mondenitatea

5 martie 2015. Mondenitatea întunecă sufletul, făcându-ne incapabili de a-i vedea pe săracii care ne stau alături, cu suferințele lor: a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie prezidată joi dimineață,în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican.

Inspirându-se din lectura luată din Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 16, în care se istorisește despre bogatul nemilostiv, îmbrăcat în purpură și mătăsuri fine și care dădea zilnic petreceri pline de fast, Papa scoate în evidență că despre el nu se spune că era un om rău, “dimpotrivă, poate că era chiar o persoană credincioasă în felul său. Poate că se ruga și, de două-trei ori pe an, probabil mergea la Templu pentru a aduce sacrificii, ocazie cu care le oferea preoților vremii donații importante iar ei, mulțumindu-i, îl invitau să se așeze pe scaunul de onoare”. Însă, acest om bogat nu vedea că la poartă ședea un biet cerșetor pe nume Lazăr, flămând și plin de numeroase răni, simbol al multor necesități pe care le avea.

“Când ieșea din casă, bogatul nu reușea să-l vadă pe Lazăr, poate din cauza geamurilor mașinii, ce erau acoperite anume pentru a-l împiedica să vadă ce era afară… spun poate, dar nu știu exact. Însă, cu siguranță, inima-i era oblonită pentru a nu vedea ce se petrece afară. Bogatul din parabolă vedea doar în interiorul propriei vieți fără să-l intereseze câtuși de puțin de Lazăr, de ceea ce i s-a  întâmplat. Însă bogatul nu era un om rău, ci era un om bolnav… bolnav de mondenitatea care transform inimile și le face să nu fie conștiente de realitate, împingându-le să trăiască într-o lume artificială, construită de ele însele. Mondenitatea anesteziază sufletul. De aceea, acest om monden nu este în măsură să vadă realitatea”.

Pontiful a scos de asemenea în evidență faptul că cele două istorii de viață conțin exemplul a două modalități de raportare la existență: cea a încrederii în lume, ce reprezintă o modalitate lipsită de binecuvântare în vreme ce încredințarea în mâinile Domnului reprezintă o binecuvântare. Papa Francisc a pus în lumină cum cei atașați de bunurile acestei lumi sunt persoane singure, înconjurate de propriul egoism, persoane care se identifică într-atât cu bogăția încât ajung să-i asume numele, precum bogatul cel nemilostiv din parabolă care nu are de fapt un nume, în vreme ce sărmanul cerșetor de la poarta casei sale are un nume, se cheamă Lazăr.

“Multe persoane își trăiesc existența înfruntând mari dificultăți însă, dacă am inima încredințată mondenității, atunci voi înțelege cu greu acest lucru. Inima mondenă împiedică înțelegerea necesității și a nevoilor celorlalți. Cu o astfel de inimă pot merge la Biserică, pot să se roage și pot face multe lucruri. Dar să ne amintim că Isus, la Ultima Cină, s-a rugat cerându-i Tatălui să-i păzească pe discipoli încât să nu cadă în ispita lumii, a mondenității. Acesta este un păcat subtil, este chiar mai mult decât un păcat: este starea de păcat a sufletului.”

La finalul omiliei, Pontiful ne-a îndemnat să ne punem pe deplin încrederea în Dumnezeu, cu certitudinea că Dumnezeu este un Tată îndurător care ne așteaptă până în ultima clipă și ne cheamă spunându-ne “fiule”, căci aceia care se încred în Dumnezeu nu cunosc vreodată condiția de orfani.

R.V./A.M.

 

Exprimaţi-vă opinia