12.05.2015, Vatican (Catholica) – În ziua de 11 mai 2015, Papa Francisc s-a întâlnit în Aula Paul al VI-lea din Vatican cu un grup de copii, dintre care unul l-a întrebat: „Ce este pacea?” Această întrebare a fost parte a unei sesiuni speciale de întrebări şi răspunsuri cu Episcopul Romei, atingând teme de la legătura dintre lăcomie şi război la certurile dintre fraţi şi rolul religiei în promovarea păcii în lume. „Religia ne ajută pentru că ne face să umblăm în prezenţa lui Dumnezeu”, a spus Papa, „ne ajută pentru că ne dă Poruncile, Fericirile”. Mai presus de toate, religia ne ajută să învăţăm „să îl iubim pe aproapele nostru” – şi aceasta este o poruncă pe care toate religiile o au în comun.Această „iubire faţă de aproapele” îi ajută pe toţi să susţină pacea. Întâlnirea cu cei 7.000 de copii a fost organizată de Fabrica Păcii, o iniţiativă care foloseşte educaţia pentru a promova integrarea, înţelegerea inter-culturală şi multi-etnică. În remarcile pregătite, Pontiful a lăudat Fabrica Păcii pentru lucrarea ei de a construi „o societate fără nedreptate şi violenţă, în care fiecare copil şi tânăr să fie primit şi să crească în iubire”. Spunând că este nevoie de mai multe „fabrici ale păcii”, Papa a deplâns numărul de „fabrici de război” care există. „Războiul este rodul urii, al egoismului, al dorinţei de a poseda tot mai mult şi de a-i domina pe ceilalţi”.În cadrul sesiunii de întrebări, o fetiţă l-a întrebat pe Sfântul Părinte dacă el se ceartă cu familia lui aşa cum se ceartă ea cu sora ei. El a răspuns că cu toţii ne certăm, dar nu trebuie niciodată să încheiem ziua fără a ne împăca. Un alt copil a întrebat: „Dacă cineva nu vrea să facă pace cu tine, ce trebuie să faci?” Papa a spus că el ar respecta libertatea acelei persoane, fără a căuta vreodată să se răzbune. În promovarea păcii, „respectul pentru persoane este întotdeauna pe primul loc”.

Papa Francisc a mai vorbit despre pace într-un context mai grav, atingând teme precum lăcomia în ţările sfâşiate de război şi conflict. „De ce atât de mulţi oameni puternici nu doresc pacea?”, a întrebat Papa, răspunzându-i unui copil egiptean referitor la faptul că cei puternici nu susţin şcolile. „Deoarece ei trăiesc pe urma războiului!” Astfel de persoane obţin profit din vânzarea de arme, pe care a descris-o ca fiind „industria morţii”, şi a deplâns răul provocat de lăcomia după tot mai mulţi bani.

„De aceea mulţi oameni nu doresc pacea. Ei beneficiază de pe urma războiului!” Sfântul Părinte a atins apoi tema egalităţii, fiind întrebat dacă toţi sunt astăzi egali. „Suntem egali – toţi!”, a spus el, dar există oameni care nu recunosc această egalitate şi faptul că avem cu toţii aceleaşi drepturi. O societate care nu vede aceasta, a spus el, este o societate „nedreaptă… şi unde nu există dreptate, nu există pace”.

Exprimaţi-vă opinia