Teoria genului tot mai răspândită în şcoli prin programe aşa-zis educative – EPA

RV 09 iunie 2015. Să reafirmăm un drept constituţional garantat, precum cel al unui tată şi al unei mame de a-şi educa proprii fii,  este ceea ce doresc milioane de familii italiene prin manifestaţia publică care va avea loc pe 20 iunie, orele 15.30, în Piaţa Sfântul Ioan în Lateran din Roma. Ei doresc să spună «NU» în faţa „colonizării ideologice”, cum numeşte papa Francisc teoria genului (gender), care încearcă să şteargă copiilor de pe băncile şcolii conceptul de identitate sexuală şi să facă din aceasta o variabilă culturală.

Evenimentul este organizat de comitetul „Ne apărăm copiii noștri”, constituit din milione de părinţi care doresc „să oprească această perturbare antropologică”, spun ei, inspirată de ideologia gender cu scopul de a deconstrui diferenţa sexuală, natura umană şi familia.

Într-un interviu pentru postul nostru de radio, neurochirurgul Massimo Gandolfini, purtătorul de cuvânt al comitetului, a explicat obiectivul acestei iniţiative:

• Încercăm să dăm voce unei pieţe alcătuită din familii preocupate de ceea ce se petrece în şcoli, prin «invazia» ideologiei de gen, prin diferite proiecte de aşa-zisă educaţie la afectivitate şi sexualitate, care în realitate sunt vehicule prin care se răspândeşte indiferentismul sexual. Noi credem că această strategie distruge în primul rând evoluția copilului și, desigur, în al doilea rând, distruge familia.

Deşi nu este vorba de o mişcare religioasă catolică, rolul avut de papa Francisc în faţa acestui fenomen este relevant. El a numit răspândirea acestei ideologii a genului drept «colonizare ideologică». Acelaşi tată a mărturisit aportul adus de Pontif:

•„Noi ne-am permis să utilizăm expresiile benefice şi frumoase ale Sfântului Părinte. Una dintre acestea este «colonizarea ideologică», ce nu se poate experimenta pe copii; cealaltă este «greşeala minții umane». O formă foarte eficientă este aceea de a defini ideologia de gen drept «o greșeală a minții umane». Ne dorim să facem ceva pentru a-i ajuta pe oameni să gândească într-un mod rațional, curat, simplu, liber de orice ideologie”.

Iniţiativa naşte la Roma din cerințele părinților preocupaţi, este „o invitaţie care nu vine de la niveluri înalte”, ci a pornit chiar de la cetăţeni, a căror voce rămâne cel mai adesea în surdină, iar dinamica socială este imperceptibilă:

• „Din propria experienţă am înţeles că lumea nu ştie nimic(…) acest curent ideologic nu este un vas de război, ci este asemenea unui submarin nuclear, pe care nimeni nu-l vede la nivelul apei, dar în adâncul mării este teribil. Aceasta este ceea ce se întâmplă şi cu teoria genului. De aceea, întâmpinând grija, senzaţia de abandon al părinţilor, am decis să formăm un comitet (o asociaţie) prin care să ne alăturăm și să facem auzită vocea familiilor”.

Manifestaţia nu doreşte să fie o demonstrație împotriva unui grup modern, ci un „loc” unde familiile pot fi auzite. La nivel mediatic, adaugă intervievatul, există o „aplatizare a acestor forme ideologice”, de aceea se speră ca populaţia civilă şi responsabilii care face legile unei ţări să știe că simţul comun al cetăţenilor nu este al teoriei genului, ci al naturii: potrivit articolelor din constituţia fiecărei ţări şi a art. 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, «un tată şi o mamă au dreptul  să se reproducă, crească şi să-şi educe copiii în funcție de valorile considerate de ei prioritare». În acest sens, „nu este sigur că tot ceea ce fac instituţiile europene este traducerea adevărului în termeni politici – a mai spus purtătorul de cuvânt. Instituţiile Europei face multe lucruri bune pentru cetăţeni, dar şi lucruri mai puţin pozitive, printre care este cu siguranță propaganda teoriei genului în școli”.

Ideologia genului este o consecinţă a legii uniunilor civile, tot mai prezentă în Europa, recent votată în Irlanda. Reprezentantul părinţilor consideră că un nod central îl reprezintă educaţia:

•„Noi ne dedicăm educaţiei(…) dacă ar fi să se treacă la ideea că există astăzi modele de familie aşa numite «homoparentale», atunci este evident că în şcoli copiii vor fi educați la ideea că poate există o familie cu doi bărbaţi sau două femei. Cele două aspecte, prin urmare, sunt strâns legate”.

(rv– M. Caba)

Exprimaţi-vă opinia