traian, familii

La 6 iunie 2015 Centrul “Gaudium et Spes” din Traian a găzduit o zi de formare pentru familii, cu tema: “Familia creştină în faţa ideologiei gender propusă azi în Europa”, coordonatori fiind pr. Marius Taloş, SJ şi pr. Corneliu Berea, SVD. Redăm impresiile unei participante: Gabriela Mărtişcă.

Până mai ieri nu cunoşteam nimic despre teoria Gender, nici măcar despre semnificaţia cuvântului.

Pentru că din curiozitate, dar şi din interes, mai urmăresc programul activităţilor desfăşurate la centrul “Gaudium et Spes” din Traian, acest anunţ mi-a atras atenţia. M-am interesat, am primit informaţii şi împreună cu alţi 12 pildeşteni am asistat la două conferinţe care ne-au dat mult de gândit. Pentru mulţi a fost prima ocazie de acest gen… Concluzia: trebuie să ne mai oprim din când în când, să ne analizăm pe noi şi familiile noastre, să ne formăm, să fim tot mai pregătiţi să fim părinţi, părinţi responsabili, care îşi duc misiunea până la sfârşit.

Cu adevărat familia, astăzi este bombardată din toate părţile cu tot felul de teorii şi ideologii. Nu e uşor să ne confruntăm cu noile curente şi să ne menţinem echilibrul. Dar nu trebuie să ne dăm demisia, indiferent de felul cum izbesc torentele în casa şi familia noastră, trebuie să apărăm valorile şi fundamentul ei.

Educaţia, se face în primul rând în familie, pas cu pas, mama şi tata completându-se. Inclusiv educaţia sexuală părinţii sunt responsabili şi trebuie să o facă conform vârstei copilului. Dacă nu o facem noi la timpul potrivit, alţii o vor face, fără alegerea noastră.

Noi, părinţii, suntem cele mai importante repere pentru copiii noştri şi mediul familial cel mai important bagaj pe care îl vor purta cu ei tot restul vieţii. De noi şi de felul cum reuşim să modelăm minunăţiile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat, depinde şi viitorul acestei lumi.

Mulţumim din suflet părinţilor conferenţiari, Corneliu Berea şi Marius Taloş, pentru felul minunat cum au reuşit să expună această temă. Vă mulţumim că ne-aţi trezit la realitate şi timp de câteva ore ne-aţi prezentat o radiografie a societăţii în care trăim cu multele ei meandre.

Mulţumim în numele grupului de familii din Pildeşti, întregii echipe care a organizat această zi per ansamblu. Domnul să vă răsplătească efortul şi strădania şi aşteptăm cu mult drag alte provocări de acest fel.

Pr. Adrian Faraoanu şi pr. Corneliu Berea

 

Exprimaţi-vă opinia