ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT (18C)

Publicatla 2 December 2014

ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

 

18C. A treia cauză a dezolării (E.S. 322)

 

REGULA A NOUA. Prin a treia cauză a dezolării Dumnezeu vrea să te învețe din experiență că nu depinde de tine a obține sau a menține o mare devoțiune, iubire intensă, lacrimi și orice altă consolare spirituală, dar că totul e harul lui Dumnezeu, astfel încât tu să nu-ți faci cuib în casa altuia, fălindu-te sau atribuindu-ți ție ceea ce e darul lui (ES nr. 322).

 

A treia cauză este aerul nesănătos pe care-l respirăm cu toţii, răul lumii: necunoaşterea de Dumnezeu. Această dezolare este şi mai grea, dar şi mai salutară, prin ea înfrunţi şi stârpești însuşi izvorul răului, pentru a ajunge la libertatea deplină, care îţi dă cunoaşterea adevărului tău şi al lui Dumnezeu.

 

Este vorba despre o noapte, de o negură densă în spirit. Te simţi departe de lume şi de Dumnezeu; iar acest lucru te torturează. Eşti ca separat de Cel pe care-l iubeşti, suspendat în gol, fără gust de viață, în dezgustul de tine însuţi şi de toate. Nici măcar rugăciunea nu-ţi dă nici o plăcere sau alinare. Îţi este dat să vezi numai răul care te asediază şi te mâhneşte. Din partea lui Dumnezeu, niciun semn de bunăvoinţă. Simţi că te scufunzi în nimic, pradă apatiei şi angoasei, ispitit să disperi de El sau să-l blestemi pentru absenţa sa; sau, din contră, să cazi în prezumţie, făcând din tine dumnezeul tău.

Acceptă cu curaj această noapte, oricât de scurtă sau lungă, oricât de dură sau foarte dură ar fi. Este prilejul pentru victoria definitivă, eliberarea de răul lumii pe care îl regăseşti în inima ta. Prin faptul că mângâierea nu e la dispoziţia ta, Domnul vrea să te facă să înţelegi că tu, fără el, nu eşti şi nu poţi nimic; şi că El, prin harul său, e cel care te face să fii şi să poţi toate. A vrea să te înstăpânești de darul său, ar însemna să-l distrugi, așa cum a făcut Adam.

 

Consolarea este doar iubirea sa pentru tine, fără s-o meriți. În acest fel, creşti în umilinţă şi încredere, ştiind că totul este har: te goleşti de orice pretenţie şi rămâi în aşteptarea darurilor lui Dumnezeu şi în așteptarea Lui însuşi ca dar. El, de fapt, doreşte să se dăruiască pe sine însuşi şi vrea ca tu, cu răbdare, să îl aştepţi, negăsindu-ţi mulţumirea în altceva decât în El, care nu e nimic din ceea ce tu crezi sau vrei, şi totuşi e tot ceea ce tu doreşti.

 

Înstăpânirea consolării te-ar face orgolios precum Lucifer. Dezolarea, în schimb, te menţine umil şi încrezător: te face să te cunoşti pe tine însuţi, care primeşti toate cu iubire, şi pe El, care îţi dă toate. E mare lucru această dezolare, care atât de mult te apasă şi care, în mod nelipsit, dacă nu eşti răbdător, ascunde pericolul căderii în disperarea sau în lâncezeala care-l face să vomite și pe Dumnezeu (cf. Ap 3, 15ș.u.), nu numai pe tine.

 

A trăi o viaţă spirituală mediocră este dizgrațios ca şi faptul de a se resemna cu o căsnicie eşuată. Tocmai în această situaţie în care crezi că e inutil să te rogi, rugăciunea ta devine locul unei comunicări directe, nemijlocite, a vieții lui Dumnezeu, a însuși Spiritului său.

 

În această noapte locuieşte lumina sa: aici îţi dă acea umilinţă care te goleşte de tine însuţi şi acea încredere care te umple de El. Umilinţa fără încredere este depresie. Încrederea fără umilinţă este prezumţie.

 

  (cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

 

 

 


ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

                                                                                             

  • Dorești cu adevărat să te cunoşti pe tine şi pe Dumnezeu și ești dispus la orice pentru a face asta?
  • Adevărul tău și al lui Dumnezeu trece prin misterul pascal, prin noaptea spiritului, prin umiliri; dorești așa ceva?
  • Ești dispus să-l accepți pe Dumnezeu, așa cum este, cu cerințele Lui și nu cum ți-l închipui tu?
  • Consolarea te face orgolios, pe când dezolarea te menţine umil şi încrezător; ce alegi?
  • Crezi că poți să porți aceste situații numai printr-o rugăciune stăruitoare, chiar dacă este aridă și uneori de nesuportat?

 

 

 

MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:

 

Gen 15, 1 ș.u.:Avram are încredere în promisiunea lui Dumnezeu, chiar fără a vedea nimic. Iar aceasta îi este socotită ca dreptate: este „dreptatea” radicală, aceea a fiului care crede în iubirea tatălui.

Gen 18, 1 ș.u.: Dumnezeu îşi menţine promisiunea de a-i dărui un fiu, când de-acum Avram şi Sara nu mai sunt capabili să procreeze.

 

 

 

OBSERVĂ:

care este tendința ta când rugăciunea devine aridă, apăsătoare și plină de suferință.

 

 

ROAGĂ-TE:

ca să-i poți fi fidel lui Dumnezu în orice situație, să nu dai înapoi, sau să o lași baltă și să nu ai altă dorință decât aceea de a fi pe placul Lui.

——————————————–

bunvest 18c

Exprimaţi-vă opinia