07.01.2015, Roma (Catholica)pius12

 

Mesajul pe care doreşte Papa Francisc să îl transmită cu anunţarea opţiunilor sale pentru noii Cardinali a fost clar şi răspicat, necerând vreo interpretare. Internaţionalizarea Colegiului Cardinalilor a avut un precedent în marele Consistoriu convocat de Papa Pius al XII-lea în februarie 1946, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial. Acest Pontif, care nu mai crease nici un Cardinal în primii şase ani de pontificat, a numit deodată 32. A fost cea mai mare serie de Cardinali creată vreodată în istoria Bisericii, iar recordul a fost păstrat până la consistoriul din 2001 convocat de Papa Ioan Paul al II-lea.

Cu siguranţă nu a fost uşor pentru Papa Pius al XII-lea să facă lista noilor Cardinali, dat fiind că nu era adeptul deciziilor de moment ci tindea să îşi ia timp îndelung, cântărind argumentele pro şi contra. „Mi-a vorbit despre crearea de noi Cardinali de mai multe ori”, amintea pr. Wilhelm Heinrich, unul dintre secretarii Papei Pius al XII-lea, în declaraţie din procesul de beatificare a lui Pacelli. „Considera întreg procesul ca apăsător şi îngrijorător, iar alegerea Cardinalilor nu i-a fost uşoară. S-a tot gândit pe cine să numească, a cerut sfaturi şi s-au adus schimbări substanţiale listei iniţiale de nume. Mi-a mărturisit că toate acestea i-au provocat îngrijorări ce l-au marcat săptămâni, chiar şi noaptea în vis.”

Prima decizie pe care Papa trebuia să o ia era legată de numărul de Cardinali care să compună Colegiul Sacru. Trebuia el să crească limita fixată de Papa Sixtus al V-lea în 1586 prin constituţia „Postquam verus”? Papa Pius al XII-lea a decis să nu se atingă de această limită: o va face succesorul său. Dar ce îl tulbura puternic, legat de numirile de Cardinali, erau analiza abilităţile şi meritele fiecărui candidat. Nu a acceptat ca Nunţii de primă mână să devină Cardinali pur şi simplu pentru că ocupă un anumit sediu. Era de aceeaşi opinie când era vorba de scaunele conduse în mod tradiţional de Cardinali, aşa numitele sedii cardinalate. Apoi mai trebuia să ţină cont de un factor: creşterea Bisericii în naţiuni considerate cândva de misiune. Drept urmare doar 4 din cei 32 de noi Cardinali creaţi în acel Consistoriu post-război au fost italieni, tot atâţia reprezentând SUA, trei Franţa, trei Germania şi trei Spania; din restul de 15, două berete au mers în Brazilia şi câte una în Argentina, Armenia, Australia, Canada, Chile, China, Cuba, Anglia, Mozambic, Olanda, Peru, Polonia şi Ungaria.

Aceasta a fost astfel prima internaţionalizare reală a Colegiului Cardinalilor. Printre noii Cardinali erau doi Episcopi germani care se distinseseră prin eforturile lor împotriva nazismului: von Preysing de Berlin şi von Galen de Munchen. Ambii erau păstori ai unor Dieceze care nu fuseseră în mod tradiţional conduse de Cardinali. Şi alţi preoţi care au jucat un rol cheie în lupta împotriva nazismului şi antisemitismului au primit însemnele purpurii: de exemplu Adam Sapieha de Cracovia, Jules-Géraud Saliège de Toulouse, şi Johannes de Jong de Utrecht. În Conclavul din 1939, care l-a ales pe Papa Pius al XII-lea, aproape jumătate dintre Cardinali erau membri ai Curiei Romane. Acest procent a scăzut la 25% în Consistoriul din 1946, dar a crescut din nou în anii şi pontificatele ce au urmat.

În fine, nu trebuie uitat că Papa Benedict al XVI-lea, care a luat decizia surprinzătoare de a se retrage din pontificat, în noiembrie 2012 a ţinut ultimul Consistoriu, când a dat însemnele purpurii la şase noi Cardinali, nici unul dintre ei din Curie (americanul James Harvey a devenit apoi Arhipreot al Bazilicii San Paolo). În listă, alături de Harvey, erau şi Patriarhul libanez Béchara Boutros Raï, Arhiepiscopul Major siro-malankarez Baselios Cleemis Thottunkal de Trivandrum, din India, Arhiepiscopul John Olorunfemi Onaiyekan de Abuja, Nigeria, Arhiepiscopul Rubén Salazar Gómez de Bogotá, Columbia, şi Arhiepiscopul Luis Antonio Tagle de Manila, Filipine.

Cu acea ocazie, Papa Benedict al XVI-lea a decis să lase pe dinafară mai mulţi candidaţi din scaune tradiţional conduse de Cardinali, un exemplu fiind conaţionalul său, Cardinalul Gerhard Ludwig Müller, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Al doilea Consistoriu din 2012, ultimul al Papei Ratzinger, a urmat celui din februarie, când mulţi dintre membrii Curiei Romane au devenit Cardinali. (după Vatican Insider)

Exprimaţi-vă opinia