traian, persoane consacrate

O temă căreia nu-i este suficientă o zi de discuţii şi dezbateri, dar care a adunat la Traian, în casa “Gaudium et spes”, în ziua de 7 iunie 2015, mai multe persoane consacrate din diferite ordine şi congregaţii, sub îndrumarea atentă şi “coercitivă” a celor doi preoţi, Corneliu Berea, SVD, şi Marius Taloş, SJ.

Viaţa consacrată – un loc de frontieră şi care ar fi locul potrivit pentru această frontieră, mentalitatea propice şi formarea celor ce lucrează în prima linie, periferiile existenţiale, precum şi analfabetismul religios au fost punctele tari ale primei conferinţe ţinută de părintele Cornel. Nu este tocmai locul pentru a intra în detalii, o să concluzionez astfel: “Când vorbim de periferii avem uneori senzaţia că trebuie să mergem departe. Îl vedem însă pe Isus care coboară, kenosis, se despoaie pe sine, se aşează ca un păcătos la rând cu cei păcătoşi pentru a fi botezat, este condamnat la moarte între doi tâlhari. Itinerariul lui Isus a fost acela al coborârii şi aceasta este modalitatea de a merge la periferiile existenţiale”(din textul editat al conferinţei).

Viaţa consacrată – potir nou pentru vinul nou, a fost tema celei de-a doua conferinţe. Aici părintele Marius explicând diferenţele dintre potirul de ieri şi cel de astăzi, a trasat oarecum trăirea credinţei în Biserică şi în viaţa consacrată. Am reţinut doar că timpurile noi ne cer întoarcerea pentru a recupera sensul comuniunii şi cel al apropierii, dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi oameni. Inelul care face legătura între cele două părţi este viaţa consacrată, deci misiunea este pe măsura chemării, respectiv al răspunsului dat. Comuniunea, formarea şi conducerea sunt cele trei părţi esenţiale vieţii închinate în totalitate Domnului, iar unul fiecare dintre noi suntem “coresponsabili” de viitorul plin de speranţă care se întrevede doar ca un “norişor”.

S-au discutat lucruri importante şi sunt foarte mulţumită de această iniţiativă de a pune în comun lucruri ce privesc orice consacrat. Anul dedicat vieţii consacrate continuă iar noi încercăm să redescoperim propria identitate şi prin aceste întâlniri cu caracter formativ. Mulţumim tuturor participanţilor, cei care nu au putut participa pot obţine detalii de la cei care au fost – cu siguranţă poate fi o îmbogăţire reciprocă.

Sr. Maria Gabor a lui Isus

 

Exprimaţi-vă opinia