Papa Francisc la 19 martie 2013, începutul solemn al pontificatului (foto: arhivă)

RV 19 mar 2015. Adevărata putere a unui Papă constă în slujirea umilă a celor mai mici şi în a avea grijă cu bunătate şi blândeţe de întreaga omenire: afirma Papa Francisc în urmă cu doi ani, la inaugurarea solemnă a pontificatului său, celebrând Sf. Liturghie în Piaţa Sf. Petru la solemnitatea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale.

Erau prezenţi circa 200 de mii de oameni, printre care şi delegaţiile oficiale a peste 130 de ţări şi organizaţii internaţionale, salutate personal de Suveranul Pontif la încheierea Celebrării Euharistice.
● „Să nu uităm niciodată – spunea papa Francisc acum doi ani – că adevărata putere înseamnă slujirea şi că chiar Papa, pentru a-și exercita puterea, trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care îşi găseşte culmea de lumină pe Cruce. Trebuie să caute slujirea umilă, concretă, bogată în credinţă, a Sf. Iosif şi asemenea lui să-şi deschidă braţele ca să ia în grijă întregul Popor al lui Dumnezeu şi să primească cu afecţiune şi blândeţe întreaga omenire, mai ales pe cei săraci, pe cei slabi, pe cei mici, pe cei pe care (evanghelistul) Matei îi descrie la judecata de apoi despre caritate: cel flămând, însetat, străinul, cel gol, bolnav, la închisoare. Numai cel care slujeşte cu iubire ştie să aibă grijă!”

Papa Francisc a vorbit pe larg despre Sf. Iosif și a menționat ziua onomastică a papei emerit Benedict XVI, explicând că tatăl purtător de grijă al lui Isus şi soţul Fecioarei Maria are un rol extraordinar de „păzitor”, „custode”:
● „Şi Iosif este «custode», pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă călăuzit de voinţa sa şi tocmai de aceea este şi mai sensibil la persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească în mod realist evenimentele, este atent la ceea ce-i stă împrejur, şi ştie să ia decizii mai înţelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să-l luăm în grijă pe Cristos în viaţa noastră, ca să avem grijă de ceilalţi, ca să avem grijă de creaţie!”

În dreapta scaunului papal, aşezat în dreptul uşii centrale a bazilicii vaticane, se aflau peste 130 de delegaţii reprezentând guverne, organizaţii internaţionale și numeroase ţări, printre care și România. Papa Francisc continua să-şi prezinte mai departe gândurile sale despre ce înseamnă a avea grijă unii de alții avertizând cu privire la existenţa noilor „irozi” care şi astăzi „urzesc planuri de moarte”, ducând la moarte omenirea şi planeta.
● „Aş vrea să cer, vă rog, tuturor celor care ocupă roluri de răspundere în domeniul economic, politic sau social, tuturor oamenilor şi femeilor de bună voinţă: să fim „custozi” ai creaţiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, custozi ai celuilalt, ai mediului; să nu lăsăm ca semnele de distrugere şi de moarte să însoţească drumul lumii noastre!” (…) ”Şi pentru cel care crede, pentru noi, creştinii, asemenea lui Abraham, asemenea Sfântului Iosif, speranţa pe care o ducem are orizontul lui Dumnezeu deschis în Cristos, ea este întemeiată pe piatra care este Dumnezeu. A avea grijă de Isus cu Maria, a avea grijă de întreaga creaţie, a avea grijă de orice persoană, mai ales de cea mai săracă, a avea grijă de noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul Romei este chemat să o îndeplinească, dar la care toţi suntem chemaţi, pentru a face să strălucească steaua speranţei. Să avem grijă cu iubire de ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit! Cer mijlocirea Fecioarei Maria, a Sfântului Iosif, a Sfinţilor Petru şi Paul, a Sf. Francisc, pentru ca Duhul Sfânt să însoţească slujirea mea, iar vouă, tuturor, vă spun: rugaţi-vă pentru mine!” – încheia acum doi papa Francisc predica Sfintei Liturghii din ziua inaugurării solemne a pontificatului său, 19 martie, solemnitatea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale.

Papa Francisc este al 266-lea Episcop al Romei. Născut la 17 decembrie 1936 și sfințit preot în 1969, a devenit arhiepiscop de Buenos Aires în 1998. Ales pe 13 martie 2013 ca Succesor al Sfântului Petru la Scaunul Apostolic al Romei, este primul papă din America Latină, primul care provine din Ordinul iezuiților și primul care și-a luat numele Francisc.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia