parlamentul EU

23.02.2015, Roma (Catholica) – „La Parlamentul European, religia nu este nici o matrice care defineşte preferinţele individuale sau colective, nici o bază suficientă pentru a mobiliza. Rămâne o semnificativă resursă simbolică de distincţie pentru a construi un profil politic şi public şi pentru a se diferenţia în competiţie”: acesta este, în sinteză, rezultatul unei investigaţii coordonate de François Foret, director de cercetări politice de la Institutul de Studii Europene (Bruxelles) şi prezentată recent în timpul unei reuniuni a nou-constituitului intergrup din Parlamentul European despre libertatea de religie sau credinţă şi toleranţa religioasă, citim pe Ercis.ro, după un material SIR.

Scopul acestui proiect de cercetare a fost să investigheze pe rază largă „credinţele membrilor Parlamentului European” şi ce consecinţe are crezul fiecărui parlamentar asupra acţiunilor lor, dar şi care este „impactul religiei asupra socializării politice”, modul de a trata teme care au o „însemnătate religioasă” şi pentru ce „strategii” este utilizată religia. Trebuie notat că studiul se referă la configurarea Parlamentului în legislatura trecută (2009-2014) şi se bazează pe răspunsurile pe care 167 de membri ai Parlamentului dintre cei 736 (adică 22,7%) au acceptat să le dea la cele 23 de întrebări ale chestionarului distribuit în 9 limbi.

Chemaţi să evalueze influenţa religiei asupra funcţionării Parlamentului, 63,2% dintre cei care au răspuns au afirmat că religia are o importanţă, şi au spus aceasta mai ales deputaţii care se definesc nereligioşi sau atei. „Aceasta sugerează că religia este mai vizibilă pentru cei care sunt străini de ea sau ostili, în timp ce aceia care cred consideră că rolul ei în Parlament este insuficient în relaţie cu rolul pe care îl desfăşoară în viaţa lor individuală”, explică Foret, specificând că protestanţii – mai ales dintre deputaţii germani şi englezi – „resimt o influenţă catolică în procesul decizional european, în timp ce ortodocşii – mai ales români – cred că religia este prea echivocă şi că nu se ţine suficient cont de ea”.

Totuşi, majoritatea parlamentarilor europeni (66,7%) au spus că rar (47,1%) sau niciodată (19,6%) iau în considerare religia, în timp ce numai o treime dintre deputaţi fac aceasta adesea sau mereu. Una dintre explicaţiile posibile pentru acest paradox, conform lui Foret, ar fi faptul că religia este tratată ca un „factor social”, independent de preferinţele sau de implicarea personală. Alt paradox se observă cu referinţă la tema culturii europene şi legătura cu tradiţia creştină: cu privire la lipsa menţionării rădăcinilor creştine ale Europei în Tratatul de la Lisabona, raportul între dezamăgiţi şi satisfăcuţi a fost în jurul procentului de 50%, cu un 0,3% în plus de „satisfăcuţi”.

Însă 77% dintre parlamentarii europeni intervievaţi au recunoscut că factorul religios şi cultural a marcat modul în care a fost tratată problema intrării Turciei în UE. Oricum religia are importanţă în mod diferit în funcţie de ambientele politice: în fruntea listei sunt sectoarele legate de drepturile fundamentale, politicile sociale, cultura, educaţia; pe ultima poziţie sunt relaţiile internaţionale. În toate contextele, semnalează Foret, religia poate să devină „un mod pentru a trezi interes şi a polariza actorii politici şi mass-media”, chiar fără a influenţa deciziile politice.

21% dintre parlamentari s-au declarat „în mod obişnuit în contact cu reprezentanţi religioşi, o dată pe lună sau mai des”, în timp ce 15,8% nu au niciun contact. „Interlocutori mai asidui” sunt cei care sunt mai convinşi de influenţa religiei asupra Parlamentului şi cei care se declară credincioşi. Dar „nu există dovezi că a intra în contact cu lobby-uri religioase duce la schimbarea opiniei unui europarlamentar hotărât”. Cei mai puţin preocupaţi (şi mai obişnuiţi) să întâlnească grupuri cu interese specifice, care includ lobby-uri religioase, sunt parlamentarii britanici; în timp ce parlamentarii francezi sunt cei care se opun cel mai mult la interferenţa grupurilor de interese, mai ales a celor cu motivaţie religioasă.

În domeniul ONG-urilor cu o dimensiune religioasă, COMECE, Comisia Conferinţelor Episcopale din Comunitatea Europeană, „este organizaţia dedicată în întregime lobby-ului religios cel mai frecvent citată” (22,2%), urmată de Conferinţa Bisericilor Europene (8,1%). Această panoramă este marcată de absenţa protestanţilor, a căror „flotă mică” reflectă „natura de-instituţionalizată a acestei denominaţiuni religioase”. Organizaţiile ebraice, cu profil public scăzut, sunt o prezenţă vizibilă cu „strategii eficiente”. Ortodocşii şi musulmanii „sunt aproape invizibili, comparativ cu rolul lor demografic în populaţiile europene”. Sunt apoi prezenţe active vizibile organizaţii „cu interese specifice”, „care lucrează în numele valorilor spirituale”, între care Caritas joacă un rol principal.

Ultima parte a investigaţiei se referă la convingerile, practicile şi atitudinile religioase ale parlamentarilor: 72% dintre cei care au răspuns au declarat că aparţin unei denominaţiuni religioase, dar numai 62% au spus că sunt „persoane religioase”, în timp ce 55% cred într-un Dumnezeu sau în vreo formă de spirit sau „forţă vitală”. În concluzie, în linie cu statisticile europene, „parlamentarii europeni sunt un grup în care se întâlneşte apartenenţa fără a crede şi mai mult apartenenţa fără a practica”.

Sursa: Ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia