La Papa Francisc, călugării și călugărițele din Dieceza de Roma – AP

 16 mai 2015. Viața consacrată nu este un refugiu ci un ”câmp de bătălie” care se deschide spre lumea întreagă. Călugărița este o icoană a Bisericii. Episcopii și persoanele consacrate trebuie să colaboreze în respectiva dieceză pentru a face ”armonia Bisericii”. Sunt câteva din gândurile exprimate de papa Francisc în cadrul unei ample audiențe, sâmbătă, 16 mai 2015, în aula Paul al VI-lea, cu persoanele consacrate din dieceza Romei. Întâlnirea episcopului Romei cu călugării și călugărițele din dieceza sa face parte din calendarul manifestărilor cuprinse în Anul Vieții Consacrate, care a început la 30 noiembrie 2014 și se va încheia la 2 februarie 2016, sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu.

După salutul adresat de cardinalul vicar, Agostino Vallini, papa Francisc a răspuns liber la întrebările prezentate de câteva persoane consacrate, reprezentând cei aproximativ 25 de mii de călugări și călugărițe care își desfășoară apostolatul în dieceza Romei. La finalul audienței, un ultim salut, dar de adâncă semnificație simbolică, papa Francisc l-a adresat unei călugărițe de 97 de ani. ”Am vorbit un pic cu ea – a povestit Sfântul Părinte – și mă privea cu ochii limpezi, mă privea cu acel surâs de soră, mamă și bunică. În ea vreau să aduc un omagiu statorniciei în viața consacrată”.

Contemplativul se ascunde în Dumnezeu dar nu se ascunde de lume. Primul răspuns al Papei Francisc la întrebările călugărilor din aula Paul al VI-lea, este un fel de teologie a ”gratiilor”, care delimitează spațiul mănăstirii contemplative de lumea înconjurătoare. Dar nu este vorba de ”gratiile portabile”, a precizat Sfântul Părinte cu o ușoară notă de ironie referindu-se la o soră de viață claustrală care a abandonat mănăstirea contemplativă pentru a îmbrățișa apostolatul activ. Pe de altă parte, nici nu poate fi vorba de gratii care se aseamănă cu un zid de nepătruns și surd la strigătul omenirii care trăiește dincolo de perimetrul conventului:
• ”«Dar, părinte – ar întreba unii – știrile pot intra în mănăstire?» Trebuie să intre – a răspuns Papa – dar nu știrile din media care bârfesc, ci știrile despre ce se întâmplă în lume, știrile, de exemplu, despre războaie, boli și suferințele oamenilor. De aceea, unul din lucrurile la care niciodată nu trebuie să renunțați este timpul dedicat ascultării oamenilor, chiar și în orele de contemplație, de tăcere. Unele mănăstiri au mesagerie telefonică și lumea sună ca să ceară rugăciuni pentru diferite intenții. Această legătură cu lumea este importantă!”.

Reflecția Papei a fost sugerată de o întrebare privind echilibrul delicat dintre viața retrasă, ascunsă, și vizibilitate. Echilibrul, a remarcat papa Francisc, nu constă atât în a balansa diferitele aspecte ale vieții de mănăstire, cât mai ales în a trăi bine ”tensiunea” între cele două chemări: chemarea ”lui Dumnezeu înspre viața retrasă” și chemarea ”lui Dumnezeu de a se face vizibili într-un anumit fel”. Și aceasta, a spus Sfântul Părinte persoanelor consacrate, ”pentru că vocația voastră nu este un refugiu, ci intrarea într-un câmp de bătălie, este luptă, înseamnă a bate la inima Domnului pentru orașul acela. (…) Dar câte haruri vin de la Domnul în această tensiune dintre viața retrasă, rugăciune și aflarea știrilor despre lume. (…) Sunt și mănăstiri care se ocupă jumătate de oră pe zi sau o oră pe zi în a da de mâncare celor care vin să o ceară, ceea ce nu se împotrivește cu retragerea în Dumnezeu. Este o slujire, este un surâs. Zâmbetul călugărițelor deschide inima! Zâmbetul călugărițelor îi hrănește mai mult decât pâinea pe cei care vin!”.

Al doilea răspuns al Sfântului Părinte a subliniat dimensiunea maternă a femeii consacrate. ”În consacrarea feminină – a observat Pontiful – există o dimensiune «sponsală»”, care face ca iubirea unei surori față de Cristos să fie asimilată iubirii din căsătorie, să aibă aceleași calități de perseverență, fidelitate, unitate și de inimă”.
• «Călugărițele sunt icoana Bisericii și a Sfintei Fecioare. Nu uitați că Biserica, fiind feminină, (…) este mireasa lui Isus. De atâtea ori uităm aceasta și uităm această iubire maternală de călugăriță, pentru că maternală este iubirea Bisericii, maternală este iubirea Maicii Domnului. Fidelitatea, expresia iubirii unei femei consacrate, trebuie – dar nu din datorie ci prin conaturalitate – să oglindească fidelitatea, iubirea, blândețea Maicii Bisericii și a Maicii noastre, Maria”.

O iubire delicată, dar și concretă, precizează Sfântul Părinte, pentru că o soră ”nu poate să cultive iubire aeriană”. Este concretă ca pagina Fericirilor, pe care papa o numește «prima enciclică a Bisericii», sau capitolul 25 al Evangheliei după Matei despre judecata universală. Două pericope prin care unul poate trăi viața consacrată căci pentru toți ”acolo este programul de viață”.

