Reflecţie: Xaverianum

Publicatla 3 December 2014

Prin zăpada înaltă, doi bărbaţi îşi croiau drum cu picioarele goale în sandalele lor japoneze. Unul dintre ei se opri o clipă din urcuş şi prinse să arunce cu bulgări de zăpadă, spre cer. Iar cerul se însenină deodată, fiindcă bărbatul râdea, cu toată fiinţa lui. Era Francisc Xaveriu, misionarul iezuit, care mergea cu prietenul lui japonez să evanghelizeze o comunitate mică şi săracă, aflată undeva, în munţii Japoniei. Şi toată fiinţa lui era căldură şi bucurie şi lumină, fiindcă nici nu poţi fi altfel când în inima şi în fiinţa ta este Dumnezeu şi tot ceea ce faci este “Ad maiorem Dei gloriam”1. Şi filmul se desfăşura mai departe, sub ochii noştri uimiţi, la Centrul Xaverianum. Era 3 decembrie, ziua naşterii la cer a sfântului Francisc Xaveriu şi în sala de festivităţi a Centrului veniseră iezuiţii din Iaşi, Bucureşti şi Cluj, seminarişti, copiii de la Centrul Caritas (care aveau să prezinte o scenetă) şi mulţi, mulţi ieşeni care ştiau (sau măcar doreau să afle) cine anume sunt iezuiţii şi ce au făcut pentru istoria şi cultura noastră. ignatiu francisc

Dar mai întâi, cine este sfântul Francisc Xaveriu? El, Francisc Xaveriu (1506-1552), era un nobil spaniol, se născuse în castelul familiei din Xavier2; la 19 ani familia l-a trimis la Universitate, la Paris, şi, convins de colegul său mai vârstnic, Ignatius de Loyola, a devenit, în 1534, unul din cei şapte fondatori ai Societăţii lui Isus. Hirotonit în 1537 la Veneţia, a ajuns la Roma un an mai târziu şi în 1540, când papa Paul al III-lea a recunoscut formal Societatea, a fost desemnat împreună cu pr. Simon Rodriguez ca misionar pentru Orientul Îndepărtat. Regele Ioan al III-lea l-a oprit pe pr. Simon la Lisabona; Francisc Xaveriu a ajuns în Mozambic, unde a început misiunea de evanghelizare, ajutând în acelaşi timp până la epuizare pe cei bolnavi şi săraci. După şase luni, a ajuns în Goa, India (în 1542), unde a început să predice populaţiei locale, trăind în mijlocul ei, adoptând obiceiurile lor şi învăţând limba şi dialectele locale. În următorii zece ani a botezat peste 30.000 de persoane, fără ajutor din partea confraţilor europeni “care au mai multă ştiinţă decât iubire”3, fără susţinere materială şi fără măcar să i se răspundă la scrisori. A parcurs distanţe incredibile, pe jos sau cu mijloacele rudimentare disponibile, uneori riscându-şi viaţa, trecând prin Paravas (India), Tuticorin (lângă Capul Comorin), Malacca (1545), insulele Molucce lângă Noua Guinee şi Morotai, lângă Filipine (1546-47), ajungând în Japonia (1549-1551), evanghelizând şi înfăptuind miracole. În 1552 a plecat spre China. Dar a murit de frig şi epuizare fizică pe pământul umed şi rece, într-o colibă pe malul mării de pe insula Sancian, cu ochii întorşi spre ţărmul Chinei, unde nu avea să mai ajungă niciodată. Era 3 decembrie 1552. A fost canonizat zece ani mai târziu, în 1662 şi proclamat patronul tuturor misiunilor străine, de papa Pius al X-lea4.

Era nobil, născut în castelul familiei sale, în Xavier. Ar fi putut duce o viaţă fericită, după criteriile lumii de atunci şi de acum – dar “ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul?” (Mc 8,36)5. Acolo, în capela castelului, este un crucifix romanic, din piatră, care îl prezintă pe Isus, purtând rănile aducătoare de moarte, cu ochii închişi şi capul întors spre dreapta, ca şi cum ar privi ceva, surâzând cu o bucurie aparent inexplicabilă. Dar acolo, în dreapta, pe peretele capelei, este moartea desfăşurându-şi dansul macabru. Isus surâde, fiindcă a învins pentru noi toţi spectrul morţii. În faţa acestui crucifix s-a rugat Francisc. Iar acum, cu ochii întorşi înspre China, învinsese moartea pentru zeci de mii de semeni – evanghelizându-i. Şi surâde în moarte, şi peste moarte. Corpul său este incoruptibil, iar minunile sale continuă. O dată la zece ani, corpul său este expus veneraţiei publice: anul acesta, între 22 noiembrie 2014 şi 4 ianuarie 2015, la catedrala din Goa.

*

Două misiuni au iezuiţii: educaţia spre excelenţă având la bază trăirea adecvată şi deplină a comuniunii cu Dumnezeu şi evanghelizarea. În cei 474 de ani de la înfiinţarea Societăţii lui Isus, Ordinul Iezuit a oferit lui Dumnezeu peste 50 de sfinţi, 150 de fericiţi şi venerabili, iar societăţii un mare număr de oameni de cultură, de artă şi ştiinţă, de valoare deosebită, din toate domeniile. Prezenţa iezuiţilor într-o comunitate – şi cu atât mai mult, într-un oraş universitar, este girul calităţii învăţământului şi al calităţii omului. Cu bucurie amintim că primii iezuiţi au sosit în Moldova în anii 1588-89 (la 48 de ani de la înfiinţarea Societăţii)6 şi, cu întreruperi generate de vicisitudinile vremii, dăinuie până în prezent.

Primul sosit în Iaşi după Revoluţie, în 1992 (după un an petrecut la Cluj) este pr. prof. univ. dr. Tadeusz Rostworowski, SJ, care a construit şi întemeiat Centrul Xaverianum. A petrecut 16 ani ca pelerin misionar în ţara noastră – dar oare, dragi părinţi şi fraţi iezuiţi, oriunde v-aţi afla acum, mai sunteţi “pelerini” în ţara noastră? Cei care îţi dăruiesc sufletul lor şi deschid pentru tine porţile cerului sunt deopotrivă fraţi, părinţi şi îngerii buni ai acestui cer, al cerului nostru românesc. Acum, Centrul Xaverianum şi-a suspendat temporar activitatea. Dar iubirea naşte răbdare. Fiindcă “noi suntem împreună nu fiindcă stăm împreună, ci fiindcă suntem împreună în Dumnezeu” – spunea pr. Henryk Urban, SJ, superiorul Centrului Xaverianum. Iar pr. Marius Taloş SJ, părintele Provinciei Române, vine în Iaşi, de oriunde s-ar afla (fiindcă toate drumurile duc… la Iaşi, trecând prin inimă) şi nici pentru fratele Traian “drumul Clujului nu-i chiar aşa de lung – mai lung e al dorului”. Am putea încheia spunându-vă că vă aşteptăm să veniţi, deşi dvs. sunteţi mereu aici, cu noi, în mintea şi inima noastră. Aşadar,

La mulţi ani, Xaverianum!

*

În seara aceea, aniversam întemeierea Centrului Cultural “Xaverianum”, din Iaşi. Era, ca şi acum, 3 decembrie – şi zăpada se aşternea blând pe clădirea purtând solemn crucea pe faţadă.

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
1 “Spre mai marea glorie a lui Dumnezeu” – deviza iezuiţilor (“Instaurare Omnia Ad Maiorem Dei gloriam”).
2 Castelul Xavier, lângă Pamplona, se află în zona bască a Navarrei, Spania.
3 Fragment dintr-o scrisoare a sfântului Francisc Xaveriu.
4 Cf. http://www.catholic.org/saints/saint.php?saint_id=423.
5 Cuvinte citate adesea de Ignaţiu de Loyola în discuţiile cu Francisc Xaveriu.
6 A se vedea excelentul volum Iezuiţii în Moldova, de pr. Alois Moraru, Ed. “Presa Bună”, Iaşi, 2011, ISBN 978-606-8116-5-0.

Sursa: ercis.ro

 

Exprimaţi-vă opinia