Papa Francisc, la audiența generală în Piața Sfântul Petru. – ANSA

RV 20 mar 2015. ”Educația fiilor este în primul rând îndatorirea părinților. A venit ceasul ca tații și mamele să se întoarcă din exilul lor educativ și să-și asume pe deplin rolul în educația fiilor”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 20 mai 2015, continuând seria reflecțiilor despre familie. După saluturile finale Sfântul Părinte a făcut un apel pentru Biserica din China și pentru frații în credință persecutați numai pentru faptul că sunt creștini.

 

Vă prezentăm, în traducerea noastră de lucru, ample pasaje din cateheza Sfântului Părinte:

«Astăzi, dragi frați și surori, vreau să vă spun bun venit pentru că am văzut între voi atâtea familii, bun venit tuturor familiilor! Și continuăm reflecțiile despre familie și astăzi ne vom opri la o caracteristică esențială a familiei, și anume, la vocația ei naturală de a educa fiii ca să crească în responsabilitatea față de sine și de ceilalți. Ar părea o constatare evidentă, și totuși în timpurile noastre nu lipsesc dificultățile. E greu să educi pentru părinții care își văd fiii doar seara, când se întorc acasă obosiți. Și mai greu este pentru părinții separați, care sunt împovărați de această condiție. Dar, mai presus de toate, cum să educi? Ce tradiție avem astăzi de transmis fiilor noștri? Intelectuali ”critici” de tot felul i-au redus pe părinți la tăcere în mii de forme, pentru a apăra tinerele generații de daunele – adevărate sau presupuse – ale educației din familie. Familia a fost acuzată, printre altele, de autoritarism, favoritism, conformism, reprimare afectivă care generează conflicte.

S-a deschis o fractură, de fapt, între familie și societate, amenințând încrederea reciprocă. În acest fel, alianța educativă a societății cu familia a intrat în criză. Simptomele sunt multe. De exemplu, la școală au fost afectate raporturile dintre părinți și profesori. Uneori există tensiuni și neîncredere reciprocă. Consecințele, natural, cad asupra fiilor. Pe de altă parte, s-au înmulțit așa zișii ”experți” care au ocupat rolul părinților chiar și în aspectele cele mai intime ale educației. Despre viața afectivă, despre personalitate și creștere, despre drepturi și obligații, ”experții” știu tot: obiective, motivații, tehnici. Și părinții trebuie doar să asculte, să învețe și să se adapteze. Privați de rolul lor, ei devin deseori excesiv de grijulii și posesivi față de fiii lor, până într-acolo încât nu-i corectează niciodată. Tind să-i încredințeze tot mai mult ”experților”, chiar și în ce privește aspectele mai delicate și personale din viața lor, punându-se singuri la colț. În acest fel, părinții riscă să se excludă singuri din viața fiilor. Este evident că această abordare nu este bună: nu este armonioasă, nu este dialogică, și în loc să promoveze colaborarea dintre familie și celelalte agenții educative, le contrapun între ele.

Cum s-a ajuns la aici? Nu încape îndoială că părinții, sau mai bine zis, anumite modele educative ale trecutului aveau anumite limite. Dar e la fel de adevărat că există greșeli pe care numai părinții sunt autorizați să le facă, pentru că le pot compensa într-o manieră care pentru toți ceilalți este imposibil să o facă. Pe de altă parte, știm bine, viața a devenit avară în ce privește timpul de a vorbi, a reflecta și a dialoga. Mulți părinți sunt ”sechestrați” de muncă și de celelalte ocupații, puși în dificultate de noile exigențe ale fiilor și de complexitatea vieții actuale, și se găsesc ca și paralizați de teama de a greși. Problema, însă, nu este numai dialogul. Dimpotrivă, un ”dialogism” superficial nu duce la o adevărată întâlnire a minții și a inimii. Să ne întrebăm, mai degrabă: căutăm să înțelegem ”unde” fiii sunt cu adevărat pe calea lor? Unde este cu adevărat sufletul lor, o știm? Și, mai ales, vrem să o știm? Suntem convinși că ei, în realitate, nu așteaptă altceva?

Comunitățile creștine sunt chemate să sprijine misiunea educativă a familiilor, și o fac mai ales cu lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Apostolul Paul amintește reciprocitatea obligațiilor dintre părinți și fiii: ”Copii, ascultați-i pe părinți în toate, căci lucrul acesta este plăcut Domnului. Părinți, nu-i împingeți pe copiii voștri la disperare ca să nu se descurajeze” (Col 3,20-21). La baza a toate se află iubirea, cea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește, care ”nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit, toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură” (1 Cor 13,5-6). Chiar și în cele mai bune familii e nevoie de suportarea celorlalți, și e necesară foarte multă răbdare! Isus însuși a trecut prin educația familială.

Și în acest caz, harul iubirii lui Cristos duce la îndeplinire ceea ce este întipărit în natura umană. Câte exemple minunate avem de părinți creștini plini de înțelepciune omenească! Ei arată că buna educație familială este coloana vertebrală a umanismului. Iradierea ei socială este resursa care permite compensarea lacunelor, a rănilor și golurilor de paternitate și maternitate care îi ating pe fiii mai puțin norocoși. Această iradiere poate face adevărate minuni. Și în Biserică se întâmplă zi de zi asemenea minuni!

Domnul să dăruiască familiilor creștine credință, libertate și curajul necesar pentru misiunea lor. Dacă educația familială își regăsește mândria protagonismului său, multe lucruri se vor schimba în bine, pentru părinții nesiguri și pentru fiii dezamăgiți. Este ceasul ca tații și mamele să se întoarcă din exilul lor – pentru că s-au autoexilat de la educația fiilor – să se întoarcă din exilul lor și să-și asume pe deplin rolul lor educativ. Să sperăm că Domnul ne va dărui acest har, de a nu ne auto-exila de la educația fiilor. Și aceasta o poate face numai iubirea, blândețea și răbdarea».

După saluturile adresate pelerinilor din diferite țări, papa Francisc a făcut două apeluri privind situația creștinilor:

• «Pe 24 mai, catolicii din China se vor ruga cu devoțiune Fericitei Fecioare Maria, Ajutorul Creștinilor, venerată la sanctuarul din Sheshan, la Shanghai. Statuia care domină sanctuarul, o reprezintă pe Maria care îl ridică în brațe pe Fiul ei, prezentându-l lumii cu brațele larg deschise într-un gest de iubire și milostivire. Vom cere și noi Mariei să-i ajute pe catolicii din China să fie întotdeauna mărturisitori credibili ai acestei iubiri milostive în mijlocul poporului lor și să trăiască uniți spiritual cu piatra lui Petru pe care este construită Biserica».

• «Conferința Episcopală Italiană a propus ca în dieceze, cu ocazia Veghii de rugăciune la Rusalii, să fie amintiți frații și surorile exilați sau uciși doar pentru faptul că sunt creștini. Îmi exprim speranța ca acest moment de rugăciune să consolideze conștiința că libertatea religioasă este un drept uman inalienabil, să mărească sensibilitatea față de drama creștinilor persecutați în timpurile noastre și să se pună capăt acestei crime inacceptabile».

Primiți și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată la finalul audienței generale de miercuri, 20 mai 2015, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia