Anul Vieții Consacrate

 

Din documentele Magisteriului:

Perfectae Caritatis, Vita Consecrata, Rallegratevi, Evangelii Gaudium, Svegliate il mondo!

 

Chemarea la viața consacrată

Când Dumnezeu vrea să cheme pe cineva la viața consacrată îl pregătește pentru alegeri generoase în slujirea Lui, în Isus Cristos; de aceea îi oferă posibilitatea unei cunoașteri intime a Domnului, care pentru el s-a făcut om, a murit și a înviat, ca să-l iubească mai mult și să-l urmeze mai îndeaproape. Inima plină de Dumnezeu și de recunoștință simte dorința de a răspunde cu generozitate Iubirii Lui, prin împărtășirea cu ceilalți a cunoașterii și iubirii nemărginite pe care a găsit-o.

 

Viața consacrată, un dar

Viața consacrată este un dar al lui Dumnezeu Tatăl pentru Biserică, oferit acesteia prin intermediul Spiritului Sfânt. În inima Bisericii ea exprimă elementul decisiv pentru misiune: relația de intimitate cu Dumnezeu. Ea presupune o adeziune totală la o chemare, care poartă pecetea crucii și cere să fie trăită cu fidelitate și credință.

 

Viața consacrată și crucea

Viața consacrată menține vie, în Biserică, conștiința potrivit căreia „crucea este o manifestare a supra-abundenței iubirii a lui Dumnezeu revărsată în mod continuu peste întreaga lume”; de aceea, afirmă papa Francisc, «Când persoanele consacrate, și creștinii în general, umblă fără Cruce, când construiesc fără Cruce și când mărturisesc un Cristos fără Cruce, nu pot fi numiţi discipoli ai Domnului”, nici nu pot savura roadele mântuirii.

 

Intimitate și misionarism

Misionarismul vine numai prin participarea la misterul pascal, care este dimensiunea calificantă şi esenţială a întregii vieți ecleziale şi a vieții consacrate. De fapt, în măsura în care persoana consacrată trăiește o viață dedicată Tatălui (cf. Lc 2,49), centrată pe Cristos, mort și înviat (cf. In 15,16) și însuflețit de Spiritul Sfânt (cf. Lc 24,49), cooperează în mod eficace la misiunea Domnului Isus (cf. In 20,21); o misiune trăită cu fidelitate creativă și deschisă către inspirația divină.

Numai cel care l-a întâlnit pe Domnul, cel care a trăit experiența iertării și mântuirii Lui și îl urmează cu fidelitate, poate fi un adevărat mesager al bucuriei, un adevărat misionar.

De aici necesitatea, pentru persoana consacrată, de a trăi înt-o relație de intimitate cu Isus pentru a dobândi o privire contemplativă asupra istoriei, care le permite să vadă prezența și acțiunea Spiritului Sfânt, chiar și pe chipurile desfigurate ale omului și în contextele cele mai întunecate și conflictuale, ca să fie acolo un misionar purtător de lumină, de speranță și de bucurie.


Viața consacrată și voturile

Persoana consacrată pecetluiește, prin legătura voturilor, o relație unică și personală cu Dumnezeu; prin această radicalitate ea „mărturisește, favorizează și susține drumul oricărui creștin, spre atingerea perfecțiunii și spre o rechemare asupra naturii escatologice a vieții”.

Prin iubirea revărsată în inimile lor de către Spiritul Sfânt (cf. Rom 5,5) și prin legătura voturilor, persoanele consacrate alcătuiesc „un singur trup și un singur suflet” (Fapte 4,32), astfel viața lor, în care totul este pus în comun, devine locul unde ele se pot bucura nu doar de darurile propri, care se înmulțesc prin dăruire, ci și de darurile celorlalți.

 

Viața de caritate

Dorința de frumos a lui Dumnezeu face ca persoanele consacrate să se îngrijească de imaginea divină deformată de pe chipurile fraților și surorilor; chipuri desfigurate de păcat, de foame, de dispreț, de marginalizare și de exploatarea de orice fel, pentru a le reda adevărata lor înfățișare de copii ai lui Dumnezeu.

Prin această preocupare, persoanele consacrate arată că divina caritate este fundamentul și izvorul iubirii lor gratuite. De fapt, cel care îl iubește pe Dumnezeu, Tatăl tuturor, nu poate să nu-i iubească şi pe semenii săi, în care recunosc atâția frați și surori; din această dragoste ia naștere impulsul lor misionar ad gentes.

 

Simțul Bisericii

Persoanele consacrate trăiesc şi simțul adevărat al Bisericii, prin participarea lor deplină la viața eclezială, prin ascultarea de păstori, în special de Pontiful Roman.

În acest orizont de iubire pentru Sfânta Biserică se înțelege devoțiunea Sf. Francisc de Assisi pentru «Domnul Papa», întreprinderea filială a Sf. Ecaterina de Siena pentru «dulcele Cristos de pe pământ», ascultarea apostolică şi simțul Bisericii al Sf. Ignațiu de Loyola și bucuroasa profesiune de credință a Sf. Tereza a lui Isus.

 

Viața consacrată și intimitatea sponsală

Viața consacrată „exprimă în mod elocvent esența intimă și sponsală a Bisericii”, din care vine impulsul și puterea de a vesti Evanghelia în lumea întreagă, punând în joc întreaga ființă, pentru ca ceilalți să aibă viață și s-o trăiască cu speranță și bucurie. Tocmai această privire contemplativă asupra Bisericii îl face pe Ignațiu să spună: „Să fim cu sufletul pregătit pentru a asculta în toate de adevărata mireasă a lui Cristos, Domnul nostru, care este mama noastră, Sfânta Biserică”.

 

O viață mereu reformată

Persoana consacrată în care a fost revărsată cu prisosință dragostea lui Dumnezeu prin Spiritul Sfânt (cf. Rom. 5,5) și care se hrănește în continuare din Cuvântul Domnului și din sacramentele Bisericii, nu are dreptul să se conformeze după chipul veacului acestuia ci, prin înnoirea minții, este chemată să se deosebească și să trăiască după voința lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită (cf. Rom. 12.2). Acest fapt comportă o continuă reformă a vieții conform persoanei lui Cristos, prin dezbrăcarea de omul cel vechi, precum și o reînnoire de sine, prin discernamânt, prin exercițiul smereniei și al ascultării; numai astfel se poate realiza chemarea proprie și se poate tinde la înălțimea staturii plinătății lui Cristos (cf. Ef. 4,15).

 

Îndemnurile Sf. Părinte Papa Francisc: Treziţi lumea! Treziţi lumea!

Papa Francisc cere persoanelor consacrate să menţină vie identitatea și carisma proprie, „privind trecutul cu recunostinţă”, „trăind prezentul cu pasiune”, prin trăirea Evangheliei în plinătate şi în spiritul comuniunii; „îmbraţisând viitorul cu speranță”, fără a se lăsa descurajaţi de greutăţile pe care viaţa cosacrată le comportă, începând cu lipsa de vocaţii.

Le mai cere sa transmită bucuria şi fericirea credinţei lor prin comunităţi vii, unde se trăieşte după logica Evangheliei: a rugăciunii şi a recunostinţei, a darului şi a fratenităţii, a diversităţii şi a iubirii reciproce. Comunităţi care favorizează întâlnirea personală cu Isus, animate de un sincer spirit misionar, care merg cu entuziasm pe străzile oamenilor, ducând cu sine acea bogăţie şi fantezie a carităţii, care poate avea un adevărat impact în viața socială şi puterea de „a trezi lumea”. Prin acest impact social, viața consacrată poate exprima frumusețea şi sfinţenia ei, poate oferi o sensibilă contribuţie la creșterea capacitaţii de actraţie a Bisericii şi deveni acea lumină care are putere de „a trezi lumea”.

 

Pr. Olivo Bosa SJ

Exprimaţi-vă opinia