La Vigilia pascală a Învierii Domnului, sâmbătă, 4 aprilie 2015, papa Francisc a botezat zece catehumeni din diferite țări. – AFP

RV 05 apr 2015. La Vigilia pascală a solemnității Învierii Domnului, sâmbătă, 4 aprilie 2015, papa Francisc a prezidat riturile sacre în bazilica vaticană începând cu ora 20.30.

Celebrarea a început în antreul bazilicii, cu binecuvântarea focului nou și procesiunea de intrare cu Lumânarea pascală, simbol al lui Cristos, ”Lumina lumii”. Peste șapte mii de credincioși au aprins lumânările de la Lumina pascală, care înainta treptat în bazilica învăluită în întuneric. Vestirea solemnă a învierii Domnului prin străvechea cântare ”Exsultet” a pregătit adunarea liturgică să asculte – în engleză, franceză, spaniolă și latină – lecturile biblice care vorbeau de facerea lumii, exodul poporului ales din țara robiei, profeția noului legământ, până la epistola Apostolului și evanghelia învierii Domnului. La Liturgia baptismală Pontiful a conferit sacramentele botezului și mirului unui număr de zece catehumeni adulți din Italia, Albania, Cambodgia și Kenia. Cel mai tânăr are 13 ani, iar cel mai în vârstă, 67. Credincioșii prezenți și creștinii proaspăt botezați s-au apropiat succesiv de Sfânta Împărtășanie. La omilia celebrării, Sfântul Părinte a subliniat necesitatea de a intra în misterul învierii lui Cristos pentru a nu rămâne la aspecte secundare, asemenea femeilor care n-au rămas blocate de frică în casa ucenicilor ci au mers dis de dimineață la mormântul Domnului, pe care l-au găsit deschis și gol pentru că Isus a înviat, biruitor asupra păcatului și a morții.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc de la Vigilia pascală din noaptea sfântă a Învierii Domnului, sâmbătă, 4 aprilie 2015, în bazilica San Pietro:

«Noapte de veghe este această noapte. Nu doarme Domnul, veghează Cel care îl păzește pe poporul său (cf Ps 121,4), ca să-l facă să iasă din sclavie și să-i deschidă drumul libertății. Domnul veghează și cu puterea iubirii sale îl face pe poporul său să treacă prin Marea Roșie, și îl face pe Isus să treacă prin abisul morții și al iadului.

Noapte de veghe a fost pentru discipolii și discipolele lui Isus. Noapte de durere și de teamă. Oamenii au rămas închiși în cenaclu. Femeile, în schimb, în zorii zilei de după sâmbătă, au mers la mormânt ca să ungă trupul lui Isus. Inima lor era plină de emoție și se întrebau: «Cum vom reuși să intrăm? Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?» Dar iată primul semn al evenimentului: marea piatră era deja rostogolită și mormântul, deschis!

”Intrând în mormânt, au văzut un tânăr, așezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă…” (Mc 16,5). Femeile au fost cele dintâi care au văzut acest mare semn, mormântul gol, și au fost cele dintâi care au intrat în el…

”Intrând în mormânt”. Ne va prinde bine, în această noapte de veghe, să ne oprim și să ne gândim la experiența femeilor care îl urmau pe Isus, care ne interpelează și pe noi. De aceea, într-adevăr, suntem aici: ca să intrăm, să intrăm în Misterul pe care Dumnezeu l-a săvârșit prin veghea lui de iubire. Nu poți să trăiești Paștile fără să intri în mister. Nu este un fapt intelectual, nu înseamnă doar a cunoaște, a citi. Este mai mult, mult mai mult!

”A intra în mister” înseamnă capacitatea de uimire, de contemplație, capacitatea de a asculta tăcerea și de a auzi murmurul unui fir de tăcere sonoră în care Dumnezeu ne vorbește (cf 1 Re 19,12). A intra în mister ne cere să nu ne fie teamă de realitate: să nu ne închidem în noi înșine, să nu fugim din fața a ceea ce nu înțelegem, să nu închidem ochii în fața problemelor, să nu le negăm, să nu eliminăm întrebările…

A intra în mister înseamnă a merge dincolo de propriile certitudini comode, dincolo de lenea și indiferența care ne țin pe loc, și a porni în căutarea adevărului, a frumuseții și a iubirii, a căuta un sens neprevăzut, un răspuns nu banal la întrebările care pun în criză credința, fidelitatea și rațiunea noastră.

Pentru a intra în mister e nevoie de smerenie, umilința de a se înjosi, de a coborî de pe piedestalul eu-lui nostru atât de mândru, al prezumpției noastre, de umilința de a ne redimensiona, recunoscând ceea ce efectiv suntem: făpturi, cu calități și defecte, păcătoși care au nevoie de iertare. Ca să intrăm în mister e nevoie de această înjosire care înseamnă neputință, golire de propriile idolatrii, [e nevoie] de adorație. Fără adorație nu putem intra în mister.

Toate acestea ne învață femeile care îl urmau pe Isus. Ele stăteau de veghe, în noaptea aceea, împreună cu Mama. Și ea, Fecioara Mamă, le-a ajutat să nu-și piardă credința și speranța. În acest fel n-au rămas prizoniere ale fricii și durerii, dar la primele licăriri ale aurorei au ieșit, ducând în mâini miresmele lor și cu inima unsă de iubire. Au ieșit și au găsit mormântul deschis. Și au intrat. Au vegheat, au ieșit și au intrat în Mister. Să învățăm de la ele să veghem cu Dumnezeu și cu Maria, Mama noastră, ca să intrăm în Misterul care ne face să trecem de la moarte la viață.»

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia