fraternitate

Cateheza papei Francisc prezentată la tradiționala audiență generală de miercuri, 18 februarie 2015, în Piața Sfântul Petru:

”Dragi frați și surori,
În drumul nostru de cateheze dedicate familiei, după ce am considerat rolul mamei, al tatălui și al fiilor, astăzi este rândul fraților. «Frate» și «soră» sunt cuvinte pe care creștinismul le iubește mult. Și, grație experienței familiale, sunt cuvinte pe care le înțeleg toate culturile și toate epocile.

Legătura fraternă are un loc special în istoria poporului lui Dumnezeu, care primește revelația sa în miezul experienței umane. Psalmistul cântă frumusețea legăturii fraterne: «Iată, cât de frumos și plăcut este ca frații să trăiască împreună!» (Ps 132,1). E adevărat, fraternitatea este frumoasă! Isus Cristos a dus la plinătate și experiența umană de a fi frați și surori, asumând-o în iubirea trinitară și potențând-o în așa fel încât să meargă dincolo de legăturile de rudenie și să depășească orice zid de înstrăinare.

Știm că atunci când raportul fratern se ruinează, când se distruge această legătură dintre frați, se deschide calea unor experiențe dureroase de conflict, trădare și ură. Relatarea biblică despre Cain și Abel constituie exemplul acestui rezultat negativ. După uciderea lui Abel, Dumnezeu îl întreabă pe Cain: «Unde este Abel, fratele tău?» (Gen 4,9a). Este o întrebare pe care Domnul continuă să o repete fiecărei generații. Și din nefericire, în fiecare generație, nu încetează să se repete și răspunsul dramatic al lui Cain: «Nu știu. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?» (Gen 4,9b). Când se rupe legătura dintre frați, devine un lucru urât și rău pentru omenire. Chiar și în familie, câți frați s-au certat pentru mărunțișuri sau pentru o moștenire și nu-și mai vorbesc unul altuia, nu se mai salută! Fraternitatea este un lucru mare. Și când te gândești că și unul și celălalt, toți frații au locuit în sânul aceleiași mame vreme de nouă luni, au luat trup din trupul mamei! Nu poți să rupi fraternitatea! Cunoaștem cu toții familii în care frații sunt despărțiți, care s-au certat: să ne gândim la aceste familii și să-i cerem Domnului pentru aceste familii – poate sunt cazuri chiar în familia noastră – ca Domnul să ne ajute să-i reunim pe frați, să refacem familia. Fraternitatea nu trebuie să fie întreruptă și când se rupe, se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Cain și Abel. Când Domnul îl întreabă pe Cain unde era fratele său, acesta îi răspunde: «Nu știu, nu mă interesează ce e cu fratele meu». Este un lucru urât, e foarte dureros să auzi aceste cuvinte. Să ne rugăm întotdeauna în rugăciunile noastre pentru frații care s-au despărțit”.

Legătura de fraternitate care se formează în familie între fii, dacă are loc într-un climat de educare la deschiderea față de alții, este marea școală de libertate și pace. În familie, între frați se învață conviețuirea umană, cum trebuie să conviețuim în societate. Poate că nu suntem întotdeauna conștienți dar familia este cea care introduce fraternitatea în lume! Pornind de la această primă experiență de fraternitate, nutrită de afecțiune și de educația din familie, stilul fraternității se iradiază ca o promisiune asupra întregii societăți și asupra raporturilor dintre popoare.

Binecuvântarea pe care Dumnezeu, în Isus Cristos, o revarsă asupra acestei legături de fraternitate, o lărgește la dimensiuni de neînchipuit, făcând-o capabilă să depășească orice diferență de națiune, limbă, cultură și chiar de religie. Gândiți-vă ce devine legătura dintre oameni, chiar foarte diferiți între ei, când unul spune despre un altul: «Este ca un frate sau ca o soră pentru mine». E frumos! De altfel, istoria ne-a arătat îndeajuns că chiar și libertatea și egalitatea, fără fraternitate, se pot umple de individualism și conformism, chiar de interese.

Fraternitatea în familie are o strălucire deosebită când vedem grija, răbdarea, afecțiunea cu care sunt înconjurați frățiorul și surioara mai slabi, bolnavi, sau purtători de handicap. Frații și surorile care fac aceasta sunt foarte mulți, în toată lumea, și poate că nu prețuim îndeajuns generozitatea lor. Și când frații sunt mulți în familie – astăzi, am salutat o familie, aici, care are nouă copii – cel mai mare sau cea mai mare îl ajută pe tata, pe mama, să se îngrijească de cei mai mici. E frumos acest lucru, acest ajutor între frați!

A avea un frate, o soră care ține la tine, este o experiență puternică, incomparabilă, nu poate fi înlocuită cu nimic. Același lucru se întâmplă pentru fraternitatea creștină. Cei mai mici, cei mai slabi, cei mai săraci trebuie să ne impresioneze, au «dreptul» să ne răpească sufletul și inima. Da, ei sunt frații noștri și ca atare trebuie să-i iubim și să-i tratăm. Când se întâmplă aceasta, când cei săraci sunt ca de casă, însăși fraternitatea noastră creștină prinde din nou viață. Creștinii, de fapt, merg în întâmpinarea celor săraci și slabi nu pentru a se supune unui program ideologic, ci pentru că exemplul și cuvântul Domnului ne spune că toți suntem frați. Acesta este principiul iubirii și al oricărei dreptăți între oameni.

Înainte de a încheia, mai am doar câteva rânduri, vă sugerez un lucru. În tăcere, fiecare dintre noi, să ne gândim acum la frații noștri, la surorile noastre. Să ne gândim în tăcere și în tăcerea inimii să ne rugăm pentru ei. Să facem o clipă de tăcere. Prin această rugăciune i-am adus pe toți frații și surorile noastre, cu gândul, cu inima, aici, în Piața Sfântul Petru, ca să primească binecuvântarea. Vă mulțumesc!

Astăzi, mai mult ca niciodată, e necesar să repunem fraternitatea în centrul societății noastre tehnocratice și birocratice: atunci și libertatea și egalitatea vor dobândi justa lor intonație. De aceea, să nu lipsim pe negândite familiile noastre, din supunere sau din teamă, de frumusețea unei ample experiențe fraterne de fii și fiice. Și să nu ne pierdem încrederea în amploarea orizontului pe care credința este în măsură să o scoată din această experiență, luminată de binecuvântarea lui Dumnezeu. Vă mulțumesc!”.

Exprimaţi-vă opinia