Izvorul bucuriei creștine este credința în Isus: Papa Francisc, la omilia din 26 martie 2015. – RV

26 martie 2015. Doctrina rece nu este izvor de bucurie, ci credința și speranța întâlnirii cu Isus. Este trist când un creștin nu știe să se bucure: a spus Papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrată joi dimineață în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Pornind de la bucuria lui Abraham, despre care lecturile din Liturgia zilei, din capitolul 17 al Cărții genezei și din capitolul 8 al Evanghelia după Sfântul Ioan, în care se descrie bucuria Patriarhului în trăirea speranței că va deveni tată, după cum îi promisese Dumnezeu, Pontiful s-a oprit asupra incapacității învățătorilor legii de a înțelege bucuria.

“Învățătorii legii nu înțelegeau bucuria promisiunii, nu înțelegeau bucuria speranței, nu înțelegeau bucuria unui legământ. Nu înțelegeau! Nu cunoșteau bucuria pentru că pierduseră sensul bucuriei ce provine doar din credință. Părintele nostru Abraham era capabil de bucurie pentru că avea credință, în vreme ce învățătorii legii [aveau știință] dar nu aveau credință. Își pierduseră credința întrucât centrul învățăturii este iubirea: de Dumnezeu și de aproapele”.

Papa Francisc a explicat totodată că învățătorii legii posedau un sistem de norme precise la care făceau referință în fiecare zi, cu exigența ca nimeni să nu le modifice, spunând despre ei că erau legați de cazuistică:

“Oameni fără credință, fără lege, legați de doctrine care deveneau tot mai mult un comportament legat de situații, de cazuri, de felul: este licit sau nu să plătești taxa Cezarului? Femeia măritată de șapte ori, când va merge în Cer le va fi soție tuturor celor șapte. Această cazuistică, acest mod abstract, lipsit de iubire, de credință, de speranță, de încredere; o lume lipsită de Dumnezeu. De aceea nu se puteau bucura!”

Cu o notă de ironie, Papa a observat că învățătorii legii ar fi putut avea ocazia de a se distra, dar “fără bucurie”, dimpotrivă „cu frică”. Extinzând reflecția la creștinii din zilele noastre, Pontiful a evidențiat tristețea de a fi un credincios lipsit de bucurie și, în consecință, lipsit de credință, de speranță:

“Bucuria credinței, bucuria Evangheliei este piatra de referință a credinței unei persoane. Fără bucurie, nu putem fi credincioși autentici. Înainte de a ne întoarce acasă să reflectăm aici, cu bucurie, asupra cuvintelor lui Isus: ‘Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o şi s-a bucurat’. Și să-i cerem Domnului harul de a ne bucura în trăirea speranței de a-l putea vedea într-o zi pe Isus, atunci când ne vom afla împreună cu El, și să-i cerem totodată harul bucuriei.”

R.V./A.M.

Exprimaţi-vă opinia