papabebe1
Sfântul Părinte s-a întâlnit sâmbătă, în Aula Paul al VI-lea, cu un numeros grup de pelerini din Dieceza de Cassano all`Jonio, veniți să-l întâlnească în Vatican, după ce Pontiful a fost pe 21 iunie 2014 în vizită pastorală la credincioșii diecezei situată în regiunea sudică Calabria.

Însoțiți de episcopul diecezei, mons. Nunzio Galantino, care este și secretar general al Conferinței Episcopale din Italia, pelerinii calabrezi au reprezentat realitățile ecleziale ale diecezei, inclusiv asociațiile cu scop caritativ, printre acestea în prima linie aflându-se Comunitatea Emanuel.

În Cuvântul adresat credincioșilor din Calabria, veniți în pelerinaj la mormintele Apostolilor, Papa a reafirmat necesitatea urmării lui Cristos cu profundă sinceritate și autenticitate, subliniind că sunt lipsite de valoare gesturile unei religiozități exterioare, de fațadă, dacă în viața de zi cu zi se merge pe calea răului. Aceste mențiuni ale Pontifului sunt legate de existența în Calabria a grupărilor de tip mafiot ai căror membri etalează o religiozitate stridentă care contrastează cu un stil de viață caracterizat de violență.

“Aș dori să reafirm un gând pe care vi l-am sugerat în timpul vizitei mele: cine-l iubește pe Isus, cine-i ascultă și-i acceptă Cuvântul și cine trăiește cu sinceritate răspunsul la chemarea Domnului nu poate în nici un fel să se dedice operelor celui rău. Sau Isus sau cel rău”: a spus Pontiful, subliniind neta incompatibilitate între a se defini creștini și a viola demnitatea persoanelor.

“Cei care aparțin comunității creștine nu pot programa și executa gesturi de violență împotriva altor persoane și a mediului înconjurător. Gesturile exterioare de religiozitate care nu sunt însoțite de o autentică și publică convertire nu sunt suficiente pentru a se considera în comuniune cu Cristos și cu Biserica sa”, a mai spus Papa Francisc referindu-se – foarte probabil – la participarea plină de pompă a unor membri mafioți la sărbători religioase în care se organizează procesiuni.

Biserica nu-i respinge pe cei care se convertesc în mod autentic, a spus Papa, referindu-se la persoanele din grupări mafiote, dar a subliniat cu claritate modalitatea în care trebuie să facă acest lucru:

“Celor care au ales calea răului și sunt afiliați unor organizații interlope reînnoiesc îndemnul insistent la convertire. Deschideți-vă inima către Domnul! Domnul vă așteaptă și Biserica vă primește dacă voința voastră de a sluji binele va fi clară și publică, după cum clară și publică a fost alegerea voastră de a vă pune în slujba răului”.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Exprimaţi-vă opinia