papa obosit
RV 02 apr 2015. Papa Francisc a prezidat joi Sfânta Liturghie a Crismei în bazilica San Pietro. Au luat parte cardinalii, episcopii și preoți prezenți la Roma în aceste zile, printre care se aflau și mai mulți preoți români. La predica Sfintei Liturghii Pontiful a vorbit pe o temă mai puțin obișnuită, despre oboseala și odihna preotului, supus unui volum de activități pastorale deseori stresant și plin de dificultăți.

Papa i-a asigurat că oboseala preoților este o preocupare constantă a gândurilor și rugăciunilor sale ”mai ales – a spus – când cel obosit sunt eu. Mă rog pentru voi, cei care lucrați în mijlocul poporului credincios al lui Dumnezeu care v-a fost încredințat și mulți, în locuri foarte izolate și periculoase. Oboseala voastră, dragi preoți, este ca fumul de tămâie care se înalță tăcut la cer (cf Ps 140,2; Ap 8,3-4). Oboseala voastră merge drept la inima Tatălui”. Sfântul Părinte a subliniat la omilie trei feluri de oboseală care se întâlnesc în misiunea preotului:

• «Există ceea ce putem numi ”oboseala mulțimilor”. Pentru Domnul, ca și pentru noi, era istovitor – o spune Evanghelia – dar este o oboseală bună, o oboseală plină de roade și de bucurie. Lumea îl urma, familiile îi aduceau copiii ca să-i binecuvânteze, cei care au fost vindecați, care veneau cu prietenii lor, tinerii care erau entuziaști de Învățător, etc., nu-i lăsau nici chiar timpul să mănânce. Dar Domnul nu se plictisea să stea cu oamenii. Dimpotrivă, părea că se încarcă cu energie. Această oboseală în mijlocul activității noastre este de obicei un har care se află la dispoziția noastră, a preoților. Cât de frumos este acest fapt: lumea îi iubește pe păstorii ei, îi dorește și are nevoie ei».

• «Mai este o formă de oboseală, pe care o putem numi ”oboseala dușmanilor”. Diavolul și adepții lui nu dorm și, cum urechile lor nu suportă Cuvântul lui Dumnezeu, lucrează fără încetare pentru a-l reduce la tăcere și a-l tulbura. Aici, oboseala confruntării se face mai grea. Nu este vorba doar de a face binele, cu tot efortul pe care îl presupune, dar e nevoie a apăra turma și de a se apăra pe sine de rău. Cel rău este mai viclean decât noi și e în stare să dărâme într-o clipă ceea ce noi am construit cu răbdare într-un timp îndelungat. Aici e necesar a cere harul de a învăța să neutralizăm – o preocupare importantă: a învăța să neutralizăm – să neutralizăm răul, nu să smulgem neghina, nu să pretindem a apăra ca super-oameni ceea ce numai Domnul trebuie să apere. Toate acestea ne ajută să nu ne descurajăm în fața atâtor rele, în fața batjocurii celor răi. Cuvântul Domnului pentru aceste situații de oboseală este: ”Aveți curaj, eu am învins lumea” (In 16,33). Acest cuvânt ne va da putere».

• «Și în cele din urmă, ultima pentru ca această omilie să nu vă obosească prea mult, există și ”oboseala de sine însuși” (cf Evangelii gaudium, 277). Este, probabil, cea mai periculoasă. Celelalte două provin din faptul că suntem expuși, ieșim din noi înșine pentru a unge poporul lui Dumnezeu și a ne da de făcut, suntem cei care au grijă. În schimb, această oboseală este mai auto-referențială: este dezamăgirea de sine însuși dar nu privită în față, cu seninătatea celui care se descoperă păcătos și nevoiaș de iertare, de ajutor – acesta cere ajutor și merge mai departe. Este vorba de oboseala care aduce un ”vreau și nu vreau”, faptul de a fi pus în joc toate și apoi de a regreta ”usturoiul și ceapa” Egiptului, joaca cu iluzia de a fi altceva. (…) Cuvântul din cartea Apocalipsului ne arată cauza acestei oboseli: ”Știu că ai răbdare și că ai suferit pentru numele meu și n-ai obosit. Însă am ceva împotriva ta: ai părăsit iubirea ta cea de la început” (2,3-4). Numai iubirea îți dă odihnă. Ceea ce nu iubești, te obosește rău și, pe termen lung, te obosește și mai rău».

Pontiful a încheiat omilia cu o referință la Evanghelia care se proclamă la Sfânta Liturghie a Cinei Domnului, în seara Joii Sfinte, în care Isus spală picioarele discipolilor săi. ”Domnul purifică urmarea însăși – a spus papa Francisc – El se implică alături de noi (Evangelii gaudium, 24), își ia asupra sa îndatorirea de a curăța orice pată, smogul monden care s-a lipit de noi pe drumul pe care l-am făcut în Numele lui”. ”Urmarea lui Isus este spălată de Domnul însuși – a încheiat Sfântul Părinte – pentru ca să ne simțim îndreptățiți să fim «bucuroși», «plini», «fără teamă sau vină», și în acest fel să avem curajul de a ieși și de a merge «până la marginile lumii, la toate periferiile», ca să ducem vestea cea bună celor abandonați, știind că «El este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor». Și, vă rog, să cerem harul de a învăța să fim obosiți, dar de oboseala cea bună!”.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia