papa-tinerii

“Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8)

Dragi tineri,

Continuăm pelerinajul nostru spiritual spre Cracovia, unde în iulie 2016 se va ţine următoarea ediţie internaţională a Zilei Mondiale a Tineretului. Drept călăuză a drumului nostru am ales fericirile evanghelice. Anul trecut am reflectat asupra fericirii săracilor în duh, inserată în contextul mai larg al “predicii de pe munte”. Am descoperit împreună semnificaţia revoluţionară a fericirilor şi chemarea puternică a lui Isus de a ne lansa cu curaj în aventura căutării fericirii. Anul acesta vom reflecta asupra celei de-a şasea fericiri: “Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).

1. Dorinţa fericirii

Cuvântul fericiţi apare de nouă ori în aceasta care este prima mare predică a lui Isus (cf. Mt 5,1-12. Este ca un refren care ne aminteşte chemarea Domnului de a parcurge împreună cu el un drum care, în pofida tuturor provocărilor, este calea fericirii adevărate.

Da, dragi tineri, căutarea fericirii este comună tuturor persoanelor din toate timpurile şi de toate vârstele. Dumnezeu a depus în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei o dorinţă ireprimabilă de fericire, de plinătate. Nu simţiţi că inimile voastre sunt neliniştite şi în continuă căutare a unui bine care poate sătura setea lor de infinit?

Primele capitole din Cartea Genezei ne prezintă splendida fericire la care suntem chemaţi şi care constă în comuniunea perfectă cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu natura, cu noi înşine. Accesul liber la Dumnezeu, la intimitatea şi vederea sa era prezent în proiectul lui Dumnezeu pentru omenire de la originile sale şi făcea în aşa fel încât lumina divină să impregneze cu adevăr şi transparenţă toate relaţiile umane. În această stare de puritate originară nu existau “măşti”, subterfugii, motive pentru a se ascunde unii de alţii. Totul era limpede şi clar.

Când bărbatul şi femeia cedează ispitei şi strică relaţia de comuniune încrezătoare cu Dumnezeu, păcatul intră în istoria umană (cf. Gen 3). Consecinţele se observă imediat şi în relaţiile lor cu ei înşişi, unul cu altul, cu natura. Şi sunt dramatice! Puritatea de la origini este poluată. Din acel moment încoace accesul direct la prezenţa lui Dumnezeu nu mai este posibil. Intră tendinţa de a se ascunde, bărbatul şi femeia trebuie să acopere propria goliciune. Lipsiţi de lumina care provine din vederea Domnului, privesc realitatea care-i înconjoară în mod diform, miop. “Busola” interioară care îi conducea în căutarea fericirii îşi pierde punctul său de referinţă şi chemările puterii, averii şi a dorinţei plăcerii cu orice preţ îi duc în prăpastia tristeţii şi a neliniştii.

În Psalmi găsim strigătul pe care omenirea îl adresează lui Dumnezeu din adâncul sufletului: “Cine ne va arăta ce este bine, dacă a fugit de la noi, Doamne, lumina feţei tale?” (Ps 4,7). Tatăl, în bunătatea sa infinită, răspunde la această implorare trimiţându-l pe Fiul său. În Isus, Dumnezeu asumă o faţă umană. Cu întruparea, viaţa, moartea şi învierea sa el ne răscumpără de păcat şi ne deschide orizonturi noi, până acum de neimaginat.

Şi astfel, în Cristos, dragi tineri, se află împlinirea deplină a viselor voastre de bunătate şi fericire. Numai el poate satisface aşteptările voastre de atâtea ori dezamăgite de falsele promisiuni lumeşti. Aşa cum a spus sfântul Ioan Paul al II-lea: “El este frumuseţea care atât de mult vă atrage; el este cel care vă provoacă prin acea sete de radicalitate care nu vă permite să vă adaptaţi la compromis; el este cel care vă determină să depuneţi măştile care fac viaţa falsă; el este cel care vă citeşte în inimă deciziile cele mai adevărate pe care alţii ar vrea să le sufoce. Isus este cel care trezeşte în voi dorinţa de a face din viaţa voastră ceva mare” (Veghe de rugăciune la Tor Vergata, 19 august 2000: Insegnamenti XXIII/2, [2000], 212).

2. Fericiţi cei curaţi la inimă…

Acum să încercăm să aprofundăm cum această fericire trece prin curăţia inimii. Înainte de toate trebuie să înţelegem semnificaţia biblică a cuvântului inimă. Pentru cultura ebraică inima este centrul sentimentelor, al gândurilor şi al intenţiilor persoanei umane. Dacă Biblia ne învaţă că Dumnezeu nu vede aparenţele, ci inima (cf. 1Sam 16,7), putem spune şi că pornind de la inima noastră noi putem să-l vedem pe Dumnezeu. Asta pentru că inima rezumă fiinţa umană în totalitatea şi unitatea sa de trup şi suflet, în capacitatea de a iubi şi a fi iubit.

În schimb cât priveşte definiţia de “curată”, cuvântul grec folosit de evanghelistul Matei este katharos şi înseamnă în mod fundamental curăţat, limpede, liber de substanţe contaminante. În Evanghelie îl vedem pe Isus demontând o anumită concepţie de puritate rituală legată de exterioritate, care interzicea orice contact cu lucruri şi persoane (între care leproşii şi străinii), considerate necurate. Fariseilor care, ca atâţia iudei din acel timp, nu mâncau fără să fi făcut spălările şi respectau numeroase tradiţii legate de spălarea obiectelor, Isus le spune în mod categoric: “Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea” (Mc 7,15.21-22).

Aşadar, în ce constă fericirea care provine dintr-o inimă curată? Pornind de la lista relelor care îl fac pe om impur, enumerate de Isus, vedem că problema atinge mai ales domeniul relaţiilor noastre. Fiecare dintre noi trebuie să înveţe să discearnă ceea ce poate “să polueze” inima sa, să-şi formeze o conştiinţă dreaptă şi sensibilă, capabilă “să discearnă care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit” (Rom 12,2). Dacă este necesară o atenţie sănătoasă faţă de păstrarea creaţiei, faţă de puritatea aerului, apei şi hranei, cu atât mai mult trebuie să păstrăm curăţia a ceea ce avem mai preţios: inimile noastre şi relaţiile noastre. Această “ecologie umană” ne va ajuta să respirăm aerul curat care provine din lucrurile frumoase, din iubirea adevărată, din sfinţenie.

Odată v-am pus întrebarea: Unde este comoara voastră? Pe care comoară se odihneşte inima voastră? (cf. Interviu acordat câtorva tineri din Belgia, 31 martie 2014). Da, inimile noastre pot să se alipească de comori adevărate sau false, pot găsi o odihnă autentică sau să adoarmă, devenind leneşe şi toropite. Binele cel mai preţios pe care-l putem avea în viaţă este relaţia noastră cu Dumnezeu. Sunteţi convinşi de asta? Sunteţi conştienţi de valoarea inestimabilă pe care o aveţi în ochii lui Dumnezeu? Ştiţi că sunteţi iubiţi şi primiţi de el în mod necondiţionat, aşa cum sunteţi? Când această percepţie dispare, fiinţa umană devine o enigmă de neînţeles, tocmai pentru că faptul de a şti că suntem iubiţi de Dumnezeu în mod necondiţionat dă sens vieţii noastre. Vă amintiţi colocviul lui Isus cu tânărul bogat (cf. Mc 10,17-22)? Evanghelistul Marcu notează că Domnul şi-a îndreptat privirea spre el şi l-a îndrăgit (cf. v. 21), invitându-l apoi să-l urmeze pentru a găsi adevărata comoară. Vă urez, dragi tineri, ca această privire a lui Cristos, plină de iubire, să vă însoţească în toată viaţa voastră.

Perioada tinereţii este aceea în care îmboboceşte marea bogăţie afectivă prezentă în inimile voastre, dorinţa profundă a unei iubiri adevărate, frumoase şi mari. Câtă forţă există în această capacitate de a iubi şi de a fi iubiţi! Nu permiteţi ca această valoare preţioasă să fie falsificată, distrusă sau desfigurată. Asta se întâmplă când în relaţiile noastre intră instrumentalizarea aproapelui pentru propriile scopuri egoiste, uneori ca simplu obiect de plăcere. Inima rămâne rănită şi tristă ca urmare a acestor experienţe negative. Vă rog: nu vă fie frică de o iubire adevărată, ceea ce ne învaţă Isus şi ceea ce sfântul Paul schiţează astfel: “Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,4-8).

Invitându-vă să redescoperiţi frumuseţea chemării umane la iubire, vă îndemn şi să vă răzvrătiţi împotriva tendinţei răspândite de a banaliza iubirea, mai ales când se încearcă să fie redusă numai la aspectul sexual, desprinzând-o astfel de caracteristicile sale de frumuseţe, comuniune, fidelitate şi responsabilitate. Dragi tineri, “în cultura provizoriului, a relativului, mulţi predică faptul că important este «să te bucuri» de moment, că nu merită să te angajezi pentru toată viaţa, să faci alegeri definitive, «pentru totdeauna», pentru că nu se ştie ce rezervă ziua de mâine. Eu, în schimb, vă cer să fiţi revoluţionari, vă cer să mergeţi împotriva curentului; da, în asta vă cer să vă răzvrătiţi împotriva acestei culturi a provizoriului, care, în fond, crede că voi nu sunteţi în stare să vă asumaţi responsabilităţi, crede că voi nu sunteţi capabili să iubiţi cu adevărat. Eu am încredere în voi tinerii şi mă rog pentru voi. Să aveţi curajul de «a merge împotriva curentului». Şi să aveţi şi curajul să fiţi fericiţi” (Întâlnire cu voluntarii la ZMT din Rio, 28 iulie 2013).

Voi tinerilor sunteţi buni exploratori! Dacă vă lansaţi în descoperirea bogatei învăţături a Bisericii în acest domeniu, veţi descoperi că creştinismul nu constă într-o serie de interdicţii care sufocă dorinţele noastre de fericire, ci într-un proiect de viaţă capabil să fascineze inimile noastre!

3. … pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu

În inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei răsună încontinuu invitaţia Domnului: “Căutaţi faţa mea!” (Ps 27,8). În acelaşi timp trebuie să ne confruntăm mereu cu sărmana noastră condiţie de păcătoşi. Este ceea ce citim de exemplu în Cartea Psalmilor: “Cine va urca pe muntele Domnului? Cine se va ridica în locul său cel sfânt? Cel care are mâinile nepătate şi inima curată” (Ps 24,3-4). Dar nu trebuie să ne fie frică, nici să ne descurajăm: în Biblie şi în istoria fiecăruia dintre noi vedem că Dumnezeu este mereu cel care face primul pas. El e cel care ne purifică pentru ca să putem fi admişi la prezenţa sa.

Profetul Isaia, când a primit chemarea Domnului să vorbească în numele său, s-a înspăimântat şi a spus: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate” (Is 6,5). Şi totuşi Domnul l-a purificat, trimiţându-i un înger care a atins gura sa şi i-a spus: “Vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite!” (v. 7). În Noul Testament, când pe lacul Genezaret Isus i-a chemat pe primii săi discipoli şi a săvârşit minunea pescuirii miraculoase, Simon Petru a căzut la picioarele sale spunând: “Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un păcătos” (Lc 5,8). Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni” (v. 10). Şi când unul dintre discipolii lui Isus i-a cerut: “Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”, Învăţătorul a răspuns: “Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl” (In 14,8-9).

De aceea invitaţia Domnului de a-l întâlni este adresată fiecăruia dintre voi, în orice loc şi situaţie s-ar afla. E suficient “a lua decizia de a se lăsa întâlnit de el, de a-l căuta în fiecare zi fără încetare. Nu există motiv pentru care cineva să poată crede că această invitaţie nu este pentru el” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 3). Toţi suntem păcătoşi, avem nevoie să fim purificaţi de Domnul. Dar e suficient a face un mic pas spre Isus pentru a descoperi că el ne aşteaptă mereu cu braţele deschise, îndeosebi în Sacramentul Reconcilierii, ocazie privilegiată de întâlnire cu milostivirea divină care purifică şi recreează inimile noastre.

