Apostolatul Rugăciunii
Preasfântă Inimă a lui Isus, izvorul a tot binele,
mă închin ție și te iubesc din toată inima.
Îți ofer inima mea. Ia-o, fă-o blândă, smerită,
supusă, înțeleaptă, binevoitoare, iubitoare, curată,
dar mai ales să facă în toate voința Ta preasfântă.
Rugăciunea oferirii zilei
Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer
prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,
Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,
rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:
pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,
prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Intențiile Sfântului Părinte Papa Francisc
și ale episcopilor pentru luna iunie
Intenția universală:
Pentru ca migranţii şi refugiaţii să fie primiți şi trataţi cu respect în ţările în care ajung.
Pentru evanghelizare:
Pentru ca întâlnirea personală cu Isus să trezească în mulţi tineri dorinţa de a-i oferi propria existenţă în preoţie sau în viaţa consacrată.
Din partea episcopilor:
Pentru ca nucleul mesajului creștin să fie vestit mai presus de orice aspecte doctrinale sau morale.
——————————————————————————————————————-
Cum să recunoaștem prezența Domnului?
Oprește-te și recitește cu atenție povestea ta:
vei descoperi că El a fost mereu alături de tine, chiar și atunci când tu nu erai conștient;
vei realiza că vorbește inimii tale și o aprinde de entuziasm pentru lume;
vei înțelege că primul semn al harului este deschiderea către viață;
vei descoperi că exiști pentru a fi iubit și pentru a iubi.
Când acest lucru te va cuceri, atunci totul va deveni libertate.
Viața ta nu va mai fi supusă regulilor, ci relației cu cel Înviat.
Astfel vei descoperi că a fi chemați de Domnul nu constituie un eveniment extraordinar, ci privește propria ta persoană.
Cum să răspunzi acestei prezențe?
RUGĂCIUNEA MAGIS
Părinte Bun,
învață-ne să te căutăm
în tot ceea ce facem.
Ajută-ne să pornim la drum
și să înfruntăm greutățile vieții.
Însoțește-ne pașii,
luminează-ne mințile,
orientează-ne dorințele.
Fii mereu cu noi,
iubind această lume frumoasă,
dar rănită.
Doamne Isuse,
Ne întoarcem privirea spre tine,
să te cunoaștem mai bine,
că să te iubim mai mult
și să te urmăm mai îndeaproape.
Vrem să învățam cu tine,
cum să răspundem chemării
pe care-ai pus-o în fiecare dintre noi.
Călăuziți de Spiritul Tău
ne rugăm să fim
uniți în Biserica Ta,
dincolo de diferențele dintre noi.
Spirite Sfânt, aprinde în noi
un foc ce să înflăcăreze inimile
de pasiune pentru Vestea cea Bună.



