papa tineri

18.03.2015, Vatican (Catholica) – Papa Francisc s-a întâlnit cu membrii asociaţiei laice Seguimi (Urmează-mă), din Roma, în ziua de sâmbătă, 14 martie 2015, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a acesteia. În discursul său, Papa a vorbit despre importanţa vocaţiei laicilor în Biserică. Laicii sunt chemaţi să umple mediul familial, de muncă şi social cu valorile creştine, prin mărturia şi cuvintele lor şi prin a-i întâlni pe oameni în situaţiile concrete ale vieţilor lor, pentru ca ei să poată trăi în „demnitate deplină” şi să ajungă la ei „mântuirea lui Cristos”, a spus Papa Francisc.

„Isus este deplinătatea fiecărei persoane umane, dezvăluind misterul Tatălui şi al iubirii Sale. Ca laici, sunteţi cufundaţi în lume şi sunteţi implicaţi în slujirea binelui uman în cadrul realităţilor pământeşti”. Papa i-a încurajat pe membrii asociaţiei laice să fie „laici în linia întâi, să vă simţiţi parte a misiunii Bisericii” şi „să trăiţi laicitatea voastră dedicându-vă realităţilor” lumii. „În acest fel, puteţi să vă aduceţi o contribuţie, asemenea plămezii, şi puteţi pune spiritul Evangheliei peste rănile istoriei prin mărturia de credinţă, speranţă şi iubire”. Pontiful a amintit că această asociaţie laică a fost fondată în timpul Conciliului Vatican II şi i-a încurajat pe membrii ei să continue să îşi trăiască vieţile centrate pe Cristos.

„De multe ori, chiar şi în Biserică, credem că suntem creştini buni deoarece desfăşurăm o activitate socială şi caritabilă bine organizată”, a spus Papa. „Acestea sunt bune dar nu trebuie să uităm că forţa care transformă inimile este Duhul Sfânt, Duhul lui Cristos. Permiteţi-i Domnului să ocupe centrul inimilor voastre şi al muncii voastre”. Papa i-a îndemnat de asemenea pe membrii asociaţiei, care este compusă din laici căsătoriţi, celibatari şi consacraţi, să păstreze şi să dezvolte comuniunea lor fraternă şi împărtăşirea talanţilor, destinată creşterii umane şi creştine a tuturor. „Celibatari şi căsătoriţi, fiecare în propria stare de viaţă, să întâlniţi şi să împărtăşiţi o îmbogăţitoare experienţă a complementarităţii”.

Pentru cei care sunt consacraţi, Pontiful a spus că sfaturile evanghelice în contextul general al secularismului cer fidelitate faţă de iubirea pentru Tatăl, pentru Cristos şi Evanghelia Sa, şi pentru Duhul Sfânt cu acţiunea Sa, care este iubire şi libertate, precum şi fidelitate faţă de vocaţia fiecărei persoane în comunitate. Sfântul Părinte i-a încurajat de asemenea să meargă împotriva culturii atunci când este necesar. „Fiţi vigilenţi în drumul vostru spiritual şi ajutaţi-vă unii pe alţii să practicaţi întotdeauna caritatea reciprocă – evitarea egoismului pentru a fi adevăraţi martori ai Evangheliei”.

Exprimaţi-vă opinia