Cuvintele călătoriei papale

Publicatla 8 July 2015

ecuador bolivia paraguay

De Silvina Pérez

Periferii, deţinuţi, populaţii indigene, bolnavi: opt zile cu o agendă foarte încărcată de întâlniri, vizite şi discursuri, atât pe plan politic cât şi pastoral. Îi va întâlni pe cei mai slabi, dar şi mii de tineri, familii, cler şi diferitele categorii sociale. Şi nu numai. De la A de “Aymara” la S de “Sumaj Orcko”, cuvintele cheie care ajută să se înţeleagă culturile latinoamericane, momentul pe care-l trăiesc şi religiozitatea lor profundă.

Ecuador

Chicha – Este o băutură derivată din fermentarea nedistilată a porumbului. Îşi are originile de la imperiul incas, considerată berea comunităţilor indigene. Este realizată prin fierberea şi fermentarea succesivă a porumbului. Rezultatul este o băutură dulce cu gradaţie alcoolică scăzută (în general de la 1 la 3 la sută). La origine era obţinută mestecând porumbul abia cules şi scuipat în interiorul unui recipient de lut, procedeu care revenea numai femeilor. Enzimele conţinute în salivă transformă amidonul de porumb în zaharuri simple, care apoi dau loc procesului de fermentare. Odată fermentată, chicha era filtrată, îmbuteliată şi lăsată să stea la umbră pentru o anumită perioadă înainte de a o consuma. Acest proces este încă practica de populaţiile andine.

Dolarizare – În 1999 a fost prima ţară latinoamericană ca nu a onorat o parte din datoria externă, ce ajungea la peste 15 miliarde de dolari. Pentru a face faţă gravei crize economice, fostul preşedinte Majuad a adoptat la 9 ianuarie 2000 dolarizarea economiei, precizând că din acel moment moneda naţională, sucre, a va fi legată de dolar cu un schimb fix. În schimb, default-ul din Ecuador are loc în 2008. La şapte de ani de atunci, ţara şi-a schimbat aspectul. Conform datelor din 2013 ale Fondului Monetar Internaţional, Ecuadorul are a opta economie din America Latină cu un PIB care în 2012 a fost de circa 150 de miliarde de dolari. În sectorul agricol, ţara se distinge prin producţia de banane, fiind cea mai mare exportatoare din lume. Alte produse importante ale agriculturii sunt cacao (a opta producătoare din lume) şi cartofii. Ecuadorul este cea mai mică dintre membrii OPEC, însă petrolul reprezintă în orice caz 20% din intrările publice şi 96% din export. Actualul cadru macroeconomic prezintă o situaţie generală favorabilă, în pofida contextului internaţional dificil.

Dreptatea ambientală – Crearea de mecanisme de control ambiental va fi propunerea pe care preşedintele Rafael Correa o va prezenta la Conferinţa despre schimbarea climatică, la 21 decembrie la Paris pentru a încerca să definească criterii unificate în apărare în raporturile dintre omenire şi natură. Conform lui Correa, ţările din sudul lumii au o datorie financiară faţă de lumea bogată, dar în acelaşi timp sunt creditori de datorie ecologică, deoarece poluează mai puţin şi sunt obiect de prădare şi al consecinţelor schimbării climatice, în timp ce au implementat în mai multe cazuri planuri de dezvoltare care respectă ecologia. Una dintre chestiunile ambientale cele mai controversate pe care preşedintele Correa le înfruntă în ţara sa este în schimb cea a Yasuni National Park. Situată în inima Amazoniei ecuadoriene, rezervaţia Yasuni găzduieşte diferite popoare indigene, între care etniile huaorani, tagaeri şi taromenane. Yasuni este un vechi termen quechua, înseamnă “pământ sacru”. Este de fapt unul dintre siturile de uscat în care se concentrează cele mai mari biodiversităţi: 150 de specii de amfibii, 121 de reptile, 600 de păsări, 204 de mamifere, între care tapiri şi jaguari. Suprafaţa zonei este împărţită în blocuri cărora le corespund concesiuni de exploatare petroliferă.

Patria mare – Ideea bolivariană a unei patrii mari este un model de integrare dorit de Simon Bolivar (1783-1830), aclamat ca libertador, care visa să unească toate fostele colonii într-o mare confederaţie în primele decenii din secolul al XIX-lea când a izbucnit lupta coloniilor spaniole şi portugheze pentru independenţa lor. Mandatarii din Ecuador, Bolivia şi Paraguay sunt toţi prezenţi cu accentuări diferite, dar cu o trăsătură în comun: să parcurgă căile integrării spre configurarea unei Uniuni sudamericane şi a patriei mari latinoamericane.

