ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

18A. Prima cauză a dezolării (E.S. 322)

REGULA A NOUA: Trei sunt cauzele principale pentru care ești dezolat.

Prima cauza a dezolării e pentru că ești delăsător, leneș sau neglijent: e vina ta dacă consolarea spirituală se îndepărtează de la tine (E.S. nr. 322).

Cum să interpretezi dezolarea?

În timp ce începi să aluneci pe un povârniş de gheaţă, nu e bine să începi să te gândeşti cum ai căzut. Înainte de toate, opreşte-te. După aceea, cu calm, poţi să vezi care sunt cauzele care te-au pus în pericol, pentru a şti cum să te ajustezi pe viitor. Mai înainte, ţi-am spus ce să nu faci şi ce să faci, ce să gândeşti şi ce să speri în dezolare: deci atitudini practice necesare pentru momentul imediat, pentru a evita căderea sau a remedia daunele. Acum e bine să-ţi spun cum să interpretezi dezolarea.

Este răul cel care îţi provoacă tristeţe şi te încearcă, nu Dumnezeu. El, în principiu, îţi dă bucurie şi te aprobă; şi nu poate să ispitească pe nimeni (cf. Iac 1,13). Ca şi cu Iob, e întotdeauna duşmanul cel care întristează şi ispiteşte. Dumnezeu îi permite asta pentru un bine mai mare: cu adevărat, „totul” e spre binele omului (cf. Rom 8,28). Chiar şi răul, de vreme ce există, este locul în care prisoseşte harul (cf. Rom 5, 20) – chiar dacă acesta nu e un motiv, trebuie a face răul (cf. Rom 3,8; 6, 1.15)!

Cauzele dezolării pot să fie trei: răul făcut de tine, răul făcut ţie şi răul însuşi din lume, care e în tine şi în toţi. Pe drumul libertăţii te izbeşti progresiv de aceste trei sclavii tot mai profunde, care reprezintă roadele, trunchiul şi respectiv rădăcinile copacului răului. Scopul acestei întâlniri este întotdeauna prilejul unui bine: eliberarea ta progresivă. Dezolarea e de primit ca ieşirea şi expurgarea, ispăşirea şi victoria, repararea şi purificarea celor trei nivele ale răului care există în fiecare dintre noi.

Prima cauză a dezolării este răul pe care îl faci tu: e vina ta, pentru că «te clatini în două părți» (1Rg 17, 21), eşti adormit, moleşit, leneş şi neglijent. În loc să faci ceea ce îi place lui Dumnezeu, faci ceea ce îţi place ţie: urmezi poftele tale, în locul voinţei sale. Dacă tu îl părăseşti, e drept să simţi părăsirea sa. Nu pentru că el te-a abandonat pe tine, ci pentru că tu l-ai abandonat pe el. Întunericul pe care îl simţi e o rechemare la lumină, semnal de alarmă ce te cheamă la un mai mare angajament. Asumă-ţi responsabilitatea!

Remuşcarea (prima regulă) te face să înţelegi că zbori la prea joasă înălţime, dedesubtul valorii tale: îţi iroseşti viaţa. E vorba de o experienţă mistică negativă: privarea de ceea ce dă lumină existenţei tale. Te simţi plictisit, stins, întunecat, trist, fără dorinţe, deprimat, gol, neliniştit, nesatisfăcut de nimic, străin de toți şi de toate, chiar şi de tine însuți, tocmai pentru că ești făcut pentru altul, pentru Altul. Așa că, trezeşte-te!

E o dezolare salutară, prin care Dumnezeu vrea să te scoată din sclavia răului pe care-l faci (chiar şi prin omisiune), pentru ca tu să ajungi la bucuria pentru care eşti creat. Drumul trece prin chinul, neplăcerea, suferinţa, ruşinea şi confuzia pentru tot ceea ce s-a impus în tine în mod mincinos, prin aparenţa plăcerii, a bucuriei, a frumuseţii şi a bunătăţii.

Dacă recunoşti răul tău, faci lucrul cel mai sublim pe care omul poate să-l facă şi pe care e dintotdeauna tentat să nu-l facă. Nu încerca să te justifici, atribuind vina altora, situaţiilor, neprevăzutului. Nu fă ca Adam, care o învinuia pe Eva, iar Eva pe şarpe. Tu învingi răul în măsura în care eşti efectiv capabil să-ţi asumi responsabilitatea lui în prima persoană. Prin urmare, în loc să te aperi sau să te deprimi, aplecându-te asupra ta însuţi, reia cu mai mare generozitate şi curaj să-l urmezi pe cel pe care l-ai părăsit şi care niciodată nu te părăseşte. Vezi bine că e ceva în tine care nu merge şi lucrează asupra acestui punct cu examinarea particulară.

(cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

• Ai tendința de a da vina pe altul în timpul dezolării?
• Este răul cel care îţi provoacă tristeţe şi te încearcă; Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, El permite asta pentru un bine mai mare. Ai tendința de a-l acuza pe Dumnezeu în încercare?
• Crezi că răul, de vreme ce există, poate deveni locul unde poți experimenta prisosința harului?
• Ești conștient că răul te abandonează numai atunci când tu îl abandonezi pe el? Te simţi plictisit, stins, trist, fără dorinţe, deprimat, gol, străin tocmai pentru că ești făcut pentru Altul. Așa că, trezeşte-te! Asumă-ţi responsabilitatea!
• E o dezolare salutară, prin care Dumnezeu vrea să te scoată din sclavia răului pe care-l faci!

MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:

Lc 23,40-43: unul dintre cei doi tâlhari reprezintă exemplul extrem şi paradigmatic al tuturor crucilor: ştie că e acolo pe drept, din vina sa şi se deschide mântuirii pe care i-o oferă Domnul, care e acolo pe nedrept, pentru a fi aproape de el.

Os 2,4-15: situația de nimicire este chemare la convertire.

Ez 18,23-32: e un puternic apel la responsabilitate personală și colectivă. Scopul central al predicării profetice e acela de a conduce omul la a-şi asuma propria parte de responsabilitate pentru rău, lucru necesar pentru a ajunge la mântuire.

OBSERVĂ:

dacă știi să profiți de momentele de dezolare pentru a te purifica și pentru a-ți întări credința în Dumnezeu.

ROAGĂ-TE:

ca momentele de încercare să devină ocazie pentru a-ți întări relația cu Dumnezeu și să crești în sfințenie.

—————————————————