibilitatea fericită de a-l întâlni pe papa Francisc într-o audienţă în care Sfântul Părinte a amintit cum: “Un adevărat dialog fratern a putut să se dezvolte pornind de la Conciliul Vatican II, după promulgarea declaraţiei Nostra aetate. Acest document reprezintă, de fapt, «da»-ul definitiv spus rădăcinilor ebraice ale creştinismului şi «nu»-ul irevocabil spus antisemitismului. Celebrând a cincizecea aniversare a lui Nostra aetate, putem să privim la roadele bogate pe care le-a produsă şi să facem cu recunoştinţă un bilanţ al dialogului ebraico-catolic”. Printre participanţii la conferinţă a fost şi rabinul argentinian Abraham Skorka, cel care era în primul rând pentru a-l saluta pe prietenul Jorge Mario Bergoglio şi care după aceea ne-a acordat un interviu.

A trecut mai mult de un an de la pelerinajul istoric pe care l-aţi făcut cu papa Francisc în Ţara Sfântă. Pentru ce aţi decis să-l însoţiţi în acea călătorie?

Ţara Sfântă a fost una din temele pe care le-am analizat adesea împreună, şi în cartea noastră. Punctul este: ce putem face pentru a favoriza pacea în Orientul Mijlociu, în manieră deosebită în Ţara Sfântă? Pentru mine statul Israel este o temă importantă, este vorba despre un stat care trăieşte provocarea de a arăta dezvoltarea culturii ebraice în zilele noastre. Sionismul nu este numai o mişcare care reclamă şi proclamă întoarcerea evreilor în ţara lui Israel. Este şi o mişcare culturală prin care ebraica a fost transformată într-o limbă vie şi care se întreabă cu privire la viitorul culturii ebraice. Şi apoi numele “Roma” şi “Ierusalim”. Există un antagonism istoric între aceste două oraşe care este menţionat şi în Talmud: Roma a înfrânt provincia Iuda în acel teribil război între anii 67 şi 70 care s-a încheiat cu distrugerea templului din Ierusalim. În anul 73 a fost episodul de la Masada şi apoi, între anii 132 şi 135, războiul teribil dus înainte de Adrian. Ceea ce am încercat să facem este un pelerinaj în Ţara Sfântă cu un mesaj de pace şi cu speranţa că divizarea care s-a produs în două mii de ani de ciocniri să poată fi umplută cu sentimente de puritate şi iubire, recreând astfel posibilitatea de a vedea în celălalt un frate în însăşi condiţia noastră umană. Ideea era şi aceea de a merge în locul spre care îndrept tefilot-urile mele, rugăciunile mele, şi în locul în care Isus – care este aşa de special pentru credinţa creştină – s-a născut, a trăit şi a lăsat mesajul său. Aşadar este vorba despre un loc special pe care-l avem în comun şi când l-am văzut pe Francisc după ce a fost ales papă, i-am spus: să mergem în Israel. Acesta este locul în care religiozitatea noastră, viziunea noastră despre Dumnezeu şi conexiunea noastră cu El a fost întemeiată. Suntem copiii, descendenţii marilor profeţi care din Ierusalim au vestit profeţiile lor. Cu noi era şi iubitul nostru prieten Omar Abboud pentru a arăta că toate religiile abrahamitice trebuie să se îmbrăţişeze pentru a forma un cerc în care curge o energie spirituală care, conform sfintelor noastre Scripturi, va aduce pacea în lume. Aceasta este provocarea noastră şi acesta este motivul aceleia care nu a fost o călătorie, ci un pelerinaj.

Aţi vorbit pe de o parte despre importanţa locului în sine, despre Ierusalim, şi pe de altă parte despre mesajul său universal. Dumneavoastră, papa Francisc, Omar Abboud: niciunul dintre cei trei nu este originar din Ţara Sfântă, nici nu trăieşte acolo. Ce credeţi că o realitate ca Ordinul Sfântului Mormânt, care numără peste 30 de mii de membri în lume, poate să facă în locurile în care se află pentru a favoriza întâlnirea şi pacea în acest spirit?

Pelerinajul nostru poate să fie definit ca o invitaţie la pace din locul în care Isaia a spus: “Pentru că din Sion va ieşi Torah [legea, în traducerea CEI] şi cuvântul Domnului din Ierusalim” (Is 2,3). Dar ce înseamnă cuvântul Torah? Pace! Acest verset se situează în cadrul descrierii unei realităţi de pace în care un popor nu va mai ridica sabia împotriva altui popor şi săbiile vor fi transformate în pluguri. Noi primim această idee, dar cum putem s-o punem în practică prin lume? Fiecare comunitate creştină şi fiecare comunitate ebraică trebuie să aibă programe interreligioase. Primul pas este acela de a se întâlni între evrei şi creştini de diferite denominaţiuni, a se cunoaşte şi a se confrunta cu privire la unele teme. Desigur, la început confruntarea nu va trebui să fie despre teme deosebit de sensibile, ci despre probleme zilnice analizate din punctul de vedere ebraic şi creştin şi apoi studiate împreună, cum a propus Francisc în Evangelii gaudium. Acesta trebuie să fie punctul de plecare: a ne cunoaşte şi a lucra împreună pentru a rezolva problemele care ating societatea comună.

Vreţi să încheiaţi împărtăşind o rugăciune care să poată susţine în efortul de a lucra pentru pacea în Ţara Sfântă?

Toate rugăciunile noastre citează versete din Biblie. Îmi vin în minte câteva pasaje din cartea lui Isaia. În capitolul al II-lea din Isaia este vestita imagine a unui Ierusalim de pace. Pacea este darul care trebuie cerut lui Dumnezeu: trebuie să cerem ca să ne binecuvânteze (şi mă refer la evrei, creştini şi musulmani) pentru a-l accepta pe celălalt cu respect, pentru a vedea în el un frate. Cu siguranţă atunci vom fi în măsură să construim un Ierusalim de pace în care toţi vom avea posibilitatea de a exprima cele mai bune sentimente, idei şi gânduri pe care le avem. Celălalt pasaj pe care-l consider că este o tefila, o rugăciune, în Isaika este la sfârşitul capitolului al XIX-lea unde este prezisă existenţa unui drum care va lega Egiptul de Asiria şi după aceea “În ziua aceea, Israel va fi al treilea cu Egiptul şi Asiria, o binecuvântare în mijlocul Pământului. Domnul Sabaot va binecuvânta, zicând: «Binecuvântat să fie Egiptul, poporul meu, şi Asiria, lucrarea mâinii mele, şi Israel, moştenirea mea!»” (Is 19,24-25). În acea zi, aşa înţeleg şi mă rog, toate popoarele îl vor adora pe Dumnezeu şi va fi o binecuvântare pentru lumea întreagă. Al treilea pasaj în Isaia pe care-l consider relevant pentru mine ca rugăciune este fraza: “întrucât casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Is 56,7). Dumnezeu ne va binecuvânta, pe toţi, şi va transforma oraşul Ierusalim în casă a lui Dumnezeu. Nu pentru că Dumnezeu trăieşte în această casă, ci pentru ca fiecare persoană care vine la Ierusalim, fără deosebire de credinţa sa, să aibă posibilitatea de a găsi în acest oraş o adevărată dimensiune spirituală. Astfel vom cinsti cu adevărat memoria profeţilor din Israel, a marilor săi maeştri, a lui Isus şi a lui Muhammad.

(După Vatican Insider, 11 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Exprimaţi-vă opinia