Bolivia

Akulliku – Înseamnă “actul de a mesteca frunze de coca” în aymara şi quecha. În timpul colonizării, spaniolii au adus sclavi africani pentru a cultiva coca, pe care apoi o distribuiau în raţii indienilor care lucrau în minierele de argint. Este un obicei tradiţional puternic înrădăcinat în Bolivia. Anzii sunt lanţul muntos cel mai populat din lume, în niciun alt loc nu se găsesc milioane de persoane care locuiesc la peste 3.500 de metri deasupra nivelului mării. Pentru a exercita activităţi productive cum ar fi cultivarea cartofului, porumbului şi cocăi, oamenii din munţi au adaptat istoric organismul lor la Cordiliera. Pentru a scăpa de hipoxie, adică de lipsa de oxigen, populaţiile andine au mestecat frunze de coca pentru a combate frigul, foamea şi răul de munte.

Aymara – Termen care literal înseamnă “strămoşi”. Sunt descendenţii constructorilor oraşului Tiahuanaco, prezenţi în mare măsură în vestul andin al celor două departamente La Paz şi Oruro. Evo Morales a fost primul indigen care a devenit, în 2006, preşedinte al Boliviei. Este la al treilea mandat al său, reales în octombrie 2014 cu aproape 60% din consensuri. Va conduce ţara până în 2020. Morales este un indigen aymara şi ceremonia pentru jurământul său ca preşedint s-a desfăşurat la ruinele preincaşe ale oraşului Tiahuanaco, la 71 de kilometri de La Paz. Localitatea a fost aleasă pentru că reprezintă “rădăcinile” culturilor andine şi amazoniene. În timpul ceremoniei cu populaţia indigenă şi reprezentanţii politici şi instituţionali era îmbrăcat în haine tradiţionale aymara.

Quechua – 45% din populaţia boliviană este format din grupuri indigene (Constituţia prezintă 37): acestea folosesc spaniola ca a doua limbă şi rămân pe larg fideli faţă de limbile locale antice. Quechua sunt descendenţi ai colonizatorilor veniţi cu cucerirea imperiului incas şi prevalează în centru-sud, în triunghiul descris de cele trei departamente Cochabamba, Chiquisaca şi Potosí.

Statul plurinaţional indigenist Bolivia – Este vorba despre prima tentativă la nivel continental de funcţionare a unui model constituţional indigenist. Născut pornind de la reforma constituţională din 25 ianuarie 2009, arhivează fizionomia arhitecturii instituţionale a Republicii Bolivia pentru a face loc noului Estado Plurinacional de Bolivia în spaniolă, Bulibya Mamallaqta în quechua, Wuliwya Suyu în aymara şi Tetã Volíbos în guaraní. Faţă de alte ţări latinoamericane, Bolivia se caracterizează printr-un nivel ridicat de analfabeţi. Sistemul său şcolar public a fost refondat cu la Ley de educación – aprobată în decembrie 2010, a reordonat ciclul şcolar de bază de opt ani şi unul superior de patru – care acordă mare spaţiu învăţării limbilor indigene.

Sumaj Orcko – Numele quechua al lui Cerro Rico, unul dintre zăcămintele de argint cele mai bogate din lume. Incaşii au fost primii care au excavat în Cerro Rico – care înseamnă “colină bogată” – iar spaniolii au găsit şi ei aici bogăţiile cu care au construit imperiul lor. Sunt cinci secole de când minerii îşi riscă viaţa în Anzii bolivieni la cinci mii de metri altitudine. Orarul este lung şi munca este apăsătoare. La Cerro Rico lucrează între 15.000 şi 16.000 de mineri care extrag argint, staniu, zinc şi plumb. Aparţin la mici cooperative: avantajul este acela de a avea drept la o asigurare în caz de boală, în timp ce în caz de moarte familia răposatului primeşte o cotă lunară. Acesta este un factor de importanţă mare, dat fiind faptul că 90% dintre oamenii care lucrează se îmbolnăvesc de silicoză şi mor la o vârstă cuprinsă între 55 şi 60 de ani. În 2010, vârful muntelui a început să se prăbuşească şi guvernul bolivian a încercat să închidă câteva dintre mine din motive de siguranţă. Cazul emblematic este cel din Moropoto, închisă la începutul anului 2014: însă minerii au continuat să lucreze acolo. Nu vor să plece dintr-o mină care a dat de muncă mai multor generaţii. Mai general, guvernul ar vrea să transfere 13.000 de muncitori în noi mine la 4.000 de metri, însă ei au refuzat. În toată ţara, minerii sunt 140.000 şi sunt foarte organizaţi. În Bolivia, cooperativele minerilor au o mare putere politică şi preferă să aibă puţine controale lăsând muntele şi muncitorii într-o situaţie de siguranţă scăzută.