În cuvântul său papa Francisc s-a referit și la o anumită ”concurență” care poate apărea între dieceză și congregațiile religioase, drept care colaborarea dintre un episcop și un institut religios prezent în dieceză poate să devină nicidecum ușoară. Spunând că aparține ambelor categorii, episcopală și vieții consacrate, și că de aceea înțelege ”ambele părți”, papa Francisc a anunțat că pentru a da o contribuție acestei situații este posibil să fie reactivat un document mai vechi, intitulat ”Mutuae relationes”, care abordează relațiile dintre episcop și persoanele consacrate. Este vorba de un document pe care Sinodul Episcopilor din 1994 a cerut să fie reluat dar fără rezultate. ”Episcopul nu trebuie să folosească persoanele consacrate ca înlocuitori, după cum persoanele consacrate nu trebuie să se folosească de episcop ca și cum ar fi patronul unei firme care dă un loc de muncă”.

Al treilea răspuns al Papei avea la bază întrebarea despre importanța sărbătorii. ”Este unul din lucrurile pe care noi, creștinii, le uităm”, a observat imediat Sfântul Părinte care a precizat că modul de a sărbători este cel descris în capitolul 26 din cartea Deuteronomului: cel care crede îi oferă lui Dumnezeu primele roade, îi mulțumește pentru bunătatea sa, apoi se întoarce acasă și face sărbătoare împărțind bunurile sale cu cei care nu au familie, cu vecinii dar și cu sclavii:
• ”Sărbătoarea este o categorie teologică a vieții. Și nu se poate trăi viața consacrată fără această dimensiune sărbătorească. Se face sărbătoare, dar a face sărbătoare nu e totuna cu a face gălăgie, zgomot. A face sărbătoare este ceea ce am citat în pagina biblică. Amintiți-vă de Deuteronom 26. Aici se află scopul unei rugăciuni: este bucuria de a aminti tot ceea ce Domnul a făcut pentru noi, tot ceea ce mi-a dăruit, chiar și roadele pentru care eu am muncit, iar acum fac sărbătoare”.

Papa a vorbit mai departe de misterul ascultării. ”Misterul lui Cristos este un mister de ascultare, iar ascultarea este fecundă. E adevărat că, asemenea oricărei virtuți, ca oricare loc teologic, ascultarea poate fi ispitită și devine, nu știu…, o atitudine disciplinară. Dar ascultarea în viața consacrată este un mister. Și după cum am spus că femeia consacrată este icoana Mariei și a Bisericii, putem spune că ascultarea este icoana drumului lui Isus. Când Isus s-a întrupat din ascultare, s-a făcut om din ascultare până la cruce și până la moarte. Misterul ascultării nu se înțelege decât în lumina drumului lui Isus. Misterul ascultării este o asemănare cu Isus pe drumul pe care El a vrut să-l parcurgă. Și roadele, se văd”.

Papa Francisc a vorbit mai departe de viața consacrată ca de un ”dar de profeție”. Vocația ”nu este o înrolare a oamenilor care vor să meargă pe această cale” ci ”darul făcut inimii unei persoane” și acest dar ”nu întotdeauna este apreciat și valorizat în identitatea și specificitatea sa”. Și o problemă apare când această identitate se pierde din partea unui călugăr sau a unei călugărițe și devine necesar să găsească o ”persoană înțeleaptă” care să-i însoțească pe cei care trec printr-un moment de criză. În acest sens, Sfântul Părinte a spus că ”direcțiunea spirituală nu este o carismă exclusivă a preoților, este o carismă a laicilor”. Pontiful a explicat natura diferită a rolului pe care îl are un confesor și cel care îi revine unui îndrumător spiritual: primului, i se spun păcatele, celui de al doilea, ”ceea ce se întâmplă” în inimă. De aceea, este fundamental ca îndrumătorii de suflete să aibă o bună formare în lumina modernelor ”științe umane”, cu condiția să nu cadă în ceea ce a numit ”psihologism”.

În fine, ultimele considerații ale Sfântului Părinte au avut în vedere prezența și misiunea călugărițelor în Biserică, din moment ce ele reprezintă 80% din totalul persoanelor consacrate. Chestiunea, prezentată de mai multe ori, se referă la ”rolul” pe care papa Francisc îl deosebește de ”funcție”. Este important ca femeile să fie promovate la vârful Bisericii, dar este vorba și de altceva:
• ”Când mi se spune: «Nu, în Biserică femeile trebuie să fie șefi de dicasterii, de exemplu», e adevărat că se poate în unele dicasterii (ale Curiei Romane). Dar ceea ce ceri este un simplu funcționalism. Aceasta nu înseamnă a redescoperi rolul femeii în Biserică. Este mult, mult mai profund (…). Esențialul rolului femeii merge – o voi spune în termeni nu teologici – în a ajuta astfel încât ea să exprime geniul feminin. Când noi abordăm o problemă între oameni, ajungem la o anumită concluzie, dar dacă abordăm aceeași problemă cu femeile, concluzia va fi diferită: va merge în aceeași direcție, dar va fi mai bogată, mai puternică, mai intuitivă. De aceea, femeia în Biserică trebuie să aibă acest rol, dar trebuie să expliciteze, să ajute la explicitarea numeroaselor forme ale geniului feminin”.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia