După întâlnirea de sâmbătă de la Scampia, cartier degradat de la periferia orașului italian Napoli, papa Francisc a mers în Piața Plebiscitului din centrul istoric unde la ora locală 11.00 a celebrat Sfânta Liturghie. Pontiful a prezentat o amplă reflecție despre Evanghelia zilei și a cerut celor care fac parte din organizațiile criminale să se convertească la Dumnezeu și să-și schimbe viața.
• ”Criminalilor și tuturor complicilor lor, le repet astăzi, cu umilință, ca frate: convertiți-vă la iubire și dreptate! Lăsați-vă găsiți de milostivirea lui Dumnezeu! Fiți conștienți că Isus vă caută ca să vă îmbrățișeze, să vă dea sărutul său, ca să vă iubească mai mult. Cu harul lui Dumnezeu care le iartă pe toate și întotdeauna, este posibil să vă întoarceți la o viață cinstită. Vă cer aceasta și lacrimile mamelor din Napoli, amestecate la cele ale Mariei, Mama cerească invocată la [sanctuarul de la] Piedigrotta și în alte biserici din Napoli. Aceste lacrimi să topească împietrirea inimilor și să-i readucă pe toți pe calea binelui”.
Papa a vorbit la predică despre Evanghelia zilei din ritul roman sau latin (In 7,40-53), în care gardienii templului au fost trimiși de arhierei să-l prindă pe Isus dar se întorc cu mâinile goale spunând: “Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!” (v. 46). Este vocea adevărului, a remarcat Pontiful, care răsună în acei oameni simpli:
• ”Cuvântul Domnului, ieri ca și astăzi, provoacă întotdeauna o dezbinare: Cuvântul lui Dumnezeu desparte, întotdeauna. Provoacă o dezbinare între cei care îl primesc și cei care îl refuză. Uneori un contrast interior se aprinde și în inima noastră, când simțim fascinația, frumusețea și adevărul cuvintelor lui Isus dar în același timp le respingem pentru că ne pun în discuție, ne pun în dificultate și ne costă prea mult să le respectăm. Astăzi am venit la Napoli ca să proclam împreună cu voi: Isus este Domnul! Dar nu vreau să o spun singur, vrea să aud de la voi toți, acum, cu toții împreună: Isus este Domnul. Încă o dată: Isus este Domnul. Nimeni nu vorbește ca El. Numai El are cuvinte de milostivire care pot să vindece rănile inimii noastre, numai El! El singur are cuvintele vieții veșnice (cf Ioan 6,68). Cuvântul lui Isus, Sfânta Evanghelie, învață că adevărații fericiți sunt cei săraci cu duhul, non-violenții, cei blânzi, făcătorii de pace și dreptate. Aceasta este puterea care schimbă lumea. Acesta este cuvântul care dă putere și are capacitatea de a schimba lumea. Nu există o altă cale pentru a schimba lumea”.
Pontiful a îndemnat credincioșii să facă loc speranței, de care au nevoie în mod special cei tineri. ”Nu cedați la ademenirile de câștig facil sau de venituri necinstite! Acestea înseamnă pâine pentru azi și foame pentru mâine. Nu-ți aduce nimic! Reacționați cu fermitate la organizațiile care îi exploatează și îi corup pe tineri, care exploatează și îi corup pe cei săraci și slabi, prin comerțul cinic de droguri și prin alte crime. Nu lăsați să vă fie furată speranța! Nu lăsați ca tinerii voștri să fie exploatați de acești oameni. Corupția și delincvența să nu desfigureze chipul acestui frumos oraș. Mai mult, să nu desfigureze bucuria inimii voastre de napolitani!”.
Papa Francisc a subliniat apoi că la 21 martie, după echinocțiul de primăvară, începe noul anotimp promițător de roade:
• ”Astăzi începe primăvara, iar primăvara aduce speranță, este timpul speranței. Prezentul orașului Napoli este timpul răscumpărării pentru Napoli: aceasta este urarea mea și rugăciunea mea pentru un oraș care are în sine un mare potențial spiritual, cultural și uman, mai ales o mare capacitate de iubire. Autoritățile, instituțiile, diferitele realități sociale și cetățenii, toți împreună și în armonie, pot construi un viitor mai bun. (…) Dumnezeu, izvorul bucuriei noastre și temeiul speranței noastre, trăiește în orașele noastre. Dumnezeu trăiește la Napoli! Harul său și binecuvântarea sa să sprijine drumul vostru în credință, iubire și speranță, propunerile voastre de bine și planurile voastre de răscumpărare morală și socială. Am proclamat cu toții împreună că Isus este Domnul. La încheiere să o facem din nou: Isus este Domnul! «E ca ‘a Maronna v’accumpagne!» – Maica Domnului să vă însoțească!”, a încheiat papa în dialectul napolitan.
După celebrarea euharistică papa Francisc a mers la închisoarea ”Giuseppe Salvia” din Poggio Reale, unde a stat de vorbă cu un grup de deținuți și a luat prânzul împreună cu ei. La ora 15.00, venerarea relicvelor Sfântului Ianuariu, în catedrala metropolei italiene, urmată de întâlnirea cu preoții, persoanele consacrate și diaconii permanenți din arhidieceză. Succesiv, întâlnirea cu bolnavii în bazilica «Isus cel Nou». În fine, după închiderea ediției noastre de sâmbătă, așteptata întâlnire cu tinerii pe bulevardul Caracciolo, din imediata apropiere a litoralului, la ora 17.00. În cursul serii, revenirea Papei cu elicopterul în Cetatea Vaticanului.
(rv – A. Dancă)