M-au impresionat persoanele consacrate   card-Joao-Braz-de-Aviz

Cardinalul brazilian João Braz de Aviz, prefect al Congregaţiei pentru Viaţa Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, a fost prezent în Dieceza de Iaşi în perioada 17-19 aprilie 2015, la invitaţia PS Petru Gherghel. Cardinalul, la Luncani şi la Iaşi, s-a întâlnit cu episcopii, preoţii, călugării, profesorii şi seminariştii. A dialogat cu ei şi a celebrat sfânta Liturghie. Într-un interviu oferit la finalul vizitei Eminenţa sa vorbeşte despre vocaţia şi misiunea sa, despre rolul călugărilor şi despre impresiile cu care a plecat.

– Eminenţă, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să răspundeţi la câteva întrebări. Iată prima întrebare: Cine este João Braz de Aviz?

Eu sunt un om al Bisericii. M-am născut în Brazilia, am 68 de ani şi lucrez la Roma, în Vatican, în serviciul tuturor celor care sunt fraţi, surori sau călugări etc. în numele Sfântului Părinte papa Francisc.

– Sunteţi prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică. Ce înseamnă mai exact această misiune?

Suntem 40 de oameni care lucrăm pentru persoanele dăruite lui Dumnezeu: fecioarele consacrate care sunt în serviciul unei dieceze şi depind de episcop, institutele seculare care îi cuprind pe laicii consacraţi care trăiesc în lume. Sunt călugării şi călugăriţele, eremiţii, fraţii şi surorile. Aceste persoane sunt în responsabilitatea congregaţiei noastre. Sunt aproximativ un milion.

– Care este rolul călugărilor?

Persoanele consacrate sunt acele persoane care în Biserică au simţit cuvântul lui Isus care spune: “Cine vrea să fie desăvârşit să lase totul şi să mă urmeze”. Lasă familia, nu se căsătoresc. Lasă bunurile materiale, pentru că nu construiesc şi nu au firme. Apoi acceptă să nu împlinească propria voinţă, ci pe aceea a lui Isus. Şi astfel se îndreaptă spre o viaţă specială care este numită în Biserică “viaţă consacrată”.

– Acest an este unul special. De ce un An al Vieţii Consacrate?

Papa Francisc a dorit aceasta deoarece celebrăm 50 de ani de la Conciliul Vatican II. Conciliul a fost un eveniment la care 2.500 de episcopi din toată lumea, în anii ’60, au stat împreună pentru a hotărî ce-i de făcut cu privire la misiunea Bisericii raportată la lumea contemporană. În urma acestui conciliu s-a schimbat mult poziţia Bisericii în ceea ce priveşte dialogul cu lumea şi în a vedea Biserica drept popor al lui Dumnezeu, adică un număr foarte mare de persoane împreună fraţi, care au propria demnitate, dar cu diferite misiuni în slujba poporului lui Dumnezeu şi în slujba lumii. Conciliul a făcut toate acestea în spiritul dialogului şi a dat multă noutate Bisericii. Noi dorim să trăim acest spirit al noutăţii alături de papa.

– Spuneaţi că în lume sunt aproximativ un milion de persoane consacrate. Dar ce puteţi spune cu privire la vocaţii?

Nu sunt prea multe vocaţii. Sunt unele continente care au multe vocaţii. Este situaţia, de exemplu, a Asiei şi a Africii, unde vocaţiile la preoţie şi la viaţa consacrată sunt abundente. În alte zone însă, de exemplu, în Europa, mai ales aici, dar şi în Statele Unite, Canada şi Australia, vocaţiile sunt foarte puţine. În aceste locuri este şi un alt fenomen: persoanele înaintează în vârstă; există comunităţi în care vârsta medie este de 80 de ani. Aşadar, în unele zone vocaţiile scad foarte mult, în altele, în schimb, sunt din abundenţă. Însă trebuie să se lucreze şi în zonele din urmă, deoarece chiar şi în cazul celor în care vocaţiile cresc rămâne problema maturizării. Nu toate intenţiile sunt clare, este nevoie de discernământ. Viaţa consacrată impune foarte multe exigenţe.

– Vă amintiţi de vreo întâlnire cu un călugăr care v-a marcat sau v-a influenţat viaţa?

Prima impresie puternică lăsată de o persoană consacrată a fost din partea unui verişor, care, fiind călugăr vincenţian, mi-a influenţat mult vocaţia la Preoţie. Era tânăr, era foarte entuziasmat şi, văzându-l aşa, am început să-mi doresc şi eu să devin preot. El era călugăr, parohul meu însă m-a îndreptat mai mult spre a fi preot diecezan, aşa cum sunt acum.

