Pontiful se istorisește cotidianului argentinian “La Voz del Pueblo” (Vocea Poporului), într-un interviu realizat de jurnalistul Juan Berretta. – OSS_ROM

26 mai 2015. Răspunsul la întrebarea “Ce înseamnă să fii Papă?” constituie esența interviului acordat de Pontif cotidianului argentinian “La Voz del Pueblo” (Vocea Poporului). Raportul Papei cu lumea, iubirea sa pentru cei din urmă, programul zilnic, preocupările și speranțele care-l însoțesc ies la iveală din colocviul cu jurnalistul Juan Berretta. “Tare aș vrea să merg să mănânc o pizza”, a spus Papa pe un ton glumeț, “am practicat mereu mersul pe jos”, a continuat, adăugând că acest lucru îi lipsește.

Vă prezentăm în continuare o sinteză a interviului într-un serviciu realizat de colegul nostru Alessandro Gisotti:
“De ce repetați mereu: ‘Rugați-vă pentru mine?'” l-a întrebat Juan Berretta, jurnalistul de la cotidianul argentinian “La Voz de Pueblo”. “Pentru că am nevoie. Am nevoie de sprijinul rugăciunii poporului. Este o necesitate interioară”, a răspuns Pontiful la una din întrebările interviului desfășurat la Casa Santa Marta, într-un climat familiar. Conversația a fost plină de istorisiri inedite din viața personală a Papei “venit de la capătul lumii”. Jorge Mario Bergoglio a întărit afirmația că nu s-a gândit vreodată că ar fi putut fi ales la Catedra lui Petru și, glumind, a amintit că, la ultimul Conclav, casele de pariuri englezești îl plasau pe locul 46. Însă a subliniat totodată că “viața unei persoane consacrate, a unui iezuit, se schimbă în funcție de necesități”, când a fost ales încredințându-se total lui Dumnezeu, “rugându-se Rozariul, liniștit” în timpul numărării voturilor, moment despre care-și amintește că părea să dureze o eternitate.

Îmi face bine să stau cu lumea. Simt că mă înțelege
Întrebat despre raportul special pe care-l are cu mulțimea, cu poporul, asupra căruia exercită un “magnetism”, Papa a răspuns că nu știe exact de ce se petrece acest lucru, dar că are senzația că poporul înțelege ceea ce vrea să spună”. “Încerc să fiu concret” – a continuat –  “iar despre ceea spuneți că ar fi magnetism, unii cardinali afirmă că ar avea legătură cu faptul că lumea mă înțelege”. De altfel –  a continuat – îmi face bine să stau cu oamenii, “îmi face bine”, este ca și cum “viața mi s-ar amesteca cu lumea”, iar eu “din punct de vedere psihologic nu pot trăi fără contactul cu lumea”.

Lacrimile pentru cei care suferă, suferința pentru cei bolnavi și pentru cei din închisori
De mai multe ori, Papa a vorbit în omilii și discursuri despre importanța sintoniei cu cei care plâng, afirmând în interviu că plânge gândindu-se la numeroasele “drame ale umanității”, mai ales la suferința copiilor bolnavi, spunând: “Când îi văd pe acești micuți, îl întreb pe Domnul: ‘De ce ei și nu eu?’. Însă, a adăugat, ‘nu plâng public’, chiar dacă i s-a întâmplat să fie la limită, dar s-a oprit la timp.

În interviul pentru “La Voz del Pueblo”,  Papa mărturisește că, din anii când trăia în Argentina, îi lipsește ieșitul pe stradă, mersul pe jos, sau cu mijloacele de transport, spunând că îi lipsește contactul cu orașul, care-l încântă, afirmând că în suflet se simte “un cetățean”.

Despre ritmul de muncă, cu presiunile care nu lipsesc atunci când se lucrează intens, Papa Francisc s-a definit ‘un temerar’ din punct de vedere caracterial, o persoană căreia, în general, nu-i este teamă, spunând că “se simte în mâinile lui Dumnezeu”.

R.V./A.M.

Exprimaţi-vă opinia