1. Sfântul Efrem, diaconul, în Comentariu despre Diatessaron (cap.18,15-17) ne spune: „El ne-a ascuns aceasta ca să veghem şi ca fiecare dintre noi să considere că aceasta ar putea avea loc în timpul vieţii sale. Dacă ar fi revelat timpul când va veni, venirea sa ar fi fost ceva banal, iar popoarele şi veacurile, când s-ar fi descoperit, nu l-ar mai fi dorit. El a spus că va veni, dar nu a spus când va veni… Venirea sa ultimă este, de fapt, asemănătoare celei dintâi… Cum putea să-i fie ascuns lui ceea ce el însuşi a stabilit, el care a descris şi semnele venirii sale? A scos în evidenţă aceste semne pentru ca, încă din prima zi, toate popoarele şi veacurile să considere că venirea lui Cristos ar avea loc în timpul lor. Vegheaţi, pentru că, atunci când trupul doarme, suntem dominaţi de natură, iar activitatea noastră nu mai este condusă de voinţă, ci de impulsul naturii. Şi când asupra sufletului domneşte o grea toropeală, cum ar fi meschinăria şi tristeţea, atunci este duşmanul cel care îl domină şi îl determină să facă ceea ce nu vrea. Forţa domină natura, iar duşmanul sufletul. De aceea, vegherea pe care a poruncit-o Domnul nostru este prescrisă pentru ambele: pentru trup, ca să nu cadă într-un somn adânc, şi pentru suflet, ca să nu cadă în toropeală şi timiditate…” epifanie

2. Domnul este „cel care vine”, şi acesta este motivul pentru care trebuie să veghem şi să aşteptăm. Trebuie să aşteptăm revelaţia lui. El se va manifesta. Revelaţia înseamnă descoperirea a ceva necunoscut, ne-ascunderea. Manifestarea implică şi transfigurare: este epifanie. Putem să începem această meditaţie pornind de la cap. 60 din Isaia.

3. Domnul a spus că va veni ca un hoţ. Trebuie să fim atenţi şi să facem ceea ce trebuie. Poate să ne ajute Mt 24,42 şi Mt 25,1 şi urm. Fecioarele putea să doarmă, dar astfel încât să fie gata la cel mai mic semn. Marcu (13,33-37) ne atrage atenţia să avem grijă la uşă.

4. Există o veghe activă. Ni se cere să facem anumite lucruri şi să nu facem altele. Din această veghe atentă ia naştere credinţa. Necredinciosul pune stăpânire pe lucrul încredinţat, ori pentru propriul folos, (Mt 21,33-46), ori din lene şi proastă administrare (Mt 25,14-30). Servitorul credincios şi cel necredincios (Mt 24,45).

5. Lipsa veghii şi necredinţa merg împreună. Se hrănesc reciproc. Nu se acceptă invitaţia Domnului pentru că inima este înclinată înspre propria-i judecată, spre propriul spaţiu interior, spre propria afacere. Invitaţii la nuntă preferă propriul ospăţ. Şi cel care este necredincios joacă la două capete: merge la ospăţ dar îşi păstrează haina (posibilitatea) ca să nu fie acolo (Mt 22,1-4).

6. Există însă o veghe care este mai mult decât simpla atenţie: veghea răbdătoare. Trebuie să mergem la Scriptură ca să-i vedem pe bărbaţii drepţi, pe femeile evlavioase şi pe poporul credincios lui Dumnezeu având această speranţă răbdătoare. Ioan Botezătorul care îl întreabă pe Isus dacă el este cel pe care îl aşteptau (Mt 11,3), sau Iosif din Arimateea care aştepta (Mc 15,43), sau Simeon (Lc 2,25) sau poporul căruia îi vorbeşte Ana (Lc 2,38) şi care aşteaptă (Lc 3,15). Trebuie să ne întrebăm dacă veghea noastră are această doză de speranţă răbdătoare. Potrivit cu aşteptarea şi speranţa mea (Fil 1,20), sau creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu (Rom 8,19) tânjind la răscumpărarea trupului nostru (8,23), aşteptăm cu răbdare (8,25). Această aşteptare are darul de a grăbi venirea împărăţiei lui Dumnezeu, şi astfel sfântul Petru ne zice: aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, şi ne sfătuieşte: întrucât aşteptaţi acestea, străduiţi-vă să fiţi găsiţi în pace, fără cusur şi fără prihană (2Pt 3,12-14).

7. Scriptura ni-l prezintă pe Dumnezeu însuşi dorind şi aşteptând convertirea noastră (2Pt 3,8-9). Să tânjeşti la manifestarea lui Dumnezeu înseamnă să ieşi în întâmpinarea dorinţei sale părinteşti. Pentru noi este implicată o capacitate de aşteptare doritoare şi răbdătoare, grijulie şi credincioasă, care-şi găseşte manifestarea în rugăciune şi în examinarea zilnică a conştiinţei. Implică să aştepţi manifestarea sa (Iac 5,7-9). Este o dorinţă arzătoare cu privire la venirea sa (2Tim 4,8); este aşteptarea marelui Dumnezeu Isus Cristos (Tit 2,13). Să-l aştepţi pe Cristos, manifestarea lui Cristos, nu altceva.

8. Prin urmare comunitatea îl roagă pe Dumnezeu să se reveleze (Num 6,25; 1Cor 16,22; Ap 22,20). Cere să e manifeste acel ce s-a manifestat o dată pentru totdeauna, umilit şi glorios pentru mine. Această cerere ne trimite la speranţă.

Rugăciune 

Acesta este ceasul la care vii,

Mirele meu, pe neaşteptate,

când îi pofteşti pe cei ce veghează

şi îi uiţi pe cei care dorm.

Suntem pregătite, Mire,

atunci când vei veni,

iar inima veghează

în timp ce ochii dorm.

Dă-ne un loc la masa ta

Iubire ce vii pe timp de noapte

înainte ca noaptea să se termine

şi uşa să se închidă. Amin.

 

Sursa: Jorge Maria Bergoglio, Minte deschisă, Inimă Credincioasă, Pauline 2014.

Exprimaţi-vă opinia