– În Dieceza de Iaşi v-aţi întâlnit cu persoanele consacrate. Ce le-aţi spus în aceste zile?

A fost o experienţă deosebită. Nu mă gândeam că Dieceza de Iaşi are o prezenţă atât de frumoasă şi numeroasă, poate cea mai numeroasă din România în ceea ce priveşte viaţa consacrată. Nu cunoşteam aceste lucruri şi sunt plăcut surprins. Observ că această dieceză este privilegiată. La Luncani au fost 150-200 de călugări şi am petrecut întreaga zi cu ei, la fel şi a doua zi în catedrala din Iaşi. Observ că există o viaţă foarte intensă, cu multe vocaţii. M-au impresionat foarte mult. Am discutat cu ei despre ceea ce crede papa despre acest tip de viaţă astăzi. Am folosit multe cuvinte ale Sanctităţii sale. Am luat în considerare şi cultura contemporană. Ce anume cere de la noi? Care este schimbarea pe care trebuie să o facem? Schimbarea însă trebuie să fie în conformitate cu evanghelia. Aceste lucruri le-am discutat împreună. Şi am văzut că era o mare apropiere între noi. Nu am venit să văd dacă lucrurile merg bine. Eu ştiu că toate merg bine. Dar am voit şi doresc să ajut ca lucrurile să fie îmbunătăţite mereu mai mult. Unitatea între persoanele consacrate din întreaga Românie este foarte interesantă, în sensul că se încearcă a merge înainte împreună.

– Au fost întrebări din partea călugărilor la Luncani sau la Iaşi? Pe care o consideraţi mai importantă? Cum aţi răspuns?

Întrebarea despre identitate. Cine este călugărul? Persoana consacrată nu este una care face multe opere de caritate. Nu este una care ajută aici şi acolo în atâtea structuri. Ea este un om, un bărbat sau o femeie, care doreşte să-l urmeze pe Isus mai îndeaproape şi care a ales o anumită carismă, un fondator, o fondatoare, pe care ea vrea să-l urmeze. Şi această autenticitate pe care o caută, dacă o trăieşte bine, este foarte important pentru Biserică.

– În exortaţia apostolică Vita consecrata a lui Ioan Paul al II-lea, papa pune o întrebare. Ce s-ar întâmpla cu lumea dacă nu ar fi călugări? Care credeţi că ar fi răspunsul?

Cred că există două puncte. Iau extremele. Pe de o parte avem printre persoanele consacrate pe acelea care sunt numite contemplative. Contemplativii sunt călugări, sunt persoane care sunt închise într-o structură foarte limitată. Acolo îşi dedică întreaga viaţă rugăciunii şi lucrurilor simple din interiorul casei. Aceste persoane sunt fundamentale pentru Biserică, sunt foarte importante, deoarece sunt, am putea spune, contactul nostru direct cu Dumnezeu. Ele trăiesc şi se roagă pentru Biserică. Aşadar, viaţa contemplativă este importantă. Pe de altă parte, în zonele cele mai dificile, unde sunt războaie, unde sunt copii abandonaţi, unde sunt familii în criză, unde sunt săraci, persoanele consacrate sunt acolo. Ele sunt un ajutor dat de Biserică în situaţiile cele mai dificile. De exemplu, în zona Orientului Mijlociu, unde sunt persecutaţi creştinii, persoanele consacrate sunt cele care nu merg spre violenţă, ci se îndreaptă spre milostivire şi înţelegere. Dacă este necesar, îşi dau viaţa, dar nu renunţă.

– Rezumând, de ce este frumos să fii călugăr?

Frumuseţea de a fi persoană consacrată stă în privirea lui Isus îndreptată spre noi. Într-un anumit moment din viaţă înţelegi că Dumnezeu te cheamă şi nimeni nu va fi în stare să explice de ce ai fost chemat. Ne amintim de acest moment mereu. Este o privire de iubire care ne-a atras. Ştim că este greu să-l urmăm, însă dorim să mergem pe urmele sale şi după aceea el ne susţine. Şi această, să spunem aşa, căsătorie cu Isus este lucrul principal.

– Le-aţi vorbit în aceste zile şi seminariştilor. Care sunt pentru dv. frumuseţile Preoţiei?

Preoţia este un lucru puţin mai special, deoarece puterea pe care o primeşte un preot prin episcop din mâna lui Dumnezeu este impresionantă. Un om nu poate ierta păcatele, un om nu poate celebra Euharistia, adică să transforme pâinea în trupul lui Cristos. Un om nu poate vorbi cu înţelepciune de la sine. În schimb, toate aceste puteri le-a dat unui om, care trăieşte ca ucenic al lui Isus. Aşa a voit Isus. El nu a ales persoane perfecte, ci pline de probleme, dar le-a ales pentru această misiune. Acest lucru este cu adevărat ceva extraordinar.

