ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT (19)

Publicatla 9 December 2014

ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

 

19. Când ești consolat (ES 323)

 

 

REGULA A ZECEA. Când ești consolat, gândește-te cum te vei afla în dezolarea care va veni după aceea și adună noi puteri pentru atunci (E.S. nr 323).

 

În consolare, ce să gândeşti? În loc de a te legăna şi a te cuibări în ea, gândeşte-te ce vei face în dezolarea care sigur va urma.

 

Consolarea şi amintirea ei îţi sunt de folos pentru a merge înainte şi în momentele de obscuritate. Credinţa însăşi este amintirea a ceea ce Dumnezeu a făcut, ceea ce devine claritate şi forţă interioară pentru a citi şi a înfrunta pozitiv realitatea, în lumina promisiunii sale.

 

Să nu crezi că ai ajuns deja la capăt. Îţi rămâne încă un drum lung de făcut. Pentru aceasta îţi este dată pâinea (cf. 1Rg 19, 8). Darurile nu-ţi sunt date pentru a te complăcea, aşa cum fac anumite persoane spirituale, care atât de mult preţuiesc şi ar vrea să vadă preţuite propriile daruri şi virtuţi, mai ales umilinţa şi modestia!

 

Consolările nu sunt un bun de consum – vai de consumismul de senzaţii, fie ele spirituale sau nu! –, ci un mijloc de producţie. Cu ele trebuie să înveţi să-i slujeşti lui Dumnezeu; şi pentru iubirea lui, nu pentru ceea ce el îţi dă.

 

Iubirea noastră nu trebuie să fie plătită: am fi nişte prostituate. Bucuriile spirituale nu ne sunt date pentru plăcerea noastră, ci pentru a-i plăcea Lui. Multe persoane spirituale, grupuri de rugăciune, creştine sau nu, caută în experienţa religioasă propriile lor senzaţii. Acesta nu trebuie să fie niciodată scopul rugăciunii. Este numai un mijloc – de altfel, ambiguu – pe care Dumnezeu îl dă când, cum şi dacă crede de cuviință. Niciodată nu poate fi căutat în sine, sau de-a dreptul pretins; întotdeauna va fi sustras, mai devreme sau mai târziu.

 

Persoanele care caută consolări nu sunt „oameni spirituali”, ci „animale spirituale”, cum s-a spus deja. Asemenea animalelor, urmează instinctul plăcerii şi nu dorinţa iubirii.

 

Consolarea îţi este dată pentru a-ți încărca bateriile şi a aduna energii în lupta ta zilnică împotriva răului, pentru a-l iubi şi a-l sluji mai bine pe Domnul. A te împroprietări de ea, fără a te servi de ea pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi a-l ajuta pe aproapele, este păcatul la care eşti cel mai expus. De aceea, Dumnezeu îţi face puţine daruri până când nu devii umil: le-ai folosi pentru a te lăuda. Răul, de la Adam încoace constă în a te face stăpân pe darurile lui Dumnezeu. A se folosi de bine pentru a face răul este păcatul originar, care originează orice păcat – lucru comun şi puţin original.

(cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

 

 

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

                                                                                       

  • În momentele de consolare ce fel de gânduri te încearcă?
  • Când ești în consolare, te gândești că va urma o stare de dezolare?
  • Consoalea experimentată te-a ajutat să aduni noi puteri pentru momentele de încercare?
  • Te gândești uneori cu ce scop îți oferă Dumnezeu darurile sale spirituale?
  • Cei care caută consolări nu sunt „oameni spirituali”, ci „animale spirituale”; de ce?
  • De ce revarsă Dumnezeu darurile sale asupra celui umil?
  • În ce mod mă pot folosi de darurile lui Dumnezeu pentru a face rău? Și atunci mai sunt ele daruri?

 

 


MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:

 

Gen 41, 1 ș.u.: Iosif îl sfătuiește pe Faraon, care visase şapte vaci grase şi şapte slabe, să adune în timp de belşug pentru timpul de secetă care urma să vină.

Ez 16: istoria Israelului este citită, în mod simbolic, ca o tentativă de a se înstăpâni şi a se mândri de darurile Domnului, uitându-l pe el care dăruieşte.

Dt 8, 7-20: ispita „posedării” pământului făgăduit este calea exilului. Este o repetare a păcatului lui Adam, care îl purtase din grădină în deşert.

 

 

OBSERVĂ:

Care este tendința ta spontană în timpul consolării, atât la nivel de rugăciune cât și în relația cu aproapele.

 

 

ROAGĂ-TE:

Să n-ai tendința de a te face stăpân asupra darurilor lui Dumnezeu, ci de a le folosi după voința sa și pentru lauda Lui.

——————————————————-

bunvest 19

Exprimaţi-vă opinia