Papa: apropiere sufletească și întristare pentru moartea rabinului Toaff – OSS_ROM

 20 aprilie 2015. Sfântul Părinte a primit luni, 20 aprilie, vizita membrilor delegației Conferinței Rabinilor Europeni. În cuvântul de salut, Pontiful și-a exprimat deosebita bucurie pentru prezența lor, “aceasta fiind prima vizită pe care organizația voastră o face la Roma pentru a-l întâlni pe Succesorul lui Petru”.
Pontiful și-a exprimat sentimentele de profundă apropiere sufletească și de întristare  pentru moartea rabinului Elio Toaff, fost rabin șef  al Comunității evreiești din Roma. “Sunt aproape în rugăciune de  rabinul șef Riccardi di Segni, care ar fi trebuit să fie aici, cu noi, și față de întreaga comunitate ebraică din Roma în amintirea plină de recunoștință a acestui om de pace și de dialog, care l-a primit pe Ioan Paul al II-lea în vizita istorică de la Templul Major”, a spus Papa Francisc la întâlnirea de luni, 20 aprilie, cu membrii delegației Conferinței Rabinilor Europeni, primiți în audiență în Vatican, în Biblioteca din Palatul Apostolic.

Referindu-se la dialogul dintre Biserica Catolică și Comunitățile evreiești, care continuă deja de o jumătate de secol în mod sistematic, Papa a amintit că pe 28 octombrie 2015 se împlinesc 50 de ani de la Declarația conciliară Nostra aetate,”care reprezintă și în prezent punctul de referință al fiecăruia dintre eforturile în această direcție”.

Papa Francisc: “Cu recunoștință față de Domnul, ne gândim la acești ani bucurându-ne pentru progresele făcute și pentru prietenia dintre noi care, între timp, s-a intensificat”.

Pontiful n-a ezitat să se refere cu preocupare la situația actuală din Europa, subliniind importanța evidențierii dimensiunii spirituale și religioase a vieții umane:

Papa Francisc: “Într-o societate tot mai marcată de secularism și amenințată de ateism, se riscă să se trăiască ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Omul este mereu tentat să se pună în locul lui Dumnezeu, să se considere punct de referință pentru tot ce există, să creadă că poate controla orice lucru. Să se simtă autorizat să folosească tot ceea ce-l înconjoară potrivit propriei voințe. În schimb, este foarte important să ne amintim că viața noastră este un dar al lui Dumnezeu, trebuind să ne încredințăm și să ne adresăm mereu Lui”.

“Evreii și creștinii”, a mai spus Pontiful, “au darul și responsabilitatea de a contribui la menținerea vie a simțului religios în rândul oamenilor din timpul și din societatea noastră, dând mărturie despre sfințenia lui Dumnezeu și a vieții umane: Dumnezeu este sfânt și sfântă și inviolabilă este viața dăruită de El.”

Definind ca fiind preocupante în prezent tendințele antisemite și unele acte de violență și de ură din Europa, Pontiful a spus că “fiecare dintre creștini nu poate fi altfel decât neclintit în deplorarea oricărei forme de antisemitism, manifestând față de poporul evreu propria solidaritate”, după cum se evidenția în Declarația conciliară Nostra aetate.

Amintind că s-au comemorat recent 70 de ani de la eliberarea din lagărul de concentrare de la Auschwitz, în care s-a consumat marea tragedie a Shoahului, Papa și-a exprimat speranța ca memoria a ceea ce s-a întâmplat în inima Europei să fie o avertizare a generațiilor prezente și viitoare.

“De asemenea trebuie condamnate oriunde manifestările de ură și de violență împotriva creștinilor și împotriva credincioșilor de alte religii”, a spus Pontiful în Salutul adresat membrilor delegației Conferinței Rabinilor Europeni, primiți în audiență în Vatican, luni, 20 aprilie 2015.

R.V./A.M.

Exprimaţi-vă opinia