– Dv. cum aţi devenit preot?

Am simţit chemarea de mic. Aveam şapte ani când am descoperit atracţia pentru Preoţie. Lucrurile sunt simple. Îmi iubeam parohul, îl iubeam pe acel călugăr care era verişorul meu. Părinţii mei îi iubeau mult pe preoţi, şi aşa am învăţat şi eu să-i iubesc pe preoţi. Dar la un moment dat am simţit că acel preot aş putea fi chiar eu. Am simţit asta chiar dacă eram mic. Îmi plăcea modul de a fi al preotului, felul în care făcea lucrurile, şi aşa a început prima atracţie. După aceea au venit şi alte motivaţii. Mă simt un privilegiat.

– Care sunt primele impresii despre România, despre Dieceza de Iaşi?

Sunt pentru prima dată în România. Ştiam de voi, de istoria voastră plină de suferinţă, de fidelitate şi de sânge. Foarte mult sânge, pentru că aveţi atâţia martiri. Ştiam că în România este un popor care a păstrat credinţa. Ştiu că există diversitate de religii, dar aceasta, într-un anumit sens, nu contează prea mult. Contează această mărturie profundă care se simte că o aveţi în Cristos. Cred că noi ar trebui să înaintăm imitându-vă pe voi în această perseverenţă.

– Veţi merge şi în Republica Moldova. Ce anume ştiţi despre această ţară mică şi care sunt aşteptările?

Merg în Republica Moldova pentru că sunt prieten cu episcopul de acolo. Mons. Anton Coşa este pentru mine un prieten de inimă, o persoană pe care o iubesc şi o stimez foarte mult. Merg să întâlnesc şi persoanele consacrate. Chiar dacă sunt puţini călugări, mult mai puţini decât ceea ce am văzut în Dieceza de Iaşi, merg pentru a sta o zi acolo.

– Proiecte de viitor?

Doresc să lucrăm în continuare pentru consacraţi. Viaţa are valoare doar pentru aceasta, noi nu avem altă preocupare. În numele Sfântului Părinte găsim multă, multă viaţă, dar şi multe probleme. Dorim să slujim această parte a Bisericii.

– Ce a voit să spună papa Francisc prin îndemnul adresat călugărilor: “Treziţi lumea!”?

El vrea ca noi să-l ajutăm. Înainte de toate, cred că lumea trebuie să înţeleagă că Dumnezeu nu este împotriva bărbaţilor sau a femeilor, ci este în favoarea lor. Dacă în viaţă o mamă sau un tată îşi pot abandona copilul, noi experimentăm că Dumnezeu nu abandonează niciodată pe nimeni. Şi acest lucru trebuie să trezească lumea, deoarece pare că noi purtăm răni în acest sens. Europa, care înainte era casa creştinismului, astăzi îl respinge pe Dumnezeu. De ce? De ce cultura noastră face astfel? Poate pentru că nu a ieşit la suprafaţă aspectul extraordinar al milostivirii pe care papa Francisc îl pune în lumină şi cu noul jubileu extraordinar care va fi anul viitor. Este nevoie să fim văzuţi de Dumnezeu şi de ceilalţi ca persoane iubite. Asta trebuie să facem şi eu cred că este un lucru important.

– La final, vă rog să lăsaţi un mesaj pentru ascultătorii şi cititorii noştri.

Aş vrea să vă spun un mare mulţumesc. Am venit în România cu o inimă foarte deschisă. Am găsit o Biserică foarte vie, am găsit toată această realitate, chiar şi a ecumenismului pe care voi îl susţineţi în continuare. Am găsit o viaţă consacrată intensă şi numeroasă, deşi sunteţi puţini ca număr, procentual. Abundenţa vieţii consacrate de aici pe mine într-adevăr mă impresionează. Mă impresionează şi fidelitatea voastră faţă de evanghelie, iubirea voastră faţă de episcopii voştri, faţă de părinţii voştri în credinţă, faţă de martirii voştri. Mă bucur să văd toate acestea. Aş dori să rămâneţi fideli la ceea ce aveţi deja.

– Vă mulţumesc, Eminenţă, pentru răspunsuri, pentru mărturia dv. Mulţumesc foarte mult şi vă aşteptăm din nou în România, la Iaşi.

Sunt foarte încântat. Vă mulţumesc şi dv. şi celor cărora le transmiteţi aceste cuvinte. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

(Traducere de pr. Claudiu Bulai)

Pr. Cornel Cadar

 

Exprimaţi-vă opinia