Da, dragi tineri, Domnul vrea să ne întâlnească, să se lase “văzut” de noi. “Şi cum?” – mă veţi putea întreba. Şi sfânta Tereza de Avila, născută în Spania chiar în urmă cu 500 de ani, deja de mică le spunea părinţilor săi: “Vreau să-l văd pe Dumnezeu”. Apoi a descoperit calea rugăciunii ca “un intim raport de prietenie cu Acela de care ne simţim iubiţi” (Cartea vieţii, 8, 5). Pentru aceasta vă întreb: voi vă rugaţi? Ştiţi că puteţi vorbi cu Isus, cu Tatăl, cu Duhul Sfânt, aşa cum se vorbeşte cu un prieten? Şi nu un prieten oarecare, ci prietenul vostru cel mai bun şi de încredere! Încercaţi să faceţi asta, cu simplitate. Veţi descoperi ceea ce un ţăran din Ars îi spunea sfântului paroh din satul său: când sunt în rugăciune în faţa tabernacolului, “eu îl privesc şi el mă priveşte” (Catehismul Bisericii Catolice, 2715).

Încă o dată vă invit să-l întâlniţi pe Domnul citind frecvent Sfânta Scriptură. Dacă încă nu aveţi obişnuinţa, începeţi de la Evanghelii. Citiţi în fiecare zi un text. Lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească inimilor voastre, să lumineze paşii voştri (cf. Ps 119,105). Veţi descoperi că Dumnezeu poate fi “văzut” şi pe faţa fraţilor, în special cei mai uitaţi: săracii, înfometaţii, însetaţii, străinii, bolnavii, cei închişi (cf. Mt 25,31-46). Aţi avut vreodată această experienţă? Dragi tineri, pentru a intra în logica Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să ne recunoaştem săraci cu săracii. O inimă curată este în mod necesar şi o inimă despuiată, care ştie să se înjosească şi să împărtăşească propria viaţă cu cei mai nevoiaşi.

Întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune, prin citirea Bibliei şi în viaţa fraternă vă va ajuta să-l cunoaşteţi mai bine pe Domnul şi pe voi înşivă. Aşa cum s-a întâmplat discipolilor din Emaus (cf. Lc 24,13-35), glasul lui Isus va face să ardă inimile voastre şi se vor deschide ochii voştri pentru a recunoaşte prezenţa sa în istoria voastră, descoperind astfel proiectul de iubire pe care el îl are pentru viaţa voastră.

Unii dintre voi simt sau vor simţi chemarea Domnului la căsătorie, să formeze o familie. Astăzi mulţi cred că această vocaţie “nu este la modă”, dar nu e adevărat! Tocmai pentru acest motiv, întreaga comunitate eclezială trăieşte o perioadă specială de reflecţie despre vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană. În afară de asta, vă invit să luaţi în considerare chemarea la viaţa consacrată sau la preoţie. Cât de frumos este să vezi tineri care îmbrăţişează vocaţia de a se dărui pe deplin lui Cristos şi slujirii Bisericii sale! Întrebaţi-vă cu suflet curat şi să nu vă fie frică de ceea ce vă cere Dumnezeu! Pornind de la “da”-ul vostru la chemarea Domnului veţi deveni noi seminţe de speranţă în Biserică şi în societate. Nu uitaţi: voinţa lui Dumnezeu este fericirea noastră!

4. În drum spre Cracovia

“Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8). Dragi tineri, cum vedeţi, această fericire atinge foarte de aproape existenţa voastră şi este o garanţie a fericirii voastre. De aceea vă repet încă o dată: să aveţi curajul de a fi fericiţi!

Ziua Mondială a Tineretului din acest an conduce la ultima etapă a drumului de pregătire spre următoarea maree întâlnire mondială a tinerilor la Cracovia, în 2016. Chiar în urmă cu treizeci de ani, sfântul Ioan Paul al II-lea a instituit în Biserică Zilele Mondiale ale Tineretului. Acest pelerinaj al tinerilor prin continente sub conducerea succesorului lui Petru a fost cu adevărat o iniţiativă providenţială şi profetică. Să-i mulţumim împreună Domnului pentru roadele preţioase pe care ea le-a adus în viaţa atâtor tineri pe toată planeta! Câte descoperiri importante, mai ales aceea a lui Cristos cale, adevăr şi viaţă, şi a Bisericii ca o familie mare şi primitoare! Câte schimbări de viaţă, câte alegeri vocaţionale au provenit din aceste adunări! Sfântul pontif, patron al ZMT, să mijlocească pentru pelerinajul nostru spre Cracovia sa. Şi privirea maternă a sfintei Fecioare Maria, cea plină de har, toată frumoasă şi toată curată, să ne însoţească pe acest drum.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia