Liturghia în Casa Sfânta Marta din Vatican, 11 mai 2015 – OSS_ROM

RV 11 mai 2015. Sunt ucişi şi astăzi creştini în numele lui Dumnezeu, dar Duhul Sfânt ne dă forţa de a da mărturie până la martiriu – a spus Papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrată luni, 11 mai, în Capela Casei Sfânta Marta. Pontiful a început cuvântul său de învăţătura pornind de la Evanghelia zilei, în care Isus anunţă ucenicilor săi Duhul adevărului (In 15,26-16,4).Domnul „vorbeşte despre viitor, de crucea care ne aşteaptă şi ne vorbeşte de Duhul Sfânt care ne pregăteşte să dăm mărturie creştină”.  Aşadar, a subliniat Papa, Isus vorbeşte despre «scandalul persecuţiilor», «scandalul Crucii»:

„Viaţa Bisericii, este un drum ghidat de Duhul Sfânt”, care ne aminteşte cuvintele lui Isus şi „ne învaţă lucrurile pe care Isus nu a mai reuşit să ni le spună: „El este camaradul nostru de drum” şi „ne apără chiar de scandalul Crucii”. Crucea este de fapt, scandalul pentru iudeii care „cer semne” şi prostie „pentru greci, adică păgâni” care „cer înţelepciune, idei noi”.

Creştinii predică despre Isus cel răstignit. În acest fel, Isus îi pregăteşte pe ucenici ca să nu se scandalizeze în faţa Crucii Mântuitorului: „Vă vor exclude din sinagogă. Mai mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. Şi vor face acestea pentru că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. Dar v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-am spus” (In 16,1).

Astăzi suntem martori ai celor care îi pe ucid creştini în numele lui Dumnezeu, pentru că ei nu cred. Aceasta este Crucea lui Cristos, care spune: «Vor face aceasta pentru că nu l-au cunoscut pe Tatăl meu şi nici pe mine». ‘Aceasta mi s-a întâmplat mie, a spus Isus, aceasta vi se va întâmpla şi vouă – persecuţii, necazuri– dar vă rog nu vă scandalizaţi; Duhul Sfânt ne va ghida şi ne face să înţelegem’

Forţa Duhului pentru creştinii copţi sacrificaţi

În acest context, papa Francisc a amintit de colocviul telefonic pe care l-a avut duminică, 10 mai, cu patriarhul copt ortodox al Alexandriei, Tawadros al II-lea, «pentru ziua prieteniei copto-catolice»:

Eu mi-am amintit de credincioşii săi. Care au fost sacrificaţi pe plajă, doar pentru că au fost creştini. Aceşti credincioşi, prin forţa pe care au primit-o de la Duhul Sfânt, nu s-au scandalizat. Mureau cu numele lui Isus pe buze. Aceasta este forţa Duhului: mărturia. E adevărat, acesta este mai mult de atât, este martiriu, adică mărturia supremă.

Mărturia de zi cu zi

„Dar, a continuat papa Franisc, există şi mărturia de zi cu zi, mărturia prin care facem prezentă fecunditatea Paştelui”, care „ne dă Duhul Sfânt, care ne îndrumă spre adevărul deplin, adevărul integral, şi ne aminteşte ceea ce spunea Isus”:

Un creştin care nu ia în considerare în mod serios această dimensiune ‚martirică’ (tipică martiriului) a vieţii, nu a înţeles încă strada pe care ne-a învăţat-o Isus: strada ‚martirului’, a sacrificiului de zi cu zi, în apărarea drepturilor persoanei umane, în apărarea fiilor: taţi, mame, care îşi apără familia (…) ‚strada martirică’ a persoanelor bolnave, care suferă pentru iubirea lui Isus. Noi toţi avem posibilitatea de a duce mai departe această fecunditate a Paştelui, pe această ‚stradă martirică’ şi fără a ne scandaliza.

Papa Francisc a încheiat cu această rugăciune: „Să cerem Domnului graţia de a primi Duhul Sfânt care ne face să ne amintim învăţătura lui Isus, care ne va ghida spre adevărul deplin şi ne va pregăti în fiecare să aducem mărturie creştină, prin micul sau marele nostru martiriu cotidian, după Voia Sa”.

(rv–S. Centofanti– M. Caba)

Exprimaţi-vă opinia