Impactul economic al avortului

Publicatla 4 March 2015

foetus

03.03.2015, Roma (Catholica) – În învăţătura sa despre a ajunge la cei săraci şi marginalizaţi, Papa Francisc a subliniat că demnitatea umană nu trebuie să fie sacrificată pentru profit. Unii însă dintre cei care susţin controlul populaţiei argumentează că avortul aduce beneficii economiei şi binelui comun. La o conferinţă desfăşurată joi, 26 februarie 2015, în Roma, Joseph Meaney, director al comitetului de coordonare al Human Life International, a susţinut că avortul nu doar îi atacă pe cei mai slabi dintre cei slabi, ci şi dăunează economiei.

Vorbind pentru Radio Vatican înainte de eveniment, Meaney a explicat că în ultimii cincizeci de ani, peste două miliarde de bebeluşi au fost avortaţi. „Aşadar vorbim despre aproape o treime din populaţia umană care a fost eliminată în ultimii cincizeci de ani”, a spus el, „şi acest lucru are impact peste tot şi la toate nivelele, şi unul dintre aceste nivele este economia”. Meaney a respins un argument făcut popular în bestsellerul despre economie Freakonomics, care susţinea că avortul în SUA a redus rata crimei cu 50% şi a adus beneficii sociale de peste 30 miliarde de dolari anual. Meaney a afirmat că autorii „au făcut o eroare de tip post hoc ergo propter hoc – ei afirmă că doar pentru că ceva s-a întâmplat ulterior, înseamnă că a fost cauzat de ceva ce s-a întâmplat înainte… Este un raţionament greşit des întâlnit”.

„Să fim foarte clari”, a continuat el, „avortul nu este niciodată permisibil. Chiar dacă ar exista un beneficiu economic din avortarea copiilor, nu ni s-ar permite să o facem. Este imoral să ucizi un nevinovat. Dar este de asemenea important să respingem argumentele negative ale unor oameni care cred că acestea au sens. Este important să respingem acele argumente pentru ca oamenii să nu aibă un motiv în plus să comită păcatul avortului”.

Papa Francisc a chemat Biserica „să fie prezentă la periferii… să meargă să îi ajute pe săraci… să fie o lumină în cele mai întunecate colţuri ale lumii noastre”. Cultura avortului, a declarat Meaney, transmite exact mesajul opus: „Ceea ce spun în esenţă aceşti economişti este că trebuie să îi eliminăm pe săraci. Rezolvăm problemele noastre sociale avortând copiii oamenilor săraci… Dar răspunsul Bisericii, şi răspunsul Papei Francisc, este acela că trebuie să îi ajutăm pe săraci. Trebuie să mergem şi să facem să strălucească iubirea lui Dumnezeu înaintea lor, în loc să alegem o abordare rece şi în cele din urmă crudă a problemelor sociale”.

Exprimaţi-vă opinia