ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT
35. Trei împrejurări diferite
în care poți alege
Prima circumstanță e atunci când Dumnezeu te stimulează și atrage atât de mult voința ta încât, fără a te îndoi nici a te putea îndoi, urmezi ceea ce ți se arată, așa cum au făcut sfântul Paul și sfântul Matei când l-au urmat pe Cristos Domnul nostru (ES nr. 175).
În această primă circumstanță totul se desfășoară în modul cel mai simplu: voința ta e mișcată și atrasă de Domnul într-un mod clar și evident.
Câte sunt alegerile care au loc în această primă împrejurare? Din exemplele care se aduc se pare că puține. Sunt, însă, dintre cei care consideră, și pe bună dreptate, că sunt multe: sunt acele alegeri ale stării de viață sau ale profesiei făcute cu elan, („din instinct”), care corespund simțirii tale profunde și care mai apoi „țin” și te fac să te simți la locul tău.
Multe chemări la viața consacrată izvorăsc dintr-o atracție care, deseori încă de la o vârstă fragedă, conduce în această direcție și obține un consimțământ lin, pe care apoi continuarea evenimentelor și ale deciziilor nu fac decât să o confirme, aproape fără a fi făcut nici o alegere. Mai mult decât a alege tu, ai senzația lipsită de exaltare de a fi fost ales, de a te simți bine în această alegere și de a o ratifica și confirma în mod liber și cordial. Isus spune: «Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi» (In 15, 16). Același lucru e valabil de multe ori pentru alegerea partenerului și a profesiei.
A doua e atunci când, trecând prin experiența consolărilor și a dezolărilor și prin cea a discernământului spiritelor, dobândești o claritate suficientă în idei (ES nr. 176).
În această a doua împrejurare nu există claritate imediată, dar există consolări și dezolări. În acest caz, printr-un discernământ atent – adesea cu o luptă puternică împotriva piedicilor dușmanului care încearcă să perturbe, să obosească și să descurajeze –, poți să realizezi o alegere de viață. Domnul îți arată că drumul tău e unul și nu altul, dăruindu-ți bucuria în ipoteza unei alegeri și tristețe în ipoteza contrară. Bucuria stabilă într-o anumită ipoteză și tristețea stabilă în cea opusă sunt semn suficient al drumului de ales.
Este de notat cum consolarea și atracția spre o ipoteză bună pot fi contrastate de temeri și îngrijorări. Totuși, reușești să recunoști că vin de la dușman și de la tendințele tale naturale negative, contrare acestei ipoteze. În cazul ăsta, nu vei dobândi liniștea decât după ce ai decis, ca și Isus în grădina Măslinilor, chiar împotriva tendințelor tale naturale, cerând lui Dumnezeu harul de a învinge greutățile. Numai atunci vei simți pacea, chiar dacă ea va fi mereu amenințată de fragilitatea ta, pe care însă știi să o recunoști și să o învingi cu mulțumire spirituală.
Este osteneala oricărei alegeri, travaliul normal al nașterii: identitatea ta își croiește drum și iese la iveală. Câteodată, când rezistențele sunt mai mari decât ar fi normal, se impune o incizie „cezariană”, o de-cizie mai chinuită. Dar, dacă e bună pentru tine, bagi de seamă că ai fost născut adevărului tău; și prinzi curaj din nou.
Bagă de seamă că orice alegere contrară înclinației naturale costă osteneală. Numai «unde natura conduce, harul nu transpiră». Asta nu înseamnă că alegerea e de aruncat. În schimb, e de cerut „indiferența” față de propriile gusturi „vicioase”, pentru a fi liberi față de ele.
În timp ce în prima împrejurare te afli deja ca și dat la lumină, măcar in nuce, fără traume, aici, în schimb, ieși încet la lumină, cu mai mare sau mai mică osteneală. Nu căuta în prima împrejurare ceea ce îți este dat în cea de-a doua. Și nu căuta în aceasta a doua ceea ce, în schimb, Domnul vrea să-ți dăruiască în a treia.
(conform textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)
ANALIZEAZĂ:
Întrebări pentru reflecţia personală:
- Ce alegere irevocabilă o consideri a fi de primă circumstanță?
- Poți să dai câteva exemple biblice sau istorice?
- Ce efecte sufletești corespund sau nu la o astfel de alegere?
- În ce sens adevăratul discernământ al spiritelor aduce și o suficientă claritate în idei?
- De ce dobândești liniștea numai după ce ai decis, ca și Isus în Grădina Măslinilor?
- De ce în prima împrejurare te afli ca și dat la lumină, în schimb, în cea de-a doua ieși încet la lumină?
MEDITEAZĂ:
Texte biblice de referinţă:
Lc. 5,27-32: chemarea lui Levi
Mc. 10,17-27: chemarea tânărului bogat
Fapte 9, 1-18: vocația sf. Paul
Ier. 1,1-6: alegerea și chemarea profetului Ieremia
Cânt.Cânt. 2,8-11: mireasa își descrie iubitul
OBSERVĂ:
Dacă ai făcut o alegere irevocabilă de primă circumstanță și cum o trăiești.
ROAGĂ-TE:
Ca să ai posibilitatea de a face alegeri bune, după voința lui Dumnezeu.
———————————————