Eminescu

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Poveste de suflet – de ziua lui Mihai Eminescu

Numai un suflet cu adevărat mare intuieşte măreţia unui alt suflet. Numai cine creşte, înfloreşte şi rodeşte trăgându-şi seva din pământul patriei sale şi aerul din soarele ţării sale, intuieşte adevăratul suflet al altui popor.

Când sfântul Ioan Paul al II-lea a sărutat pământul României, “ca şi cum aş săruta mâna mamei, fiindcă patria este mama noastră pe pământ” şi a gustat din pâinea şi sarea noastră, a fost ca şi cum s-ar fi întors acasă la străbunicii săi, din a patra şi a cincea sa generaţie.

Preşedintele Emil Constantinescu relatează că, la sosirea pe aeroport, în timp ce Sfântul Părinte citea în limba română mesajul de răspuns, a observat că alături mesajul era scris şi în limba polonă. Mai târziu, întrebându-l de ce nu l-a scris, de exemplu, în limba franceză, Sfântul Părinte a răspuns: “Limba franceză este o limba a mea de comunicare, vorbesc franceza încă din copilărie, dar limba poloneză este limba mea de suflet. Am dorit ca acest mesaj pentru români să treacă prin sufletul meu1.

Mergând cu sufletul său spre noi: aşa a intuit sfântul Ioan Paul al II-lea sufletul neamului nostru, exprimat în persoana lui Mihai Eminescu. Şi l-a apreciat nu numai în calitate de poet, prozator, jurnalist, dar şi de creştin şi patriot.

“Din această catedrală gândul meu nu poate să nu zboare spre Blaj. Sărut în chip spiritual acel pământ de martiriu şi îmi însuşesc mişcătoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se referă la el: «Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să-l pot vedea»2 (…) Acea unire3 purta cu sine ecoul a secole de istorie şi de cultură ale poporului român. Acestei istorii şi culturi, tocmai acea unire le-a adus o contribuţie de mare semnificaţie, cum arată şcoala născută în acel Blaj, pe care acelaşi Eminescu l-a salutat nu întâmplător, ca «mica Romă»”4.

Când, după Revoluţie, România era prezentată în mass-media internaţională drept o ţară de hoţi, handicapaţi şi ţigani, iată că sfântul Ioan Paul al II-lea a vorbit în limba română, elogiind istoria “străvechiului şi nobilului5 nostru popor, istoria şi cultura unei “naţiuni răstignite pe crucea credinţei sale“. La omilia de la Liturghia catolică din Parcul Izvor (9 mai 1999) şi apoi, la 12 mai 1999, la audienţa generală din Piaţa “Sfântul Petru”, sfântul Ioan Paul al II-lea a recitat versurile “Rugăciunii” către Fecioara Maria, scrise de Mihai Eminescu. Şi le-a recitat în limba română!

Un suflet cald şi bun, o inteligenţă ieşită din comun şi o înţelepciune divină au sesizat, prin toate vicisitudinile istoriei, sufletul constant şi imposibil de ucis al poporului nostru, înălţat în opera lui Mihai Eminescu.

Aici, în mireasma “Grădinii Maicii Domnului”, Sfântul Ioan Paul al II-lea întâlnise sufletul nostru.

Şi l-a omagiat.

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
1 Cf. http://www.radiomaria.ro/news_102_ro.php, interviu realizat de Claudiu Ardelean.
2 Omilia la Liturghia greco-catolică, Bucureşti, catedrala “Sfântul Iosif”, 8 mai 1999.
3 Se referă la Biserica Greco-Catolică.
4 Omilia la Liturghia greco-catolică, Bucureşti, catedrala “Sfântul Iosif”, 8 mai 1999.
5 Cuvântul adresat mulţimii din faţa catedralei patriarhale, 7 mai 1999.

Exprimaţi-vă opinia