Papa Francisc a vorbit la audiența generală de miercuri, 4 martie 2015, despre importanța bunicilor și a celor înaintați în vârstă – REUTERS

RV 04 mar 2015. O civilizație care nu acordă un loc celor în vârstă „poartă cu sine virusul morții”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 4 martie 2015. În prezența a zeci de mii de pelerini de pe toate continentele Sfântul Părinte a continuat seria catehezelor despre familie și a vorbit de această dată despre bunici și locul lor în societate și în familia creștină. Pontiful a scos în evidență cu această ocazie deficitul de solidaritate care se observă în timpurile noastre față de cei înaintați în vârstă, subliniind că la cateheza audienței generale de miercurea viitoare va vorbi despre valorile care încununează acest anotimp al vieții.

A îmbătrâni și a fi evacuați de ”societatea eficienței”, care nu știe ce să facă cu încetineala și exigențele unui bătrân, care deseori este bolnav și devine într-o familie nu atât unul care trebuie iubit ci unul care trebuie îngrijit. Papa Francisc a abordat cu determinare o temă frecventă a magisteriului său pentru a remarca unul din scurtcircuitele progresului uman, care prelungește viața dar nu oferă întotdeauna posibilitatea de a respecta viața în momentul în care devine mai șubredă. Nu rareori, o astfel de societate întoarce spatele față de cei bătrâni, care în realitate – a spus Sfântul Părinte – reprezintă o bogăție, mai mult ”rezerva de înțelepciune a poporului nostru” și prin urmare nu trebuie să fie ignorați:
• ”Există atenție într-o civilizație față de cel bătrân? Este loc pentru bătrân? Această civilizație va merge înainte dacă va ști să respecte înțelepciune celor bătrâni. Într-o civilizație în care nu există loc pentru cei bătrâni sau în care aceștia sunt respinși pentru că fac probleme, această societate poartă cu sine virusul morții”.

Cel înaintat în vârstă, privit deseori ca un ”balast” care nu produce și care prin urmare trebuie să simtă că este o ”povară”, are în ochii papei Francisc o altă dimensiune și de aceea Pontiful recurge la cuvinte foarte dure împotriva atitudinii nedemne care îi constrânge pe cei bătrâni ”să supraviețuiască într-o civilizație care nu le îngăduie să participe, să-și spună cuvântul”:
• ”Este ceva laș în această resemnare la cultura rebutului. Dar noi suntem obișnuiți să triem oamenii. Vrem să îndepărtăm teama noastră profundă față de slăbiciune și de vulnerabilitate, dar făcând astfel facem să crească în cei bătrâni angoasa de a fi nesuferiți și abandonați”.

Deficitul se află în inima fiecărei familii și a societății în ansamblul ei prin modul de a considera bătrânețea. Sau spus invers, în capacitatea – subliniată de papa Francisc – de a demonstra ”proximitatea” față de cei bătrâni, o ”afecțiune fără contraparte”, pentru că dacă nu este iubire, ”conștiința este trimisă la culcare cu mare ușurință”:
• ”Îmi aduc aminte, când mergeam în vizită la azilul de bătrâni, vorbeam cu fiecare și de multe ori am auzit aceste cuvinte când îi întrebam ce mai fac: «Bine, bine», îmi răspundeau. «Dar câți copii aveți?», îi întrebam. «Mulți» îmi răspundeau. «Și vin să vă viziteze?», reluam. «Da, întotdeauna, vin». «Și când au venit ultima dată?». Îmi amintesc de o bătrână care-mi spunea: «La Crăciun». Și eram în luna august. Opt luni fără să fie vizitată de copii, opt luni abandonată… Acesta este un păcat de moarte, înțelegeți?”.

Papa Francisc a amintit de cuvintele papei emerit Benedict al XVI-lea care spunea: ”calitatea unei civilizații se măsoară și după modul în care îi tratează pe cei bătrâni”. Referindu-se apoi la identitatea familiei creștine, Papa a subliniat că ”cei bătrâni sunt bărbați și femei, tați și mame care au mers înaintea noastră pe aceeași stradă a noastră, în aceeași casă a noastră, în bătălia noastră de fiecare zi pentru o viață demnă”.
• ”Biserica nu poate și nu vrea să se conformeze unei mentalități de nesuportare și cu atât mai puțin de indiferență și dispreț față de bătrânețe. Trebuie să retrezim simțul colectiv de gratitudine, de prețuire și ospitalitate, care să-l facă pe cel bătrân să se simtă parte vie a comunității sale. (…) Bătrânul nu este de pe altă planetă. Bătrânul suntem noi: peste puțin timp, peste mult timp, inevitabil oricum, chiar dacă nu ne gândim. Și dacă noi nu învățăm să-i tratăm bine pe cei bătrâni, la fel vor face față de noi”.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia