12 august 2015. Parabola oii rătăcite istorisește despre omul care lasă cele nouăzeci și nouă de oi în pustiu și merge în căutarea celei de-a o suta, umblând până când o găsește. Elemozinierul pontifical, arhiepiscopul Konrad Krajewski, a făcut referire la această imagine pentru a explica opera de caritate a Papei. “A lăsa totul pentru a merge la cei aflați departe, pentru ca” – potrivit cuvântului Evangheliei – “niciunul dintre aceștia mici să nu se piardă”, a spus într-o intervenție la Radio Vatican mons. Konrad Krajewski, explicând spiritul care însuflețește activitatea Elemozineriei Apostolice, aflată și în aceste zile în prima linie, acolo unde sunt situațiile de urgență socială cele mai dramatice.

De altfel, caritatea nu face deosebire între persoane în funcție de culoarea pielii, de rasă sau de religie, după cum nu face deosebire în funcție de locul de origine, a mai spus elemozinierul pontifical, care nu a uitat să amintească lipsa orarului și a calendarului când este vorba de caritatea autentică.

“Caritatea Papei Francisc este destinată tuturor nevoiașilor Romei, care constituie dieceza sa, fie că trăiesc de mai multă vreme în oraș fie că sunt abia veniți, fie ca refugiați, fie ca imigranți sau solicitanți de azil”, a mai spus mons. Konrad Krajewski, elemozinierul Sfântului Părinte.

Inima și mintea au nevoie de brațe pentru a face să ajungă peste tot ajutoarele. Iar aceste brațe sunt reprezentate de voluntarii ale căror servicii sunt foarte prețioase pentru opera de caritate a Papei. Activitatea lor zilnică, este “un fel de intervenție de urgență, prezentă acolo unde este necesar”, a mai spus mons. Krajewski.

Urmând exemplul evanghelic de acțiune discretă, când nu știe stânga ce face dreapta, voluntarii Elemozineriei Apostolice, printre care se numără membri al Gărzii Pontificale Elvețiene, merg săptămânal la Centrul de primire Baobab din Roma, unde duc cutii cu alimente de primă necesitate: paste, lapte, orez, biscuiți și ulei. Destinatarii acestor daruri din partea Papei sunt imigranți găzduiți în structura de primire.

Recent, am relatat într-un serviciu radiofonic și despre o altă inițiativă a Elemozineriei Apostolice: o donație de 50 de kilograme de medicamente: creme împotriva scabiei, preparate special de Farmacia Vaticană în scopul carității, medicamente antibiotice, antihistaminice și pomezi anti-micotice. Medicamentele au fost distribuite migranților de voluntari din cadrul asociațiilor italiene Medicina solidară și Uniunea Italiană de Transport al bolnavilor la Lourdes și Sanctuarele Internaționale.

Reamintim că în intențiile destinate apostolatului rugăciunii pentru luna august, Papa Francisc a îndemnat la rugăciune astfel încât “cei care activează în domeniul voluntariatului să se angajeze cu generozitate în slujba celor nevoiași”, iar noi – ieșind din propriile hotare interioare – să fim în măsură să-i considerăm ca fiindu-ne aproape pe cei aflați la periferia relațiilor umane și sociale.

R.V./A.M.

 

Exprimaţi-vă opinia