Aplicaţia se numeşte RoBible: prezintă atât textul traducerii, cât şi notele de subsol pentru înţelegerea textului. Precizez că varianta textului NU este cea prezentă în forma tipărită a Bibliei de la Iaşi, 2013, deci se vor observa diferenţe. În momentul când vom definitiva revizuirea şi corectarea greşelilor inerent strecurate, se va actualiza automat. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe situl www.bibliacatolica.ro şi va putea fi folosită atât pe calculator, laptop, cât şi pe telefoane mobile, indiferent de sistemul de operare (în momentul descărcării, va trebui aleasă varianta potrivită sistemului de operare a telefonului fiecăruia). Oricum, sunt prezente pe site şi informaţii referitoare la procedeul de instalare şi utilizare.
Într-o lume în care mai toţi folosesc aceste mijloace de comunicare, sper ca şi această mică iniţiativă să slujească citirii şi cunoaşterii Sfintei Scripturi, acel Cuvânt care încălzeşte inima şi care dă posibilitatea întâlnirii cu Dumnezeu (cf. Lc 24).
Pr. Eduard Patraşcu
Sursa:ercis.ro