RIP Silvano Fausti SJ (1940-2015)

Publicatla 25 June 2015

prilej sau ispitaSilvanoFausti

Iezuitul și biblistul italian Silvano Fausti, cunoscut cititorilor de limba română prin volumul „Prilej sau ispită”, a trecut la Domnul miercuri dimineață, într-un spital din Milano. Unul dintre fondatorii comunității din Villapizzone, în care iezuiții împărtășesc locuința lor cu diferite familii și persoane aflate în nevoi, părintele Fausti a fost un neistovit răspânditor al Veștii celei Bune, atât prin nenumăratele reculegeri spirituale ținute, cât mai ales prin seria de comentarii la Evanghelii, din care sperăm să vadă lumina tiparului în acest an traducerea românească a Comentariului la Evanghelia după sfântul Marcu. Fie ca bunul Dumnezeu să-i dăruiască bucuria întâlnirii cu Cuvântul Său pe care l-a slujit viața întreagă!

Marius Taloș SJ

Exprimaţi-vă opinia