Paraguay

Ayoreo Totobiegosode – Sunt ultimul grup indigen rămas în izolare, în afara Amazoniei, care riscă să dispară din cauza despăduririi provocate de activităţile firmelor zootehnice în pădurea Chaco, la graniţa dintre Paraguay şi Bolivia. Sunt una dintre cele 20 de etnii indigene din Paraguay. Pământul lor înregistrează un nivelul de despădurire cel mai ridicat din lume. Ayoreo, în izolarea lor, sunt printre populaţiile cele mai autosuficiente de pe planetă, dar dacă pământul lor nu va fi ocrotit se vor întâlni cu o catastrofă. Contactul a adus cu sine boli, mizerie şi o imensă suferinţă pentru familii. Reclamă încă din 1993 restituirea celor 550.000 de hectare de teren. Prin pastoraţia indigenă, Conferinţa Episcopală din Paraguay a trimis un text guvernului pentru a încerca să sugereze o soluţie.

Războiul triplei alianţe – Fără îndoială, conflictul cel mai sângeros din ultimele două secole de istorie latinoamericană a fost dus din 1865 până în 1870 împotriva forţelor unite ale Braziliei, Argentinei şi Uruguayului. Populaţia paraguaiană a trecut de la un total de circa un milion şi jumătate de persoane la puţin peste două sute de mii, dintre care 25.000 de bărbaţi. Tragedie care a creat în mare parte epica femeii paraguaiene: de fapt ele, femeile, într-un Paraguay rămas fără bărbaţi, au fost cele care l-au reconstruit bucată după bucată. Un protagonism devenit legendar, dar care în realitate are rădăcini antice şi complexe. Conform părintelui Giuseppe Zanardini, salezian de 35 de ani în Paraguay, unde este astăzi unul dintre cei mai mari antropologi, “când spaniolii au venit în 1537, au întemeiat Asunción ca bază militară. Raportul cu indigenii au fost în general paşnic şi au fost foarte mulţi soldaţi care au avut copii cu femei guaraní. Dar aici s-a creat o situaţie destul de unică faţă de celelalte colonii: copiii creşteau în satele indigene, vorbind limba locală, crescuţi de mame şi de ansamblul comunităţii, în timp ce taţii rămâneau departe. Aşa s-a născut Paraguayul metis şi acesta este motivul pentru care limba guaraní este astăzi cea a 90% din populaţie. Acolo s-a forjat şi o identitate feminină foarte puternică. Femeia ca o conducătoare a familiei, responsabilă de creşterea copiilor dar şi de întreţinerea economică”.

Itaipú – Este cea mai mare centrală hidroelectrică din lume pentru generarea de energie şi este considerată una dintre cele şapte minuni de inginerie civilă din secolul al XX-lea. construită între 1975 şi 1991 de-a lungul fluviului Paraná, la graniţa dintre Brazilia şi Paraguay, este gestionată de o joint venture între companii din cele două ţări vecine. Centrala, a cărei realizare a constat 25 de miliarde de dolari, este constituită din 20 de generatoare cu o putere totală de 14 gigawatt şi acoperă singură 90% din necesarul de energie electrică paraguaiană şi 25% din cel brazilian. Şi tocmai această realitate este la baza acuzelor paraguaienilor pentru preţul prea mic la care plătesc brazilienii acea electricitater. În 2013, centrala a produs 98,6 miliarde de kilowaţi/oră, mai mult decât 98,1 terawaţi ai celor Trei Gâturi din China, chiar dacă această ultimă centrală are 8.000 mw de putere în plus. Electricitatea produsă de Itaipú a fost determinantă pentru dezvoltarea Braziliei (anul trecut a acoperit singură 17% din cererea de electricitate) şi mai ales a Paraguayului (anul trecut a acoperit 75% din cererea de electricitate).

Pachamama sau Mama Pacha – Este Zeiţa Pământ a popoarelor andine din America de Sud, venerată încă de oamenii care se recunosc în cultura incaşă, sau de alte popoare care locuiesc pe înălţimile Anzilor, cum sunt aymara şi quechua. Este zeiţa pământului, a agriculturii şi a fertilităţii. Cu ocazia vizitei Papei artistul paraguaian Koki Ruiz a construit un altar enorm folosind un amestec de porumb, nuci de cocos, bostani şi seminţe, care va fi folosit în timpul liturghiei de la 11 iulie. Altarul, explică Ruiz, reprezintă generozitatea naturii şi “amestecul nostru de culturi care vorbesc prin seminţele Maicii Pământ”. În afară de peste 30.000 de spice de grâu, pe altar vor fi şi 200.000 de nuci de cocos pe care au fost imprimate mesaje şi urări ale poporului paraguaian adresate Pontifului.

Paraguay – Înseamnă “fluviul care duce la mare” în limba guaraní, una dintre populaţiile seminomade precolumbiene care locuiau în regiune cultivând porumb şi manioca. Actuala sa capitală, Asunción, a fost întemeiată în 1537 de spanioli, devenind bază de plecare a misiunilor iezuite prin care să se răspândească creştinismul şi civilizaţia în acest colţ al Americii.

(După L’Osservatore Romano, 5 iulie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Exprimaţi-vă opinia